Probleme de aderare la Uniunea Europeană a Turciei

În vreme ce la Straßburg era anunţată sentinţa puţin măgulitoare pentru Tribunalul din Ankara, preşedinţi de stat, de parlament, premieri şi miniştri de externe din Portugalia până în Ungaria şi din Ukraina până în Australia s-au concentrate asupra procesului lui Ocalan, încercând să evidenţieze presupusele progrese făcute de Turcia în eforturile de aderare la Uniunea Europeană. În schimb, nici un reprezentant al Guvernului turc nu a fost văzut la Strassbourg, în momentul anuţării sentinţei. Aceasta este clară şi fără echivoc, şi se pot pune multe semne de întrebare cu privire la absenţa unui reprezentant al guvernului turc din parchetul internaţional.

Încă o dată conducerea Turciei trebuie să recunoască: hotărâtoare pentru aderarea la UE nu sunt apariţiile în faţa presei şi promisiunile făcute în gura mare, ci doar îndeplinirea criteriilor cerute de Uniune.

Curtea Supremă de justiţie de la Strasbourg a stabilit că procesul lui Ocalan a fost incorect. Abdulah Ocalan a fost arestat în 1999 în Kenia. Faptul că în Turcia, în 2002, a fost abolită pedeapsa cu moartea şi de aceea condamnarea la moarte a lui Ocalan a fost preschimbată în închisoare pe viaţă, nu schimbă nimic în stabilirea sentinţei. Modul în care procesul a avut loc contravine – după opinia judecătorilor - normelor dreptului internaţional semnate şi de guvernul de la Ankara. În schimb, arestarea lui Ocalan la Nairobi, după întreaga lui “Odisee” prin jumătate din Europa, şi întemniţarea lui pe insula Imrali din Marea Marmara nu a fost considerată ca fiind o încălcare a Convenţiei Drepturilor Omului.

Deşi Partidul muncitoresc curd a fost interzis în 1993 de exemplu şi în Germania şi a fost emis chiar şi un mandat de arestare pe numele lui Ocalan, autorităţile germane nu s-au arătat interesate pe atunci să-l aducă pe şeful acestui partid în faţa tribunalului german. Astfel, Ocalan s-a pierdut prin Europa după expulzarea din adăpostul lui de odinioară din Siria, până când agenitii de securitate turci l-au capturat în Kenia şi l-au adus în ţara de origine.

Însă toate acestea nu-i mai ajută Ankarei. Sentinţa Strassburgului arată chiar invers: fie că ii convine sau nu guvernului turc şi tratamentul aplicat duşmanilor statului întemniţaţi trebuie sa tina cont de criteriile care sunt decisive pentru aderarea ţării la UE.

Mingea este acum pe terenul Turciei. Ar fi o greşeală ca ea să tina seama doar de propriile legi şi să refuze categoric punerea din nou pe rol a procesului lui Ocalan. Prin aceasta Ankara ar arăta că încă nu este pregătită să se subordoneze exigentelor europene; iar în Europa acest lucru ar lăsa o impresie negativă şi s-ar înţelege că Ankara se îndepărtează de idealurile ei europene.

Sentinţa in procesul contra lui Ocalan dovedeşte odată în plus că reformele importante nu au un efect prea mare în Turcia, atâta vreme cât opinia publică şi climatul politic nu se schimbă. Turcii continua sa-l considere pe Ocalan drept principalul răspunzător pentru moartea a 40.000 de oameni. Omorâti în ciocnirile dintre curzi şi fortele de securitate turcesti intre 1984 şi 1999. De aceea este clar că sentinţa de la Strassburg provoaca indignarea unei mari părţi a opiniei publice turceşti şi prin aceasta consolidează în mod indirect forţele naţionaliste şi alte forte potrivnici aderării Turciei la UE. Pe drumul spre UE Ankara trebuie să suporte şi reculuri şi să tragă concluziile constructive pentru atingerea ţelului ei de aderare.