1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Probleme grave la General Motors. Opel, victimă colaterală

Opel, subsidiară a producătorului american de automobile General Motors, a cerut guvernului federal şi landurilor germane să o ajute să depăşească problemele grave cu care se confruntă.

default

Opel cere sprijin financiar statului german.

Guvernul german este gata să negocieze cu reprezentanţii producătorului auto Opel afectat de criza financiară, dar nu agrează oferirea de ajutoare pentru toate sectoarele industriale care suferă de pe urma crizei financiare, a declarat ministrul de finanţe, Peer Steinbrück.

Un oficial al ministerului de Finanţe a afirmat că pe tot parcursul acestei săptămâni sunt programate negocieri, în timp ce ministerul german al Economiei a anunţat că aşteaptă informaţii concrete pentru analizarea solicitării Opel.

USA General Motors 100 Jahre Jubiläum

General Motors, în pragul falimentului

În urma rugăminţii adresate de Opel, la Berlin urmează să aibă loc o întâlnire de criză în cadrul căreia va fi analizată cererea constructorului german de maşini. Compania Opel riscă să fie destabilizată financiar din cauza problemelor concernului-mamă General Motors. În Statele Unite, General Motors întâmpină probleme financiare de o gravitate fără precedent.

Senatorii democraţi americani doresc să permită companiei General Motors şi întregii industrii auto să acceseze pachetul financiar de 700 de miliarde destinat susţinerii economiei americane. Republicanii, împreună cu preşedintele Bush sunt deocamdată împotriva unei astfel de măsuri.

În vremurile sale de glorie, GM însemna General Motors. Strangulată financiar de actuala criză, compania a ajuns obiectul glumelor amare. Pentru mulţi americani, GM a ajuns să însemne „great misery”, o mare lamentare, o companie aflată în mizerie.

Cândva cel mai mare constructor de maşini din lume, General Motors se luptă acum să supravieţuiască. Valoarea acţiunilor a scăzut drastic, iar măsurile de salvare aplicate vara trecută de conducerea concernului nu au reuşit să stopeze declinul.

În cazul în care guvernul american nu permite companiei să fie hrănită prin intermediul perfuziei de 700 de miliarde de dolari destinate economiei americane, General Motors va intra în faliment până la sfârşitul anului, anunţă şeful concernului, Rick Wagoner. În vreme republicanii nu văd cu ochii buni ideea doftoricirii răniţilor din industria auto, democraţii par să fie convinşi de necesitatea salvării companiei.

USA General Motors William C. Durant

William C. Durant, cunoscut ca Billy Durant, fondatorul companiei GM. Zâmbetul său anacronic nu mai cadrează cu probleme actuale de la GM.

Ajutorul acordat celor de General Motors este considerat inclusiv un imperativ moral, de vreme ce ameninţate sunt până la două milioane de locuri de muncă. Sub presiunea problemelor cu care se confruntă şi alţi actori importanţi din branşa auto din America, precum Ford şi Chrysler, ajutorul solicitat de General Motors devine foarte plauzibil, crede Efraim Levy, de la agenţia de rating „Standard & Poors”.

„General Motors are nevoie de bani pentru a supravieţui. Concernul trebuie să supravieţuiască într-un fel sau altul până în 2010. Până atunci vor fi luate măsuri de restructurare şi se va miza pe relaxarea crizei, respectiv creşterea cererii de pe piaţa.”, spune Levy

Pentru constructorii auto din America există totuşi o veste bună. Noul preşedinte american, Barack Obama, este foarte deschis atunci când vine vorba de ajutor statal. O mică speranţă pentru industria auto, grav afectată de criza financiară.