1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Procurori vs judecători

Procurorii deţin în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii un rol care contravine separaţiei puterilor în stat minimalizând puterea judecătorească.

Problema Justiţiei a revenit, recent, într-o formă neaşteptată. CSM este divizat dramatic între procurori şi judecători. Reintegrarea în CSM, după decizia Curţii Constituţionale, a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica, care se alăturaseră ”partidei” procurorilor, nu va face decât să complice din nou situaţia. Au existat de asemenea destule indicii că partida procurorilor e ataşată de linia politică a preşedintelui Băsescu ceea ce sporeşte tensiunile într-o adunare şi aşa foarte divizată.

Scindarea acestui organism a devenit vizibilă odată cu alegerea procuroarei Oana Schmidt Hăineală ca preşedintă a CSM, căci atunci a fost pusă explicit pentru prima dată problema teoretică a relaţiei constituţionale dintre judecători şi procurori. Fac procurorii parte din puterea judecătorească? Sau sunt mai degrabă parte a puterii executive?

Legea Macovei, care instituise desemnarea procurorilor de către ministrul de Justiţie, îi aşezase pe acuzatorii publici sub autoritatea guvernului. Norma aceasta, care datează din 2005, nu poate fi teoretic justificată decât admiţând că procurorii sunt parte a puterii executive. Dar atunci procurorii nu pot conduce CSM-ul din care fac parte şi judecătorii. Acest lucru este evident, în ciuda oricăror pledoarii dictate de conjunctura politică.

Constituţia e neclară la rândul ei. Spre deosebire de Constituţia din 1923 (model de coerenţă neatins până astăzi), Constituţia din 1991 nu vorbeşte despre „puterile statului”, recurgând la o terminologie confuză tocmai ca să mascheze incapacitatea politică de a institui o putere judecătorească independentă. Titlul al III-lea se numeşte ”Autoritatea judecătorească” care cuprinde instanţele judecătoreşti, dar şi ministerul public. Am putut însă constata cu toţii în ultimii 20 de ani că, atunci când gândirea teoretică e confuză, practica devine discreţionară.

Astăzi rolul exagerat care se conferă procurorilor prin CSM este contestat mai ales în sânul USL şi apărat mai ales de tabăra prezidenţială. Dar cine gândeşte pe cont propriu problematica justiţiei, nu poate să nu ajungă, în mod independent, la concluzia că procurorii au ocupat, treptat, o poziţie care nu se poate susţine până la capăt din punct de vedere constituţional. Este relevantă în acest sens poziţia exprimată de Valeriu Stoica, jurist şi politician care a colaborat îndeaproape cu preşedintele Traian Băsescu. Ca fost judecător, el dezvăluie un angajament personal, dar unul care nu umbreşte subiectul, ci dimpotrivă îl aşează într-o lumină mai clară. În cadrul unei conferinţe la Institutul de Studii Populare în cadrul dezbaterilor privitoare la modificarea Constituţiei (4 aprilie 2013), Valeriu Stoica a pledat pentru separarea judecătorilor de procurori şi pentru reorganizarea din temelii a CSM-ului actual: „Am fost judecător 11 ani şi ştiu că între procuror şi judecător, dincolo de relaţiile amicale, era o tensiune permanentă, pentru că atunci când dădeai o achitare procurorul se înegrea, dacă nu făcea ceva mai rău”. Concluzia lui Valeriu Stoica (despre care am putea spune pentru cei sensibili la argumentul autorităţii că a fost şi membru al Comisiei de la Veneţia) este categorică: ” Blocajul CSM-ului e dat în bună măsură de această componenţă nefirească. Faptul că avem în acelaşi Consiliu şi pe judecători şi pe procurori câtă vreme procurorii constituie acuzarea, în timp ce judecătorii trebuie să constituie echilibrul între apărare şi acuzare, asta înseamnă că e ceva anormal”.

În cursul dezbaterilor care vor urma, procurorii vor face presiuni insistente pentru a dobândi un rol mai puternic din punct de vedere constituţional prevalându-se de „lupta împotriva corupţiei”. Este de pe acum previzibil că vor pretinde să fie inamovibili ca judecătorii şi că vor acuza pe orice oponent de complicitate cu politicienii corupţi, utilizând abuziv rapoartele Comisiei europene. Dar să fim preveniţi că din clipa în care „lupta împotriva corupţiei” s-a transformat în ideologie, ea a luat sfârşit.