1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

"Procesul" lui Patapievici

”Procesul” intentat lui H.-R. Patapievici continuă neabătut după 20 de ani de la apariția volumului ”Politice”. Câteva precizări și distincții necesare.

Vina lui Nicoale Breban este, printre altele, că provoacă și ațâță neînțelegerile publicului.


Citeste mai mult: adev.ro/np7wfn
Nicolae Breban a afirmat în cadrul unei şedinţe a secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române că Patapievici şi Liiceanu ar trebui împuşcaţi.

Citeste mai mult: adev.ro/np7wfn

Ca mulți alții înaintea lui, Breban a ales câteva fraze din cartea lui H.- R. Patapievici apărută în 1996 (”Politice”) și le-a expus judecății publice dezgolite de întregul context și lipsite de orice fel de apărare. Or, citindu-le nepregătit, ce-ai putea spune?

Adevărul este că nu poți discuta orice în orice context. Dacă un profesor de filozofie este întrebat la televiziune ce părere are: e valabil apriorismul kantian? Sau, mai exact, sunt posibile judecățile sintetic apriori? Dar să nu bată câmpii, să spună simplu, în fața națiunii, dacă votează pentru Kant sau împotriva lui. Așa cum e ușor de înțeles, profesorul nu poate răspunde pentru că, din punctul său de vedere, răspunsul nu este ”da” sau ”nu”, ci tocmai o lungă expunere pregătitoare, menită să lămurească natura preocupării lui Kant. Iar cei care au ajuns la capătul expunerii, vor înțelege ei înșiși, cu limpezime, că a spune ”da" sau ”nu” nu are nicio valoare și că ceea ce contează este drumul gândirii care i-a adus până în acel punct.

În cazul lui H.- R. Patapievici, se impune să cuprinzi întreaga istorie românească, laolaltă cu toate reflectările ei critice sau apologetice, cu toate suișurile și coborâșurile ei și abia la capătul acestui parcurs ai putea vedea cum se inserează pasajele incriminate în contextul culturii române. Ceea ce spune Patapievici este inteligibil oricui numai în aparență. În realitate există aici o simbolistică elaborată și o trăire intensă și paradoxală, care caută să țină laolaltă, într-o unică imagine, toate contradicțiile. Cum ar fi, de pildă, că ceea ce a fost mai bun la români a fost, în același timp, și ceea ce a fost mai rău. Cum să exprimi simplu acest lucru? Fără să fi reflectat tu însuți, cu încordare, asupra istoriei românești, pasajele scoase din cartea lui H.- R. Patapievici îți par o imprecație brutală, deși ele sunt fructele unei gândiri delicate și ale unei sensibilități fragile. Și pe această neînțelegere se și mizează.

Necazul este că uneori și prietenii scriitorului greșesc atunci când cer publicului să facă o alegere politică radicală: pentru Patapievici și ”intelectualii prooccidentali” sau împotriva lui! Ar trebui să fim conștienți că e vorba de subiecte neplebiscitabile. Și nu doar în sens figurat, căci și în politica propriu-zisă, există subiecte care nu sunt niciodată supuse unui referendum.

Cartea lui H.-R Patapievici se numește ”Politice”, dar, paradoxal, vorbele sale nu pot fi inserate în contextul discursului politic. Căci în paginile sale se află lucruri cu privire la care nu iei decizii și despre care nu poți purta, eventual, decât o conversație fără sfârșit. Cei care, fie și implicit, propun publicului o alegere simplă îi denaturează gândirea, căci presupoziția de bază a textelor sale de dinainte de 1996 nu este anti-naționalismul ci, mai degrabă, un naționalism renegat.

Reacția publicului larg pretinde și ea o discuție. Lăsând deoparte agresivitatea trivială a unora și aluziile la violența extremă a altora, probabil că orice popor (ca suflet colectiv) ar fi reacționat la fel. Căci H.-R Patapievici își recuza atașamentul față de propria familie și față de propriul popor cu scopul de a descoperi o perspectivă mai înaltă și netulburată de egoism filial. Să ne amintim că, într-un alt registru, și Hannei Arendt i s-a reprosat lipsa de iubire față de poporul evreu. Deși la Patapievici e mai mult ca la Cioran în tinerețe, o iubire întoarsă pe dos.

Prin urmare ceea ce este astăzi atât de deprimant în viața publică de la noi nu este atât ruptura afectivă dintre intelectualul critic și colectivitatea rănită, o ruptură inevitabilă, ci reprimanda aceasta continuă, de o brutalitate intolerabilă, la care se asociază oportunist atâția intelectuali.

(Amintim aici faptul că, recent, Nicolae Breban a făcut o serie de afirmaţii scandaloase, spunând în cadrul unei şedinţe a secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române că Patapievici şi Liiceanu ar trebui împuşcaţi - n. red.).

Vă mai recomandăm