1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Primul zbor pe bază de combustibil biologic

Un avion al companiei Virgin Airlines a decolat de pe aeroportul Heathrow şi a aterizat la Amsterdam, aeronava fiind alimentată parţial de combustibil derivat dintr-un amestec de nuci braziliene şi nuci de cocos.

default

Reacţiile organizaţiilor ecologiste nu au întârziat să apară, majoritatea catalogând zborul drept o măsură publicitară şi au motivat criticile la adresa Virgin Airlines cu faptul că a cultiva combustibili biologici nu este sustenabil. La începutul acestei luni, Airbus a testat la rândul său un mix sintetic de gaze lichefiate.

Şeful Virgin Airlines, Sir Richard Branson, a opinat că succesul testului de duminică va reprezenta un punct de turnură în evoluţia industriei aeronautice. "Acest zbor va da ocazia tuturor celor care sunt serioşi în privinţa reducerii emisiilor de bioxid de carbon să dezvolte în continuare combustibilii viitorului" - a declarat el după aterizarea avionului. Totuşi, Branson nu a pierdut contactul cu realitatea, în euforia momentului, şi a precizat că, pe viitor, se va folosi mai degrabă un amestec de alge decât mixul de nuci utilizat la acest zbor fără pasageri.

Boeing-ul 747 a utilizat unul din cele patru motoare conectat la un rezervor separat de combustibil biologic, însumând 20% din capacitatea necesară menţinerii în aer a aparatului. Celelalte trei motoare funcţionau normal pe combustibil fosil, putând asigura zborul în continuare în cazul unei defecţiuni.

Provocări

Dr. Doug Parr, reprezentant al organizaţiei Green Peace a opinat că "Virgin ar trebui s ă nu mai caute glonţul magic verde, ci ar trebui să se concentreze asupra problemei adevărate, anume expansiunea necontrolată a industriei î n ansamblul ei".

La fel şi Kenneth Richter de la "Friends of Earth", care a atras atenţia asupra faptului că reducerile emisiilor nocive prin utilizarea combustibilului biologic sunt nesemnificative atât în valoare absolută, cât şi în raport cu ataşatele costuri ale cultivării acestora.

În opinia industriei de profil, cea mai mare provocare rămâne însă faptul că aceşti combustibili îngheaţă la o temperatură mai ridicată decat cei fosili.