1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Procesul de reforme al Germaniei stagnează

Preşedintele Germaniei, Horst Köhler, urmează a ţine cel de al treilea important discurs berlinez din timpul mandatului său în care va vorbi despre necesitatea continuării procesului de reforme în Republica Federală

Cancelarul german Angela Merkel şi fostul vice-cancelar Franz Müntefering

Cancelarul german Angela Merkel şi fostul vice-cancelar Franz Müntefering

Electoratul german nu a lăsat nici o portiţă de scăpare pentru cele două mari partide din Republica Federală: Partidul Social Democrat (SPD) şi Uniunea Creştin-Democrată-Creştin-Socială (CDU-CSU): după şapte ani de guvernare a SPD sub cancelarul Gerhard Schröder, cele două partide au fost forţate de alegători să formeze o Mare Coaliţie. Şefa de partid a CDU, Angela Merkel, a devenit prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale iar fostul şef al SPD, Franz Müntefering, i s-a alăturat în funcţia de vice-cancelar.

„Avem nevoie de creştere economică, de locuri de muncă şi trebuie să consolidăm bugetul de stat. Drumul pe care trebuie să mergem este foarte nesigur”, a declarat Müntefering la scurt timp după formarea Marii Coaliţii.

„Sunt decisă să contribui la buna cooperare în cadrul coaliţiei şi sunt convinsă că prin optimism şi voinţă putem face ceva bun pentru ţară”, a adăugat Angela Merkel.

Cât de bine a funcţionat cooperarea dintre CDU-CSU şi SPD?

Reformele privind protecţia mediului au fost decise în unanimitate şi politica de familie a guvernului a devenit şi ea mai modernă. Chiar şi asupra proiectului de reforme privind majorarea vârstei de pensionare, SPD şi CDU-CSU au căzut repede de acord. În plus, economia Germaniei a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani ceea ce a contribuit la diminuarea numărului de şomeri cu peste un milion.

Vicecancelarul Franz Müntefering a susţinut toate iniţiativele de reformă ale partenerului de coaliţie, până în clipa în care proiectul de reformă care prevedea introducerea salariului minim pe economie a fost respins de Uniune.

„Ne-am decis împotriva salariului minim pe economie şi pledăm pentru o consolidare a drepturilor sindicatelor. Cred că acesta este un pas important prin care putem fi siguri că nimeni nu va abuza de un salariu prea mic în economie”, a declarat Merkel.

Fostul şef de partid al SPD a considerat însă decizia cancelarului drept o încălcare a promisiunilor făcute în timpul campaniei electorale.

„Am învăţat astăzi că introducerea salariului minim pe economie nu poate fi decisă în cooperare cu Uniunea Creştin-Democrată-Creştin-Socială ci doar împotriva ei”, a precizat Müntefering.

Se destramă Marea Coaliţie?

După eşecul acestui proiect de restructurare, Marea Coaliţie a întâmpinat din ce în ce mai multe dificultăţi în încercarea de a coopera în impunerea unor obiective reformiste. Franz Müntefering s-a retras între timp de pe scena politică.

Noul şef al Partidului Social Democrat, Kurt Beck, este actualul partener al cancelarului Angela Merkel la guvernare, însă ambele partide din Marea Coaliţie au acum în vedere alegerile care vor avea loc anul viitor, ceea ce îngreunează procesul de reforme care ar putea moderniza Republica Federală şi consolida bugetul de stat.