1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Participanţii sunt optimişti

Bernd Musch-Borowska/Bernd Riegert/Alina Kühnel3 decembrie 2007

Cu apeluri insistente pentru stoparea încălzirii globale, a început astăzi la Nusa Dua, în Bali, cea de-a 13 conferinţă mondială pe teme climatice.

https://p.dw.com/p/CW2O
Demonstraţii ale activiştilor pentru protecţia climei
Demonstraţiile activiştilor însoţesc discuţiile experţilor şi politicienilor pe teme climaticeImagine: AP

Peste 10.000 de delegaţi din 190 de state şi-au propus să elaboreze un mandat special şi un plan de acţiune care să urmeze Protocolului de la Kyoto. Şi reprezentanţi ai Uniunii Europene participă la Conferinţă, ei urmând să prezinte planuri proprii.

Negocierile pe marginea unui nou tratat care să urmeze Protocolului de la Kyoto reprezintă cea mai importantă temă a întrunirii de pe insula Bali. Din perspectivă europeană, politicienii prezenţi la întrunire plănuiesc elaborarea unui tratat prin care să-i oblige pe principalii vinovaţi de distrugerea mediului, China şi Statele Unite ale Americii, să respecte prevederile internaţionale.

În anul 2012, Protocolul de la Kyoto îşi pierde valabilitatea.

Deşi la finalul celor două săptămâni de discuţii, nu sunt aşteptate rezultate concrete, participanţii la discuţii speră să poată elabora un plan de acţiune care să stea la baza unui nou tratat ce va fi supus aprobării cel mai devreme în anul 2009.

"Din experienţa anilor trecuţi, ştim că dezbaterile pe marginea unei teme atât de dificile nu pot fi numite negocieri. Nu vă ascund însă că sper ca aici, pe insula Bali, să reuşim să stabilim un plan formal de negocieri. Sunt convins că delegaţii vor face faţă provocărilor descrise de oamenii de ştiinţă. Misiunea noastră este extrem de importantă" declara în debutul conferinţei de astăzi, Yvo de Boer, secretarul general al Conveţiei Cadru a ONU asupra schimbărilor climei.

Şi în Europa optimisul îi animă pe responsabilii participanţi la Conferinţă. Este şi cazul Comisarului pe probleme de mediu, Stavros Dimas.

Stavor Dimas
Stavros Dimas - un comisar european optimistImagine: EU

"Am sentimentul că şansele sunt bune pentru negocieri ample ca şi pentru stabilirea unei date clare. Ca de obicei, detaliile sunt problematice, atunci când trebuie să stabileşti coordonatele unui plan de acţiune ce va urma conferinţei de la Bali. Nu îmi fac iluzii că această negocierile vor fi simple. Există şansa unei soluţii de compromis şi comunitatea internaţională trebuie să se mobilizeze, în caz contrar periculoasa încălzire globală nu mai poate fi oprită", avertiza înaintea de a pleca spre Bali Comisarul European pentru Mediu.

Planurile europenilor prevăd reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu o treime până în 2020, pentru a ajunge sub limita anului 1990. Statele Unite, care nu au semnat Portocolul de la Kyoto, resping propunerea şi insistă asupra obligării respectării legislaţiei internaţionale privind protecţia mediului de către state precum China şi India.

Acţiuni concrete sau omenirea este în pericol

Se impun acţiuni concrete, altfel viitorul omenirii este în pericol, avertiza tot luni ministrul indonezian al mediului Rachmet Witoelar.

"Vreau să apelez la toate taberele să întreprindă paşi concreţi pentru stoparea încălzirii globale, o temă cum nu se poate mai actuală. pe baza actualului Protocol trebuie să elaborăm un Tratat corect", spunea în plenul conferinţei repsonsabilul indonezian pe probleme de mediu.

Apeluri insistente au lansat şi organizaţiile independente pentru protecţia mediului.

Gabriela von Görne, expertă în cadrul Greenpeace Germania, este de părere că fenomenul încălzirii globale trebuie limitat la maximum două grade Celsius.

"Efectele sunt deja dramatice şi dacă încălzirea evoluează cu mai mult de două grade atunci totul va scăpa de sub control. De fapt, trebuie începute negocieri pentru ca, pe de-o parte emisiile de dioxid de carbon din statele industrializate să fie drastic reduse şi, pe de altă parte, să se găsească mijloace şi căi pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare şi pentru a stopa defrişarea - un factor important în protecţia mediului, cu deosebire în Indonezia", explica experta germană.

Schimbările de poziţie din Statele Unite şi Australia sunt motive de optimism.

Statele Unite, chiar dacă nu au semnat Protocolul de la Kyoto, au admis necesitatea unor măsuri pentru stoparea încălzirii globale, iar noul guvern australian a anunţat modifăcări semnificative la capitolul protecţia mediului şi chiar astăzi a ratificat Protocolul de la Kyoto.