1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Problema stabilităţii politice

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti18 noiembrie 2014

Alegerile au provocat o schimbare de optică la toate nivelurile, care a dat impresia că România va urma în mod fatal scenariul din 2009.

https://p.dw.com/p/1Dp6P
Klaus IohannisImagine: Reuters/B. Cristel

Prima problema la care trebuie să răspundă preşedintele ales Klaus Iohannis este aceea a stabilităţii politice. A schimba modul de a face politică înseamnă şi a fixa mai bine terenul politicii româneşti şi a limita alunecările care au produs în trecut cutremure masive. Problema nu este simplă, căci noul preşedinte nu s-ar putea opune unei schimbări de majoritate politică dacă ea s-ar produce în mod natural, dar cu siguranţă că nu s-ar cuveni să o provoace cu totdinadinsul.

În cursul campaniei electorale, Klaus Iohannis a spus de mai multe ori că este dispus să colaboreze cu guvernul condus de premierul Victor Ponta. A fost o promisiune clară de stabilitate politică, pe care a doua zi după alegeri a confirmat-o, indirect, cerând guvernului să vină urgent cu un proiect de buget în Parlament.

Cu toate acestea alegerile au provocat o schimbare de optică la toate nivelurile, care a dat impresia că România va urma în mod fatal scenariul din 2009. Un lider PSD a propus ieşirea preventivă de la guvernare, în maghiarime cineva propunea retragerea UDMR din coaliţia guvernamentală, provocând nelinişte şi nesiguranţă în sânul majorităţii.

Primul ministru şi colaboratorul său cel mai apropiat Liviu Dragnea, aliatul său liberal Călin Popescu Tăriceanu, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin au anunţat într-o conferinţă de presă că sunt hotărâţi să păstreze actuala formulă guvernamentală. Premierul a anunţat că nu demisonează, C. P. Tăriceanu că rămâne în opoziţie faţă de preşedintele ales Klaus Iohannis, Gabriel Oprea că nu trădează guvernul “din care face parte” (aluzie la antecedentele din 2009 şi 2012), Daniel Constantin că va continua aceeaşi politică. Kelemen Hunor, singurul absent, a transmis, de la distanţă că va rămâne loial coaliţiei actuale şi că nu îşi pune mari speranţe în politica lui Klaus Iohannis privitoare la minoritatea maghiară.

În acest context, aproape că nu mai rămâne loc pentru a discuta o altă problemă, care derivă nu din rezultatul alegerilor, ci din modul în care au fost ele organizate. Primul-ministru, Victor Ponta, în calitatea lui de şef al Guvernului, a promis că nu va exista niciun cetăţean român care să nu voteze în turul al doilea. A pariat pe Titus Corlăţean şi apoi pe Teodor Meleşcanu şi a pierdut în mod lamentabil. Prin urmare ar trebui să demisioneze. A fost depăşit de situaţie în mod clar şi ceea ce îl pune sub acuzare nu este atât situaţia ca atare, cât faptul că nu a făcut tot ce se putea face. Dacă ar fi deschis mai multe secţii acolo unde se puteau deschide, dacă manifesta în mod vădit o reală bunăvoinţă epuizând toate variantele realiste care îi stăteau în putere, astăzi ar fi putut fi absolvit. Să nu pierdem din vedere că situaţia românilor din străinătate este cu totul atipică, că românii sunt cea mai mare emigraţie intraeuropeană şi că, în mod obiectiv, statul român nu poate satisface nevoile de vot ale tuturor cetăţenilor săi în varianta votului clasic şi fără sacrificii personale. Aşadar, bunăvoinţa ar fi salvat onoarea guvernului chiar dacă, ipotetic, ea nu ar fi fost suficientă pentru ca votul să se încheie în bune condiţii. În consecinţă, primul-ministru Victor Ponta ar trebui să demisioneze nu pentru că a pierdut alegerile, nu pentru a permite instalarea unui guvern al opoziţiei, ci pentru că a pierdut pariul organizării scrutinului.

Am putut constata însă că lucrurile sunt mai complicate. Demisia lui Victor Ponta pare să ducă la disoluţia întregii coaliţii guvernamentale şi la o derută în propriul partid. O demisie de onoare ar provoca o răsturnare a întregii situaţii politice. Luăm act încă o dată de precaritatea politicii româneşti, care nu dispune de partide puternice, cu o largă rezervă de cadre bine pregătite şi cu instituţii solide. Teoretic, premierul ar putea demisiona, iar actuala coaliţie ar pregăti pe altcineva să formeze un nou guvern susţinut de aceleaşi partide şi în principiu cu acelaşi program.

Privind lucrurile din partea cealaltă, ACL nu este pregătită nici tehnic şi nici politic să preia guvernarea. Ar fi o improvizaţie, adică exact ceea ce preşedintele ales a promis să nu mai îngăduie pe viitor.