1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Proclamarea oficială a statului Israel

După genocidul comis în rândul evreilor de către nazişti, bucuria lor de a avea în sfârşit un stat propriu şi de a trăi în relaţii de bună vecinătate cu arabii s-a dovedit a fi iluzorie.

default

David Ben Gurion anunţă oficial crearea statului evreu

Cu câteva ore înainte de expirarea mandatului britanic asupra Palestinei şi după plecarea Înaltului comisar britanic, David Ben Gurion a proclamat oficial pe 14 mai 1948 statul Israel.

Dintr-o Europă din care fuseseră persecutaţi şi apoi exterminaţi, evreii ajunşi în Palestina s-au văzut confruntaţi foarte curând cu o stare latentă de război şi cu ameninţarea deschisă faţă de dreptul la existenţă al Israelului. America a susţinut înfiinţarea statului evreu şi Washingtonul a recunoscut primul Israelul, după ce preşedintele SUA Truman a ignorat avertismentele ministrului de externe, precizând că: „toţi aceşti aşa zişi experţi mi-au spus că dacă se va înfiinţa Israelul, întreg Orientul Apropiat va fi implicat în război”.

Lumea arabă şi lumea musulmană solidară cu ea au jurat răzbunare după momentul 1948. De întreaga situaţie a fost făcut vinovată lumea occidentală. Din această legendă se hrănesc până astăzi grupările radicale şi demagogii care consideră Israelul un avanpost al Occidentului anti arab şi anti islamic în regiune, precum odinioară cruciaţii.

Cu timpul şi în Orientul Apropiat avea să se facă resimţită divizarea lumii în două blocuri. Egiptul, Siria şi Irakul s-au aliat cu Moscova, în timp ce SUA, Israelul şi ţările arabe conservatoare şi-au unit forţele de partea cealaltă.

Cea mai importantă schimbare a avut loc în 1967. În pofida avertismentelor israeliene, preşedintele Egiptului Abdel Nasser a hotărât închiderea Golfului Akkaba pentru navele israeliene. În interval de şase zile, în aşa numitul „război de şase zile”, Israelul a cucerit Peninsula Sinai, Fâşia Gaza, Cisiordania şi Înălţimile Golan. La Karthum Liga Arabă a decis să nu recunoască statul evreu, să nu negocieze cu el şi să nu încheie pace.

În 1973 preşedintele Egiptului Anwar el Sadat a lansat o iniţiativă de pace care s-a soldat cu Acordul de la Camp David din 1979, mediat de preşedintele SUA, Jimmy Carter. Palestinienii ar fi putut participa la acest acord de pace, dar nu au făcut-o. De abia după 14 ani în 1993, liderul palestinian Yasser Arafat şi conducerea israeliană au căzut de acord asupra unui plan pe etape care să se concretizeze într-un acord de pace. După 46 de ani de la hotărârea Naţiunilor Unite, principalele grupări palestiniene s-au arătat în sfârşit dispuse să accepte soluţia recomandată odinioară a două state.

La Oslo s-a decis să se acorde liderului OEP, Yasser Arafat, premierului israelian Iţak Rabin şi ministrului de externe Shimon Peres, premiul Nobel pentru pace. Palestinienii radicali s-au opus Acordurilor de la Oslo, o atitudine asemănătoare existând în parte şi în Israel. Naţionaliştii din Blocul Likud de sub conducerea lui Benjamin Neanyahu au vorbit despre”trădare” faţă de patria istorică. Iţak Rabin, cel care a semnat Acordul a fost asainat.

În toamna anului 2000 a izbucnit a doua Intifadă palestiniană în timpul căreia s-a distrus aproape tot ce se realizase în ţinuturile palestiniene în urma Acordurilor de la Oslo. Sub premierul Ariel Sharon s-a început ridicarea unui zid înalt spre ţinuturile palestiniene.

La începutul anului 2006 alegerile au fost câştigate de Organizaţia radical islamică Hamas care refuză recunoaşterea Israelului. Palestinienii s-au autoizolat din ce în ce mai mult, iar Israelul nu este dispus să facă concesii. Mai ales în Fâşia Gaza situaţia a escaladat spre un război deschis, care continuă să facă victime în rândul populaţiei civile până în prezent.