1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Procesele de la Nürnberg au fost de folos dreptului internaţional

Procesele de la Nürnberg, în cadrul cărora au fost judecaţi liderii nazişti, au avut mare influenţă asupra dreptului internaţional. Ele s-au bazat pe Charta de la Londra, un document semnat de aliaţi pe 8 august 1945.

Procesele de la Nürnberg au marcat începutul unei noi ere în cooperarea internaţională. Baza lor a constituit-o Charta de la Londra, un acord vizionar, care reglementa ordinea procesuală valabilă pentru instanţele militare internaţionale şi americane înfiinţate special pentru procesele de la Nürnberg. Charta de la Londra a fost semnată pe 8 august 1945, cu exact 70 de ani în urmă.

Pe 24 noiembrie 1945, într-un oraş declarat cu numai câteva luni în urmă "mort în proporţie de 90 la sută", 22 de oameni au fost aduşi spre a fi judecaţi în Palatul de Justiţie din Nürnberg. Erau acuzaţi de crime de o gravitate fără precedent şi făceau parte din elita regimului nazist. Ultimele luni şi le petrecuseră închişi într-un palat din Luxemburg. Nu ştiau ce îi aşteaptă.

Unii dintre ei se aşteptau să fie executaţi pe loc, alţii socoteau că arestarea şi judecarea lor este ceva scandalos. Acuzatul cel mai proeminent a fost Hermann Göring, fostul preşedinte al Reichstagului, comandant al aviaţiei şi posibil succesor al lui Adolf Hitler. În iulie 1945, Göring încă susţinuse o conferinţă de presă, în cadrul căreia i s-a pus întrebarea dacă ştie că se află pe lista cu criminali de război. A răspuns: "Nu. Sunt stupefiat de întrebare fiindcă nu îmi pot închipui de ce m-aş putea afla pe acea listă".

Göring nu avea habar de enormul şi complicatul proces care se pregătea, în care urma să-i revină şi lui un rol. Un proces cu baze, capete de acuzare şi pedepse complet noi. Asemănător pe undeva cu reţeaua de curent şi canalizare din Germania, pe care aliaţii s-au văzut după război nevoiţi s-o reconstruiască de la zero. Un proces de asemenea amploare şi complexitate nu mai existase până atunci.

Un pas uriaş pentru justiţia internaţională

Procesele de la Nürnberg şi Charta de la Londra au avut o mare importanţă, susţine Lauri Mäksoo, profesoară de drept internaţional în cadrul Universităţii Tartu din Estonia. "Nu există nimic mai important în acest domeniu", a declarat Mäksoo pentru DW. "A influenţat enorm definirea crimelor. Termenul de "crime împotriva umanităţii" a fost practic atunci inventat".

Charta de la Londra a fost rezultatul unor negocieri obositoare şi haotice, care au avut loc la Londra, după victoria aliaţilor, în jurul unei mese pătrate. Forma pătrată era obligatorie pentru ca toţi cei patru aliaţi să poată fi reprezentaţi de delegaţii la fel de numeroase, dezvăluie Ann şi John Tusa în cartea lor despre procesul de atunci, apărută în 2010 şi intitulată "The Nuremberg Trial".

Britanicii erau gazdele şi prezidau trativele, dar ideea de a-i acţiona în justiţie pe liderii nazişti a aparţinut SUA. Aliaţii europeni erau mai degrabă adepţii pedepselor directe. Aşa de plildă, se spune că Stalin, dictatorul sovietic, ar fi propus la un pahar de vin, într-o pauză a Conferinţei de la Teheran, desfăşurată în 1943, prinderea şi linşarea principalilor 50.000 de demnitari nazişti.

Pentru SUA, în special pentru judecătorul idealist Robert H. Jackson, înfiinţarea unui tribunal pentru cei mai mari criminali din acea vreme a constituit o ocazie istorică. Într-un raport adresat preşedintelui SUA Harry Trumann, Jackson a scris, în timp ce se pregătea pentru conferinţa de la Londra: "A venit timpul să şi acţionăm conform principiului de drept, potrivit căruia acţiunile agresive şi belicoase sunt şi ilegale şi criminale".

Două sisteme de drept, un proces

Principalul obstacol în calea procesului a fost următorul: În vreme ce tribunalele din SUA şi Marea Britanie judecau în baza aşa-numitului Common Law, cele din Europa continentală, din Rusia şi Franţa dar şi din Germania aplicau sistemul Civil sau Continental Law.

Urma deci ca actul de acuzare să fie citit într-o primă formă de procurori şi dovezile să fie aduse pe parcursul procesului, aşa cum cere Common Law? Sau să se aplice regulamentul Continental Law, care cere ca actul de acuzare complet cu toate dovezile procurorilor să fie pregătit de un grup separat şi pus apoi la dispoziţia acuzării şi apărării? Urma ca judecătorii să aibă dreptul să intervină şi să conducă procesul aşa cum cere Continental Law?

Aceste chestiuni par lipsite de importanţă în comparaţie cu gravitatea crimelor, dar arată cât de mare era deja de pe atunci neîncrederea între aliaţi. O neîncredere care avea să capete trăsături paranoice ceva mai târziu, în timpul războiului rece.

Jackson, care avea să devină procuror-şef în cadrul proceselor de la Nürnberg şi omologul său rus, generalul Iona Nichicenko, care urma să devină unul din judecători, s-au încurcat frecvent în tot felul de dispute şi neînţelegeri juridice care au culminat în certuri vehemente. Ambele părţi se acuzau de rele intenţii.

Într-un final s-a căzut totuşi de acord să se cuprindă în Charta de la Londra patru capete de acuzare împotriva celor 22 de criminali nazişti: crime împotriva păcii, plan comun sau conspiraţie, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Jackson ar mai fi vrut să obţină două lucruri, dar nu a reuşit să se impună. El voia ca războiul în sine să fie definit ca o crimă universală iar bazele care s-au pus la Nürnberg să fie valabile mai târziu pentru toată lumea.

Nu a fost să fie. Tribunalul de la Nürnberg a rămas o instanţă eminamente militară constituită special pentru a trage la răspundere regimul nazist. Atunci la fel ca şi acum, dreptul internaţional nu era ferit de influenţele politice. Principiile Chartei de la Londra au fost preluate, cu tot cu greşelile de atunci, de către Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. Iar traşi la răspundere nu pot fi, în practică, decât învinşii.

Totuşi, în ciuda complicatelor realităţi politice, însemnătatea Chartei de la 1945 nu poate fi contestată. "Charta de la Londra a fost un mare pas înainte sub aspect cultural", a declarat pentru DW istoricul german Ingo Müller. "Se uită prea uşor că Germania nu a fost mereu dispusă să accepte principiile cuprinse în Chartă. Juriştii germani, în special, s-au opus proceselor de la Nürnberg. Puterea judecătorească din Germania nu a recunoscut condamnările şi când bătrânii nazişti au fost puşi în libertate, ei nu aveau cazier. Nu erau consideraţi vinovaţi de nimic. Aşa că şi-au primit pensiile militare, cu tot cu plăţile retroactive".

Cu toate acestea, Müller este optimist. "Nürnberg a demonstrat că dreptul internaţional se poate impune. Desigur, slăbiciunea Curţii Internaţionale de la Haga este aceea că nu se bucură de recunoaşterea celor cu adevărat puternici, cum ar fi SUA sau China. Dar cred că existenţa acestei instanţe influenţează conştiinţa noastră globală", a subliniat el.