Printre tainele Vaticanului se numără şi secretele financiare...

O nimica toată, la averile Vaticanului. Istoricul Hartmut Benz, care, de-a lungul cercetărilor sale ştiinţifice s-a îndeletnicit îndeaproape cu finanţele Vaticanului, susţine însă un lucru surprinzător la prima vedere:

„Vaticanul poate fi considerat mai degrabă sărac. Deoarece sarcinile pe care şi le asumă sunt nemăsurate, şi greu de îndeplinit numai cu bugetul său modest. De mult timp Sfântul Scaun apelează la solidaritatea bisericii mondiale, bazându-se pe donaţiile celor peste 100 de biserici naţionale”, afirmă Hartmut Benz. Istoricul german relativizează aşadar zvonurile cu privire la bogăţiile imense ale Vaticanului. Acestea constau în special în valori nevandabile, ca de pildă catedrala Sf. Petru sau colecţiile de artă din muzeele Vaticanului. Dacă ele apar în bilanţuri, valorarea lor este simbolică, catedrala Sf. Petru, spre exemplu, figurează cu 1 Euro.

Dar Vaticanul, desigur, nu este sărac. Bilanţurile sale nu sunt publicate, iar aprecierile experţilor oscilează între unul şi 12 miliarde de Euro. În acelaşi timp, bilanţul veniturilor şi cheltuielilor curente este cu adevărat modest. O constelaţie complexă şi complicată, după cum explică Hartmut Benz:

„Vaticanul ca stat suveran cu o suprafaţă de 44 ha pe de-o parte, şi Vaticanul ca sediu al Sfântului Scaun, ca administraţie a Bisericii Mondiale, care numără în prezent peste un miliard de credincioşi catolici, sunt două entităţi diferite şi autonome, care trebuie să-şi finanţeze din resurse proprii personalul, întreţinerea clădirilor... şi, în acelaşi timp, să acumuleze rezerve pentru vremuri grele.”

Hartmut Benz subliniază că directoratul bisericii catolice, cunoscut sub denumirea de Sfântul Scaun, are un buget proriu, diferit de cel al statului suveran al Vaticanului, al aşa-zisului Cittá del Vaticano. Ambele bugete se ridică anual la ca. 210 milioane de Euro. Aceasta este problema milenară a Vaticanului, căci în urma veniturilor crescânde din ultima perioadă, ambele bugete înregistrează din 2000 încoace un deficit de de ca. 5%, echivalând cu până la 10 milioane de Euro. Nenumărate episcopate, cum sunt numite „filialele externe” ale Vaticanului, nu se pot mândri cu un asemenea deficit şi se situează, prin urmare, mult deasupra centralei de la Roma. Spre exemplu – episcopatul din Köln, care-şi dispută, dimpreună cu Chicago, rangul de cel mai bogat episcopat din lume, a avut anul trecut un buget de 680 de milioane de Euro. Episcopatele îşi ajută, după putinţă, administraţia de la Roma prin subvenţii. Despre propriile surse de venit ale Sfântului Scaun, Hartmut Benz explică:

„Sfântul Scaun posedă valori imobiliare, clădiri de birouri închiriate, locuinţe de serviciu închiriate, dar şi active sub formă de acţiuni, obligaţiuni sau aur. Capitalul investit, care asigură profit, capitalul imobiliar, din care provin chiriile, precum şi profitul realizat cu ajutorul speculaţiilor la bursă – acestea sunt principalele surse proprii de venit ale Sfântului Scaun.”, rezumă istoricul german.

Profiturile anuale ale Vaticanului de pe urma capitalului său investit, sunt învăluite în mister. Ele sunt girate de către cea de a treia instituţie financiară de la Vatican, de către Instituto per le Opere di Religione, supranumit şi Banca Vanticanului, care nu-şi publică bilanţul.

„Investiţiile Vaticanului nu trebuie să se orienteze în funcţie de câştigul maxim, ci să se supună primordial aspectului moral. Cu alte cuvinte, în ultima vreme se investeşte preponderent în servicii, în societăţi, care administrează bunurile publice, chiar şi în producători de alimente, distanţându-se de valorile sau speculaţiile care pot fi îndoielnice din punct de vedere moral, cum ar fi cazul companiilor chimice, care ar putea produce şi anticoncepţionale, sau combinatele metalurgice, care ar putea produce armament”, precizează Hartmut Benz.

Această reorientare a domeniilor de investiţii a fost determinată de scandalul declanşat de revelaţia că Vaticanul era acţionar la un combinat chimic italian, care producea şi mijloace anticoncepţionale. În această situaţie penibilă IOR şi-a vândut imediat acţiunile. Nu ştie însă dacă Vaticanul şi-a vândut, de asemenea, acţiunile Chrysler, după ce producătorul american de automobile a fuzionat cu Mercedes. Altminteri, Papa ar fi, chiar dacă indirect, acţionar la cel mai mare producător de armament din Europa.