1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Procurorul care se crede judecător

Publicarea transcrierii unor conversaţii telefonice între fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, aflat în cercetare penală, şi preşedintele Traian Băsescu pune în discuţie un mod de gândire al procurorilor din România.

Conversaţiile telefonice dezvăluite în presă ridică o problemă de procedură judiciară, dar şi una de etică în sens larg. Este firesc ca procurorii să publice informaţii obţinute în scopul anchetei mai înainte ca dosarul să ajungă în faza de judecată?

În ultimii ani, de la diverse parchete s-au scurs multe transcrieri ale unor conversaţii telefonice, care au fost instrumentate politic. O conversaţie telefonică a unui om politic cu o persoană cercetată penal, este compromiţătoare, indiferent de conţinutul ei concret. Chiar dacă dialogul înregistrat în mod secret şi dezvăluit ilegal îl avantajează pe unul sau pe altul dintre interlocutori, asocierea cu o anchetă penală îl pune într-o lumină proastă. În ciuda acestor lucruri şi a faptului că dezvăluirea prematură compromite probele, publicarea aşa numitelor ”stenograme” judiciare a devenit ceva obişnuit în România.

Prim-ministrul, Victor Ponta, care a fost la rândul său victima unor dezvăluiri similare, a dezaprobat publicarea conversaţiilor cu preşedintele Traian Băsescu, dar nu a pierdut ocazia unei critici severe: ”CSM a procedat corect cerând ancheta. Dar de ce doar acum? De ce, de pildă, nu s-au sesizat la fel la începutul anului, când au apărut în presă stenograme şi despre mine?” ”Aşa e când creezi un monstru. L-au folosit domnul preşedinte Băsescu şi domnul Morar acest monstru al înregistrărilor, al stenogramelor, al intoxicărilor de presă şi se întoarce împotriva lor”, a mai spus primul ministru.

Inspecţia judiciară a CSM a declanşat cu promptitudine o anchetă, dar situaţia aceasta pretinde o discuţie mai largă. Recent, fostul şef al DNA, Daniel Morar aflat într-o emisiune de televiziune a doua zi după încheierea mandatului, dezaproba la rândul său publicarea probelor din dosar (a înregistrărilor telefonice) mai înainte ca dosarul să fi ajuns la o instanţă de judecată, dar tot el se întreba de ce ar fi normal ca judecătorii să aprobe apariţia unor înregistrări şi procurorii nu. Faptul că însuşi Daniel Morar, şeful DNA şi-a pus această întrebare este relevant. Dacă şeful procurorilor, deşi dezaprobă procedeul, îl pune totuşi în discuţie, este uşor de bănuit că procurorii sunt înclinaţi să accepte cu uşurinţă publicarea unor asemenea probatorii controversate.

Aici se străvede o problemă. Procurorii din România nu par să facă, întotdeauna, o disctincţie clară între munca lor de probare a culpei cuiva şi deliberările unui judecător. Daniel Morar remarca faptul că, practic, nu e nicio diferenţă între difuzarea unei informaţii din stadiul de cercetare şi publicarea ei mai târziu în faza de judecare. Diferenţa este, într-adevăr, teoretică, dar are consecinţe practice însemnate: procurorul, chiar dacă el crede acest lucru, nu poate niciodată să stabilească vinovăţia unei persoane, după cum el nu trebuie să ignore că o probă administrată de el ar putea să nu fie accepatată. Dacă procurorul se crede în sinea lui judecător, putem asista la abuzuri dintre cele mai grave.