Procurorul nu este un duşman al societăţii

În prima parte a şedinţei CSM, Bogdan Licu şi Tiberiu Niţu nu au făcut o impresie deosebită, dar ziua a fost salvata de audierea lui Codruţ Olaru. Dincolo de conţinutul tehnic al expunerii sale, Codruţ Olaru propus ca adjunct al procurorului general a oferit imaginea unui om care îşi cunoaşte perfect meseria şi care îţi extrage argumentele din propria experienţă şi din propriul efort de gândire.

Pare banal, dar în administraţia şi justiţia românească sunt prea mulţi oameni care execută mecanic, care afectează o cunoaştere pe care nu o au sau care reproduc texte deprinse cu efort. Olaru dimpotrivă face impresia unui om care vorbeşte firesc pentru că are o implicare personală deplină în ceea ce face. A fost clar că ştie ce spune şi că e gata să-şi apere punctele de vedere chiar dacă ele au putut părea contestabile. De exemplu, candidatul a propus o soluţie pentru a scoate parchetele din starea de lene autosuficientă în care se află. Nimeni nu a descris situaţia cu atâta cruzime, dar Codruţ Olaru a repetat de mai multe ori că procentul de 33% de cauze soluţionate i se pare cu totul nesatisfăcător. Iar într-o analiză de detaliu, situaţia generală a activităţii parchetelor în ansamblu i se pare iarăşi puţin ruşinoasă: 60% infracţiuni de circulaţie, 20% certuri de familie şi abia restul dosare legate de marile probleme ale societăţii româneşti, infracţiune organizată, corupţie etc. Chiar dacă statistica aceasta nu este lipsită de ambiguitate, candidatul de a astăzi a dorit să spună că parchetele se complac în rutina cauzelor mici şi nu îndrăznesc să facă investigaţii de anvergură. Aşadar în acest context, candidatul propus ca procurorii să poată fi delegaţi fără acordul titularului. Procurorii ajunşi în anumite poziţii nu mai sunt dispuşi să se ocupe de cauze aflate sub nivelul lor de competenţă, chiar dacă la palierul respectiv nu se află nimeni destul de bine pregătit. Cu alte cuvinte, toată lumea ar trebui să muncească acolo unde este nevoie indiferent de poziţia ocupată momentan. De asemenea el a propus preluarea poliţiei judiciare la parchete, ceea ce ar consolida activitatea de investigaţie. La fel de curajos, a propus desfiinţarea parchetelor militare la care procurorii “muncesc puţin pe bani mulţi”. Parchetele militare în forma actuală par într-adevăr o fosilă de pe vremea comunismului.

Procurorul Codruţ Olaru a avut poate mai multe iniţiative decât se aşteptau membrii CSM, a manifestat poate un entuziasm şi un voluntarism mai mare decât ar presupune-o funcţia de adjunct al procurorului general. Ministrul de Justiţie, Robert Cazanciuc, a părut la final să-i atragă atenţia, printr-o frază meşteşugită, că îşi depăşeşte puţin aria de competenţe. Totuşi candidatul pentru funcţia de procuror general Tiberiu Niţu nu a părut la fel de convingător şi de clar în intenţiile sale, ca adjunctul său, aşa încât probabil că mulţi membrii CSM şi-au pus în sinea lor întrebarea dacă nu ar fi fost mai bine să fie invers.

Şi în sfârşit, ar fi de reţinut o frază poate voit neclară şi aluzivă în care Ministrul Cazanciuc i-a recomandat să lase dreptul de iniţiativă pentru atâtea reforme anunţate la Ministerul de Justiţie, unde va găsi o deschidere totală. Asistăm de pe acum la un conflict de roluri?