1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Procesul lotului Augustin Pacha din 1951

La începutul anului 1952 Editura de Stat pentru Literatură Ştiinţifică din Bucureşti a publicat o broşură intitulată: “Procesul unui grup de spioni, trădătători şi complotişti în slujba Vaticanului şi a centrului de spionaj italian”. În fruntea lotului judecat în timpul unui proces tipic stalinist – în septembrie 1951 – se afla episcopul catolic german de Timişoara, Augustin Pacha.

14 noiembrie 1991. Arhiepiscopul titular romano-catolic Adalbert Boros din Timişora adresează “Secretariatului de Stat pentru Culte” un memoriu în care cere anularea sentinţei pronunţate în 1951 de un Tribunal Militar din Bucureşti împotriva aşa numitului “grup de spioni, trădători şi complotişti în slujba imperialismului americano-englez şi a Vaticanului”. În februarie 1992 procurorul general al României, Vasile Manea Drăgulin, dă curs cererii arhiepiscopului şi deschide recursul în anulare în vederea judecării cauzei. După o adevărată sarabandă de amînări - din cauza neprezentării în faţa instanţei a celor 10 condamnaţi în 1951 - se cere Ministerului de Interne să constate unde domiciliază cei citaţi. Din răspunsul Ministerului, datat 11 august 1995, rezultă că în afară de Boros, unii au murit, alţii au emigrat iar cîţiva nu figurează în evidenţa poliţiei. Trec încă doi ani pînă la pronunţarea recursului în anulare, în martie 1997, eveniment, practic, neînregistrat de către mass media din România. În schimb, circulau scrierile unor foşti ofiţeri de Securitate care fără cea mai mică jenă reluau acuzaţiile formulate de justiţia stalinistă împotriva aşa-numiţilor spioni ai Vaticanului, atacînd în acelaşi stil agresiv catolicismul universalist precum au făcut-o şi unii ierarhi înalţi ai bisericii ortodoxe înainte şi după desfiinţarea forţată a bisericii greco-catolice în 1948 şi arestarea episcopilor fideli Romei.

24 martie 1949. Într-un amplu referat al Securităţii din Timişoara trimis “Direcţiunii generale a Securităţii Poporului” din Bucureşti, este trecută în revistă întreaga activitate a lui Augustin Pacha, care în anul 1923 este numit administrator apostolic, în 1927 episcop titular iar în 1930 episcop al diecezei Timişoara. Informaţiile cuprinse în acest document sînt intenţionat distorsionate şi exagerate, culminînd în concluzia străvezie formulată în vederea incriminării politice a episcopopului calificat drept “naţionalist, şovin [şi] duşman de moarte a regimului(!)”.

În vederea culegerii de probe şi dovezi, Securitatea nu a reuşit să plaseze în imediata apropiere a episcopului decît doi agenţi, citaţi într-o “Fişă informativă” cu numele lor conspirative: “Nicu” şi “J. 505”. Greutăţi similare, legate de infiltrarea ierarhiei romano-catolice cu informatori, apari şi la Bucureşti, unde se pregăteşte scenariul pentru decapitarea bisericii. Deşi şeful Securităţii Gheorghe Pintilie a stabilit ca episcopul Iosif Schubert şi alţi clerici să fie arestaţi deja pe data de 18 decembrie 1950, într-un raport al Securităţii se evidenţiază că “totuşi nu s-a trecut la reţinerea lor, întrucât nu exista material suficient pentru a putea trece la cercetare. Astfel s-au luat măsuri (...) ca să se strângă material suficient ca să poată fi reţinuţi şi cercetaţi toţi”. Cu aproape o lună în urmă, la 19 noiembrie 1950, episcopul Schubert a oficiat în clandestinitate hirotonirea ca apiscop a preotului unit Alexandru Todea. Schubert însuşi fusese hirotonit episcop de către nunţiul apostolic O’Hara. Acesta fusese expulzat în vara anului 1950, după ce în 1948 România denunţase unilateral Concordatul cu Vaticanul.

În 1996 fostul ofiţer de Securitate, Roland Vasilevici - care în perioada ceauşistă răspundea la Timişoara de cultul romano-catolic - ne-a confirmat într-un interviu că în perioada comunismului poliţia politică niciodată nu a reuşit să penetreze în măsura în care ar fi dorit biserica Romei - care avea un statut incert: “În decursul anilor, pînă cînd am preluat eu cultul romano-catolic, au fost pe întreaga zonă 7-8 preoţi informatori.”

Într-o discuţie cu fostul episcop de Timişoara, Sebastian Kräuter, înregistrată în martie 1990, acesta a făcut o declaraţie asemănătoare, afirmînd că a existat numai “o mînă de preoţi” care a acceptat să colaboreze cu Securitatea.

18 iulie 1950. Episcopul Augustin Pacha este pur şi simplu răpit de Securitate, în timp ce se deplasa în localitatea Caraşova din sudul Banatului, unde dorea să-şi petreacă zilele de concedie. În scenariul Securităţii Pacha constituia cea mai importantă piesă în procesul programat. Urmează arestarea altor zeci de persoane, inclusiv viitorii inculpaţi în lotul “spionilor şi trădătorilor”. Episcopul clandestin Josef Schubert din Bucureşti, preotul de la biserica italiană din Bucureşti, Clement Gatti; rectorul seminarului teologic din Timişoara şi episcop clandestin, Adalbert Boros; secretarul diecezei de Timişoara, preotul Hans Heber; şeful cancelariei episcopale din Timişora, prelatul papal, Josif Waltner; “funcţionarul interpret al legaţiei Italiei din Bucureşti”, Eraldo Pintori; fostul inspector şcolar, ex-deputat în Marea Adunare Naţională şi vicepreşedinte al unei organizaţii ilegale, Partidul Socialist-Creştin, Lazăr Ştefănescu; susţinători ai aceluiaşi Partid Socialist-Creştin: fostul inspector şcolar, Gheorghe Săndulescu şi medicul bucureştean, Gheorghe Topa.

