1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Procesul atentatelor de la 11 septembrie

La 7 ani de la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 a început la Guantanamo procesul intentat unui grup de 5 inculpaţi, consideraţi a fi făptaşii din umbră, care au pregătit uriaşa baie de sânge din SUA.

default

Şeicul Mohamed a admis că a plănuit atentatele de la 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morţi

Între inculpaţi e şi faimosul şeic Chalid Mohamed, care a recunoscut că a plănuit atentatele, soldate în special la New York şi Washington cu aproape 3000 de victime omeneşti.

Mai toată atenţia observatorilor s-a concentrat fireşte asupra lui Mohamed, care s-a mândrit a fi autorul „spiritual” al megatatentelor. Inculpatul n-a opus rezistenţă în timp ce era condus, împreună cu alţi patru coinculpaţi, în sala de audieri a noului tribunal militar special de la Guantanamo.

Între prezumtivii săi complici se numără şi vestitul Ramzi Binalshib. Membru al aşa-numitei celule de la Hamburg, Binalshib e un fost colocatar al apartamentului adăpostindu-l la un moment dat, în urbea din nordul Germaniei, pe şeful piloţilor morţii, Mohamed Atta.

Neobişnuit de mare este, la acest proces, numărul consilierilor juridici ai celor 5 inculpaţi, a subliniat în debutul audierilor, generalul american Tom Hartmann. „Cei 5”, a precizat el, „se bucură de asistenţa a nu mai puţin de 18 apărători”, ceea ce, în opinia sa, reflectă impecabilul sistem judiciar american.

Şeicul, un intim al şefului reţelei teroriste islamice al Quaida, Osama Bin Laden, a respins însă din capul locului orice asistenţă juridică americană, pe care, conform lui, n-ar putea-o accepta din motive religioase. Fiindcă, potrivit inculpatului, administraţia Bush ar fi angrenată într-o cruciadă anti-islamică în Irak şi Afganistan.

Judecătorul militar Ralph Kohlmann l-a avertizat pe Mohamed că se confruntă cu riscul de a fi condamnat la moarte şi că, deci, nu e poate bine să respingă în mod precipitat ajutorul juridic, care i se oferă. Dar avertismentul nu l-a determinat pe auto-desemnatul asasin al celor aproape 3.000 de oameni să-şi revizuiască poziţia. „Vreau să fie martir. E dorinţa mea”, a spus el.

Intr-un mod similar s-a exprimat şi coinculpatul său, Ramzi Binalshib, considerat a fi ex-şeful financiar al reţelei islamiste a Quaida. Binalshib a refuzat şi el cooperarea cu un avocat militar.

Ambii acuzaţi au fost supuşi în închisorile americane unor metode de interogaţie dure, pe care unii critici şi organizaţii pentru apărarea drepturilor le califică drept excesive şi chiar ţinînd de tortură. Mohamed de pildă a trecut prin proceduri de simulare a înecului.

Unii americani, precum Jeffrey Adacot, fost consilier la Guantanamo, consideră astfel de metode legitime. „Pentru că ne aflăm în război”, a reliefat el. Dar fostul procuror-şef, Morris Davis, e de altă părere. Principalul acuzator de la Guantanamo şi-a înaintat demisia în semn de protest faţă de metodele de interogare aplicate celor 5 inculpaţi.