1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Problemele României cu corupţia – sunt acestea urmarea unui schimb incomplet la vârfurile puterii?

Sub acest titlu a apărut astăzi în cotidianul NEUE ZUERCHER ZEITUNG un articol, în care se arată în continuare: ”Dintre ţările în tranziţie din Europa de Est, România întâmpină cele mai mari probleme în gestionarea corupţiei, periclitându-şi astfel accederea în UE. Schimbarea incompletă la nivelul puterii, petrecută după înlăturarea lui Ceauşescu este una dintre explicaţiile fenomenului. Cei favorizaţi de vechiul regim şi-au asigurat ilegal bogăţiile ţării, dând astfel un exemplu negativ.”

default

Articolul începe cu un reportaj realizat într-un autocar care circulă pe ruta România-Turcia: ”Însoţitoarea de bord merge încet pe culoarul autocarului Istambul-Bucureşti, strângând de la fiecare pasager câte un teanc de bancnote. Ne aflăm la graniţa cu România, este noapte şi toţi călătorii sunt familiarizaţi cu această procedură. Numai unul îndrăzneşte să întrebe de ce trebuie să plătească suplimentar o jumătate de milion de lei. Nu primeşte nici un răspuns şi plăteşte banii. Toţi cei din autocar cunosc acest preţ, care se plăteşte pentru trecerea fără probleme a graniţei. Incomodul personaj, însă, care a pus întrebarea, are în rama de la ochelari, fără ştirea însoţitoarei de drum şi a celorlalţi pasageri, o cameră de luat vederi şi un microfon, fiind un colaborator al emisiunii Reporter Incognito, foarte populară în România. După transmiterea acestei scene la televizor, România s-a îmbogăţit cu încă un caz de corupţie descoperit. Nu se ştie însă dacă cei responsabili vor avea de suportat consecinţele”, arată autorul.

Daniel Neamţu, cu care a stat de vorbă ziaristul de la NZZ, este unul din cei trei reporteri care dă în vileag cazuri de corupţie cu ajutorul camerei ascunse, la cererea cotidianului bucureştean ”Evenimentul Zilei”, şi care ajunge adesea la limita sau chiar încalcă legile sau normele etice ale meseriei de gazetar. Scopul însă, după cum se ştie, scuză mijloacele şi nimeni nu contestă că România are probleme mari cu corupţia. ”În ultimul său raport”, arată autorul, ”care s-a bucurat de multă atenţie, raportoarea pentru România a Parlamentului European, baronesa britanică Emma Nicholson a legat aderarea ţării, programată pentru anul 2007, de adoptarea unor măsuri eficiente de combatere a corupţiei. În prealabil, ambasadorul american la Bucureşti numise corupţia principalul obstacol în calea dezvoltării economice a ţării. În clasamentul cazurilor de corupţie economică descoperite, întocmit de organizaţia Transparency Internaţional, România ocupă ultimul loc între statele membre sau candidate la UE. Premierul Năstase a reacţionat, cu câteva zile înaintea publicării raportului Nicholson cu o remaniere guvernamentală. Mai înainte, el s-a despărţit şi de o ministră care îşi favorizase ilegal familia.”

Aceste cazuri îl interesează, în accepţiunea autorului, mai puţin pe Daniel Neamţu. El se concentrează mai mult asupra micilor nereguli cotidiene, bine cunoscute de către toţi românii. Astfel, în articol se povesteţte cum Neamţu a nimerit intenţionat cu câte o vechitură de maşină într-un filtru de poliţie şi a reuşit să scape de amendă sau chiar de confiscarea talonului de opt ori din zece graţie unui bacşiş; în cimitire a mituit preoţi, pentru a obţine chipurile pentru o rudă decedată un mormânt mai bine amplasat, iar la Ministerul Muncii întreabă un funcţionar cum să obţină un atestat oficial de maestru bucătar pentru a intra astfel în posesia unui permis de muncă valabil într-unul din statele UE. ”Şi asta, în condiţiile în care abia ştiu să fac o omletă”, spune râzând tânărul ziarist. El a ajuns în poziţia sa actuală din umila condiţie de reporter la un ziar de provincie, practică în timpul liber paraşutismul şi pare să iubească riscul pe care-l presupune meseria sa deloc lipsită de pericole.

Până acum însă nici una dintre victimele sale nu a încercat să se răzbune, arată NZZ. Nici măcar acei capi ai lumii interlope capturaţi de poliţie, care au încercat să-i vândă o femeie minoră

pentru 400 de euro. Întrebat despre ce anume îl motivează, Neamţu răspunde că luptă pentru o societate normală. "Dacă toţi şi-ar face treaba cum trebuie atunci nu ar mai exista corupţie în ţară. Statul ar trebui să-i fie recunoscător pentru cele descoperite", spune el

