1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Prioritatea intereselor economice

Cancelarul Gerhard Schröder şi-a încheiat astăzi vizita efectuată în China şi se află în prezent în Japonia, a doua sa etapă pe continentul asiatic. În timp ce scopul prezenţei sale la Peking a fost intensificarea relaţiilor economice dintre cele două state, în Japonia convorbirile cu oficialii niponi vor fi axate pe teme politice.

Cancelarul Schröder şi primul ministru chinez Wen Jiabao

Cancelarul Schröder şi primul ministru chinez Wen Jiabao

Cea de-a şasea vizită întreprinsă de cancelarul federal în China nu se deosebeşte cu mult de celelalte cinci precedente. Şi de astă dată s-a vorbit de excelentele relaţii economice bilaterale. Că Schröder doreşte să promoveze investiţiile germane pe piaţa chineză, nu-i poate reproşa nimeni, mai ales ţinând cont de situaţia economică din Germania. Republica Federală este fără îndoială principalul partener comercial al Chinei în Europa, dar susţinerea intereselor economice ale Germaniei nu poate justifica trecerea cu vederea a altor chestiuni sensibile, De ce sprijină cancelarul Schröder cu atâta tărie anularea embargoului de arme contra Chinei? Pekingul a respins speculaţiile potrivit cărora anularea acestui embargou ar avea ceva de-a face cu decizia Chinei de a cumpăra un număr suplimentar de avioane de tip Airbus. Această dezminţire nu a făcut decât să întărească bănuielile existente. E evident că bunele relaţii politice fovorizează raporturile economce. Dar nu poate fi redus totul numai la interesele de ordin economic. Ca toţi oamenii de afaceri buni, şi pentru chinezi ceea ce are prioritate e preţul, oferta şi investiţiile avantajoase. Gerhard Schröder a sperat bineînţels că prin ofertele făcute responsabililor de la Peking s-ar putea bucura de un sprijin pe calea obţinerii unui statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU. Ieri preşedintele Chinei Hu Jintao a lăsat să se înţeleagă că susţine dorinţa Berlinului, fără a se pronunţa totuşi foarte clar în această privinţă. Şi pentru că Germania doreşte să obţină acest mandat permanent în Consiliul Naţiunilor Unite împreună cu India, Brazilia şi Japonia, Japonia fiind duşmanul de moarte al Chinei, Pekingul evită să facă declaraţii explicite referitor la demersurile Berlinul Schröder de a se renunţa la embargoul de arme instituit la adresa Chinei în 1989.

Chiar dacă între timp China a devenit un stat mai modern, cu o economie înfloritoare, din punct de vedere politic nu s-au produs schimbările necesare. Pekingul continuă să ameninţe Taiwanul cu recurgerea la forţă dacă acesta s-ar declara un stat suveran. Motive destule pentru ca parlamentul german şi cel european să respingă anularea embargoului existent contra Chinei. Faptul că Gerhard Schröder pare a nu ţine cont de atari decizii nu e tocmai cea mai bună lecţie într-ale democraţiei pe care o poate oferi Chinei comuniste.

  • Data 08.12.2004
  • Autoare/Autor Matthias von Hein/ Medana A. Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1aD
  • Data 08.12.2004
  • Autoare/Autor Matthias von Hein/ Medana A. Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1aD