Imediat după arestarea lui Pacha Securitatea a început să culeagă informaţii privind starea de spirit a populaţiei. Înregistrînd starea de şoc provocată de dispariţia episcopului catolic, Securitatea reţine într-un raport datat 3 august 1950: “Simpatizanţii lui Pacha (...) tac total şi nu fac nici un comentar[iu] despre arestări (...).”

Fostul episcop de Timişoara, Sebastian Kräuter, îşi aminteşte de atmosfera de incertitudine şi nesiguranţă declanşată de arestarea lui Pacha, povestind că preoţii erau pregătiţi să fie reţinuţi şi ei, culcîndu-se seara cu o valiză lîngă pat în care se aflau lucrurile personale necesare în detenţie.

Din declaraţiile celor arestaţi rezultă că securitatea a încercat de la bun început să demonstreze o legătură de complicitate între Germania nazistă, Vatican şi Statele Unite ale Americii, transformîndu-l pe Augustin Pacha într-un pion al unor conexiuni oculte.

Din cele 40 de volume ale dosarul întocmit lotului rezultă că Augustin Pacha fusese acuzat de “crimă de înaltă trădare şi uneltire împotriva securităţii externe a RPR, pentru crima de instigare la trădare de patrie, pentru delictul de necedare către Banca de Stat a RPR a aurului avut în posesie şi pentru delictul de facere de operaţiuni cu mijloace de plată străină, fără autorizaţie prealabilă”.

Faptul că în 1934 Pacha fusesee în audienţă la Hitler pentru a protesta împotriva acţiunilor anticatolice ale naziştilor germani din Banat, devenise în scenariul securităţii o dovadă pentru convingerile pro-naziste ale episcopului. Citez în continuare din declaraţia lui Pacha pe care a dat-o sub stare de arest pe data de 20 august 1951: “...I-am cerut [lui Hitler] să nu admită propagandiştilor săi din Banat să agite populaţia germană de rit catolic împotriva bisericii catolice deoarece aceasta ar produce desbinări în rîndurile populaţiei...” Episcopul descrie apoi în mai multe declaraţii întîlnirea pe care a avut-o cu Andreas Schmidt, liderul Partidului Naţional-Socialist Muncitoresc German al Grupului Etnic German din România. Schmidt l-a silit pe episcop să predea şcolile confesionale germane grupului etnic.

Teroarea la care fuseseră supuşi în aceşti ani tocmai preoţii catolici germani din Banat, care se opuneau propagandei naziste, rezultă şi din numeroase rapoarte ale poliţiei române păstrate în mai multe fonduri documentare ale Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale din Timişoara.

Deşi Pacha explică anchetatorilor că fiecare episcop are obligaţia de a trimite Vaticanului rapoarte privind situaţia din dieceză, tocmai aceste scrisori sînt prezentate ca dovodă pentru acţiuni de spionaj. Unul dintre coinculpaţi, Josef Waltner, chiar declară că ar fi fost recrutat ca spion deja în 1934 de către Nunţiul Andrea Cassulo, uitînd că aceste fusese numit ca ambasador al Vaticanului la Bucureşti de abia în 1937.

10 septembrie 1951. La Bucureşti începe procesul intentat aşa-numiţilor spioni ai Vaticanului. Martorii coinculpaţi repetă ce au declarat în timpul anchetei. O săptămînă mai tîrziu Tribunalul militar condamnă pe cinci inculpaţi la muncă silnică pe viaţa, iar pe ceilalţi cinci la pedepse cuprinse între 10 şi 18 ani. Episcopul Pacha care avea de ispăşit o pedeapsă de 18 ani a fost transferat la Sighet. Este eliberat pe data de 31 mai 1954, stabilindu-se la Timişoara, unde moare la 4 noiembrie 1954.

În opinia autorităţilor comuniste, catolicismul reprezenta o instituţie universalistă cu o structură şi logistică supranaţională şi suprastatală, greu de stăpînit. Datorită rezistenţei clerului catolic, încercările conducerii de partid şi de stat de a crea în 1950 o biserică catolică disidentă, adică independentă de Vatican, au eşuat.

Autorul a cercetat documente întocmite de Securitate celor 10 persoane implicate în proces, aflate în arhiva CNSAS, dar şi materiale din alte arhive. Surse inedite folosite la întocmirea ace stui documentar: Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Dosar Nr.15563, vol. 13, f. 27-28; vol. 14, f. 75-76; vol. 19, f. 15-18, f. 27-29, f. 3-9; vol. 33, f. 237; vol. 40, f. 253-265, f. 45, f.1-10. Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale, Fond 161, Legiunea de Jandarmi Timiş-Torontal, Dosar 75 (1943), f. 2, f. 41. Interviu cu Roland Vasilevici înregistrat pe casetă 23 martie 1995, interviu cu Sebastian Kräuter înregistrat pe casetă, martie 1990. Hildegardis Wulff, Canadischer Brief gerichtet an die Benediktinerinnen von der hl. Lioba in Deutschland, der Schweiz, Rumänien, Dänemark, Belgien und Canada, Westminster Abeey, B.C.- Montreal Que., 1960. [168 de pagini dactilografiate, nepublicate, se află în arhiva autorului].

  • Data 10.08.2004
  • Autoare/Autor William Totok
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B37i
  • Data 10.08.2004
  • Autoare/Autor William Totok
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B37i