Dar, precizează NZZ, citându-l pe tânărul redactor-şef al ziarului ”Evenimentul Zilei”, Dan Turturică, guvernul de la Bucureşti este departe de a se bucura de astfel de dezvăluiri, nimic nefiind în stare să-l sperie mai mult decât prejudiciile de imagine. Pentru a le evita, cazurile de corupţie sunt muşamalizate şi anume la toate nivelurile administrative. Acelaşi reflex se regăseşte însă şi în societate. Formatul investigaţiei cu ajutorul camerei ascunse, devenit lui Turturică familiar în timpul studiului efectuat în SUA, a fost greu de introdus şi în mass-media româneşti, fiindcă toate posturile mari de televiziune s-au speriat la început de ideea ”Reporterului Incognito”. Din partea telespectatorilor, povesteşte redactorul-şef al ”Evenimentului Zilei”, vin adesea reacţii negative. Ei spun că demonizarea poliţiştilor corupţi nu are sens, câtă vreme îngăduinţa este o virtute românească specifică, iar amenzile sunt şi aşa de neplătit pentru oamenii de rând. "Există însă şi reacţii pozitive la emisiune: Au început şi alte instituţii media să investigeze cazuri de corupţie, astfel că principiul muşamalizării a suferit fisuri," subliniază Turturică.

Unul din pionierii luptei anticorupţie este în ochii ziaristului de la publicaţia elveţiană politologul Cristian Pîrvulescu, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Asociaţia pro Democraţia. Activitatea organizaţiei sale se sprijină pe o reţea de ziarişti curajoşi cu ramificaţii în toată ţara, care furnizează informaţii despre politicieni corupţi, adesea fără ştirea şefilor lor. Organizaţia lui Pârvulescu a lansat de curând proiectul ”În favoarea unui Parlament curat- votaţi cu ochii deschişi”, care-şi propune verificarea tuturor candidaţilor propuşi de partidele care vor putea, conform previziunilor, să depăşească la toamnă pragul electoral de cinci procente. Pro Democraţia este interesată de carierele candidaţilor, de detectarea posibililor membri ai Securităţii lui Ceauşescu şi, în cazul oamenilor de afaceri, de posibilele conflicte de interese. Informaţiile odată culese, urmeazăsă fie răspândite în întreaga ţară sub formă de broşuri. Costurile acţiunii, arată NZZ, sprijinite în mare parte de voluntari se cifrează la 200.000 de euro, bani care vor fi puşi la dispoziţie de organizaţii internaţionale de apărare a democraţiei. La fel ca şi alţi numeroşi intelectuali bucureşteni, Pârvulescu vede o legătură directă între schimbarea politică mai mult cosmetică decât reală survenită după înlăturarea lui Ceauşescu şi corupţia endemică instaurată ulterior. ”Prin împuşcarea dictatorului, comuniştii au încercat să scape de orice răspundere. Iar partidul social-democrat condus de premierul Năstase, izvorât din fostul PCR şi aflat la guvernare, nu este altceva în ochii lui Pârvulescu decât o asociaţie eterogenă de interese, fără nici o bază socială, alcătuită din foşti comunişti şi oameni ai Securităţii. Aceştia nu sunt interesaţi de nimic altceva decât de menţinerea statu quo-ului”, arată autorul.

Sociologul Vintilă Mihăilescu, colaborator al revistei Dilema, condusă de Andrei Pleşu, numeşte clasa politică românească o ”cleptocraţie”. El deplânge faptul că privatizările efectuate după căderea lui Ceauşescu au fost cu mult mai puţin transparente decât în celelalte state post-comuniste şi consideră, potrivit autorului, că nici în guvern şi nici în economie nu a avut loc până acuma un transfer real al puterii. "Dacă guvernul îşi mai sacrifică din când în când câte un exponent corupt la presiunile UE, atunci nu face altceva decât să-şi cultive imaginea. Executivul condamnă corupţia în primul rând fiindcă profiturile obţinute prin astfel de practici ilegale sunt transferate în străinătate în loc să fie reinvestite în ţară”, relevă NZZ.

Cu toate acestea însă, în rândul câştigătorilor privatizării a apărut potrivit lui Mihăilescu o nouă generaţie de oameni, care pot fi numiţi pe drept cuvânt întreprinzători. În aceştia se poate pune o anumită speranţă, câtă vreme ei îşi dau seama din propriu interes de nocivitatea corupţiei. ”Nu trebuie însă cultivat un optimism prematur”, avertizează sociologul. ”Necesara transformare socială nu poate veni decât dinlăuntru, şi aceasta presupune timp. Încrederea populaţiei în instituţiile statului este compromisă, într-o proporţie mult mai mare decât în restul statelor post-comuniste din Europa de Est. Generaţia tânără resimte o lipsă acută de modele, astfel că legile cleptocraţiei sunt preluate fără rezerve, banii fiind percepuţi ca unică premiză pentru succes, putere şi noroc. Toate celelalte valori nu contează." Mihăilescu mai spune, fără nici un fel de amărăciune, că în ochii studenţilor săi este un perdant. "Aşa, de parcă ar şti că urmează să vină din nou vremuri mai bune" se arată în încheierea articolului.

  • Data 01.06.2004
  • Autoare/Autor Note de lectură - Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B38a
  • Data 01.06.2004
  • Autoare/Autor Note de lectură - Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B38a