Primul guvern democratic arab

S-a sperat într-un rezultat ceva mai bun al îndelungatelor tratative purtate pentru alcătuirea primului guvern democratic irakian, validat ieri cu o covârşitoare majoritate de parlamentul din Bagdad. Irakul dispune acum, ce-i drept un executiv liber ales, compus din 36 de membrii. Dar pluteşte în continuare ceaţa în privinţa celor care vor deţine cele mai importante portofolii. Ministerul apărării ar trebuie de fapt să fie preluat de un sunit, dar majoritatea şiită i-a respins până acum pe toţi candidaţii propuşi, de teamă să nu fie cumva numit în această funcţie vreunul din ciracii lui Saddam Hussein.

In această chestiune, tonul conciliant al premierului Jaafari, care a promis să-i includă şi pe membrii fostului partid guvernamental Baath, care a girat dictatura, nu pare să fi ajutat prea mult. Probleme cu trecutul au mulţi în Irak. Deşi oamenii politici şiiţi insistă asupra îndepărtării din forţele de securitate a tuturor celor care l-au slujit pe Saddam, nu trebuie uitat că unii dintre ei au fost reincluşi de guvernul interimar Allawi, în speranţa că ţara va profita de experienţa lor în lupta antiteroristă.

De voie de nevoie, Jaafari a preluat aşadar şi portofoliul apărării. Alianţa şiită e marcată însă şi de alte divergenţe şi certuri intestine. Acestei lipse de unitate i se datorează în mare măsură faptul că importantul minister al petrolului a trecut sub controlul lui Ahmed Chalabi, un individ devenit notoriu în Orientul Mijlociu din pricina multiplelor acuze de escrocherie şi înşelăciune formulate la adresa lui.

Să fie acesta un debut politic de bun augur? Nu se vor întreba oare mulţi irakieni de ce-şi vor fi riscat ei viaţa la începutul lui ianuarie, spre a se prezenta la urne? Nu sună prea credibil dacă şiiţii, kurzii şi suniţii afirmă că s-au străduit enorm să alcătuiască acest guvern. Mulţi din noii demnitari şi-au epuizat în doar trei luni credibilitatea, cheltuind aparent mai multă energie pentru promovarea intereselor propriei clientele, decât în serviciul ţării.

Deocamdată nu e clar cum va putea combate acest guvern terorismul şi cum va putea contribui el la relansarea economică a ţării. Pe de altă parte e clar că după decenii de dictatură sângeroasă, edificarea democraţiei are nevoie de timp. Din păcate, tocmai de timp nu prea dispune acest guvern, calificat drept de uniune naţională. Cabinetul trebuie să treacă la lucru rapid şi să demonstreze că poate acţiona cu adevărat în interesul naţiunii irakiene. Noul executiv democratic de la Bagdad, primul din istoria lumii arabe, va face dovada capacităţii sale de pildă dacă va reuşi să adopte în cele 5 luni prevăzute preconizata constituţie, în care să se regăsească (mai) toţi irakienii.