1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Procurorul care face politică şi politicianul care face procuratură

Profesioniştii politicii, care înţeleg că lucrurile trebuie să avanseze prin compromisuri de tot felul, sunt exasperaţi de linia inflexibilă şi oarbă la context a idealiştilor principiali.

Victor Ponta şi Traian Băsescu

Victor Ponta şi Traian Băsescu

După declaraţia preşedintelui Traian Băsescu care a dezavuat opoziţia procurorilor faţă de acordul cu primul ministru Victor Ponta, Daniel Morar a anunţat că demisionează din fruntea parchetului general.

Daniel Morar conducea parchetul general prin detaşare prelungită şi căutase din acestă poziţie să influenţeze procesul de numire a procurorilor şefi. El fusese desemnat judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat care va începe în luna iunie, dar el a refuzat până acum să demisioneze din fruntea parchetelor cu scopul de a profita de răgaz pentru a impune un succesor pe potriva ideilor şi preferinţelor sale. Nu i se poate imputa ambiţia aceasta, firească pentru oricine a muncit mult într-un singur loc şi a ajuns să se identifice cu acesta, atâta doar că el nu avea nicio îndreptăţire legală să participe la procesul de numire a procurorilor. Preşedintele Traian Băsescu a fost nemilos în declaraţia sa de joi seara, atrăgându-i atenţia că îşi depăşeşte atribuţiile. Nu s-a referit explicit la Daniel Morar, dar a fost pentru toţi evident cine sunt procurorii care ar avea ambiţia de a interfera în procesul de numire a noii conduceri.

Victor Ponta îi ceruse anterior lui Daniel Morar să demisioneze, aşa cum făcuse şi Mona Pivniceru, numită la rândul ei la Curtea Constituţională, dar Daniel Morar refuzase în mod vădit să recunoască autoritatea primului ministru, sperând pe mai departe că se va bucura de susţinerea preşedintelui. S-a înşelat însă, ca dovadă că nu a înţeles logica politicului. După declaraţia de joi a preşedintelui, care a spus de două ori că “nu procurorii numesc conducerea parchetelor”, Daniel Morar a fost nevoit să abandoneze baricada pe care o fortifica tot mai mult, atrăgându-şi treptat şi sprijinul unei părţi a presei.

Daniel Morar a încercat în felul său să facă politică şi a eşuat. Unii spun că el reprezintă faţa luminoasă a realităţii şi că politicienii ar fi partea întunecată. Este o judecată simplistă, care amestecă criteriile şi confundă planurile. Politica nu este mai rea sau mai bună, ci pur şi simplu este altceva, iar profesioniştii politicii, care înţeleg că lucrurile trebuie să avanseze cu compromisuri de tot felul sunt la un moment dat exasperaţi de linia inflexibilă şi oarbă la context a celor care nu s-au distins printr-o activitate propriu-zis politică. Cazul Morar probează că un procuror care face politică e un dezastru, după cum un politician care face procuratură nu este nici el departe de eşec. Monica Macovei, de exemplu, riscă în fiecare zi să intre în această categorie.

Spre deosebire de procurorul care trebuie să fie inflexibil prin natura însăşi a activităţii sale, politicianul e nevoit mereu să înveţe că numai prin cooperare poate crea ceva durabil. Politicianul bun evolueză cu siguranţă într-un teritoriu extrem de îngust, care se întinde între oportunism şi ticăloşie, pe de o parte, şi între rigiditate principială şi fanatism, de cealaltă parte.

În viaţa de zi de zi este foarte greu să distingi bine frontierele acestea atât de greu perceptibile, ceea ce explică şi comentariile atât de diferite ca ton şi ca atitudine din presa românească. Unii îl acuză pe primul ministru de a fi trădat în modul cel mai ignobil, alţii însă îl condamnă inclusiv pe preşedintele care l-a susţinut, abandonând, în opinia lor, toate principiile.

De fapt extremele s-au întâlnit. Inflexibilii din USL îi condamnă fără drept de apel pe Victor Ponta şi pe Traian Băsescu, iar ireductibilii din tabăra opusă îi condamnă de asemenea pe cei doi, deşi cu motive diferite. Dar cu toate că argumentele celor două câmpuri nu au nimic în comun, ele conduc în mod dramatic la aceeaşi concluzie: primul ministru şi preşedintele ar fi, în opinia lor, doi politicieni fără principii, care şi-au dat mâna peste cadavrul “Dreptăţii”. Procurorul care face politică şi politicianul care face procuratură s-au întâlnit, astfel, la rândul lor, într-o nefericită conjuncţie politică.