1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Probă de foc în Ţara Sfântă

Astăzi începe vizita Papei Benedikt al XVI-lea în Israel. Pe agenda sa figurează şi o oprire la Jad Vashem, memorialul ridicat în amintirea evreilor ucişi în perioada celui de-al Treilea Reich.

Doar doi la sută din israelieni sunt creştini

Doar doi la sută din israelieni sunt creştini

În Israel, revocarea excomunicării mai multor episcopi "schismatici", printre care şi a lui Richard Williamson, negaţionist al Holocaustului, a stârnit valuri de nemulţumire şi proteste.

Mesajul pe care Benedikt al XVI-lea îl va transmite în Israel şi Cisiordania este unul de pace şi unitate. Nimic mai dificil. Papa soseşte într-o ţară puternic divizată, în care, până în urmă cu doar câteva săptămâni, israelienii şi palestinienii continuau războiului din Gaza. Acum, un mesaj creştin ar trebui să schimbe ceva, în teritoriile în care numai două procente din populaţie sunt creştini. Majoritatea evreilor din Israel îl respectă pe Suveranul Pontif, dar, în egală măsură, îl şi dezaprobă.

Avner Shalev, directorului Memorialului Jad Vashem, îl primeşte în această după-amiază pe Benedikt al XVI-lea: "Vizita reprezintă un moment sensibil, la modul general dar şi în cazul acestui Papă, care a crescut în Germania. Dar cred că este într-un fel produsul generaţiei sale. Din câte ştiu, a fost obligat să devină membru al tineretului hitlerist, cu care, ulterior, nu a mai avut nimic de-a face. Dar faptele şi amintirea rămân."

Papa este contestat în Israel

Papa Bendikt al XVI-lea primit cu entuziasm în prima etapă a turneului, în Iordania

Papa Bendikt al XVI-lea primit cu entuziasm în prima etapă a turneului, în Iordania

Pentru că este un german din vechea generaţie. Pentru că vrea să îl canonizeze pe Pius al XII-lea, cel care nu s-a implicat destul în oprirea genocidului îndreptat împotriva evreilor. Şi, înainte de orice, este contestat pentru că nu s-a distanţat îndeajuns de repede de Richard Williamson , episcopul care continuă şi astăzi să nege Holocaustul.

Există evrei în Israel care se întreabă de ce statul îl onorează tocmai pe acest om. Politicianul liberal de stânga Nitzan Horowitz îl califică pe Benedikt drept "extrem de conservator", adversar al homosexualilor şi al drepturilor femeilor, dar şi ca sabotor al combaterii SIDA în lume.

Giora Eiland, fost consilier pe probleme de securitate al premierului, îl ataca pe Suveran într-o emisiune difuzată de postul de radio israelian: "Acest Papă este, în cel mai bun caz, complet insensibil la suferinţele poporului evreu, la problemele statului Israel. Statul face toate eforturile, nu doar pentru a-l primi, ci şi pentru a organiza slujbe creştine la preţuri foarte mari - toate în favoarea lui şi nu a noastră - şi cred că nu se respectă proporţiile".

Astăzi şi mâine, Benedikt al XVI-lea va încerca să învăluie Ierusalimul în lumina Papală , la întâlnirea cu preşedintele Peres, cu primarul Ierusalimului Barkat, cu reprezentanţi religioşi în cadrul unei mari slujbe în cartierele arabe din estul Ierusalimului. Vizita oaspetelui de la Roma va provoca, cel mai probabil, un haos fără precedent, pe străzile oraşului. Un motiv în plus pentru a accentua nemulţumirile populaţiei din Ţara Sfântă.

Autori: Sebastian Engelbrecht / Alina Kühnel

Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm