1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Prima „explozie” din interior în sistemul judiciar moldovenesc politizat și extrem de corupt

Consiliul Superior al Magistraturii din Republica Moldova a permis cercetarea penală a unui judecător care a obligat Comisia Electorală Centrală să inițieze un referendum de modificare a Constituției.

Judecătoarea Domnica Manole

Judecătoarea Domnica Manole

Procurorul general interimar, Eduard Harunjen, o acuză pe judecătoarea Domnica Manole că ar fi pronunțat ”cu bună-știință o hotărâre contrară legii” (art. 307 Cod Penal), atunci când a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale care interzicea organizarea referendumului. Inițiatorii referendumului cereau, între altele, reducerea numărului de deputați de la 101 la 71 și limitarea imunității deputaților.

Judecătoarea Curții de Apel, Domnica Manole, calificase decizia restrictivă a Comisiei Electorale Centrale ca fiind una politică.

Sprijin

Zeci de persoane au venit marți dimineață în fața CSM să le ceară membrilor Consiliului să respingă sesizarea procurorului general interimar de cercetare penală a judecătoarei Domnica Manole. Ședința a avut loc „cu ușile închise”. Intrarea în instituție a fost blocată de câteva cordoane de polițiști. Împotriva deciziei de marți a CSM au votat 3 din cei 9 membri ai Consiliului. Este vorba de Dumitru Visternicean, Vera Toma şi Tatiana Răducanu.

Cordon de polițiști la intrarea în sediul CSM din Chișinău

Cordon de polițiști la intrarea în sediul CSM din Chișinău

Mai multe organizații non-guvernamentale s-au solidarizat cu judecătoarea Domnica Manole. Pentru prima dată, mai mulți judecători ai Curții de Apel s-au solidarizat public cu judecătoarea contestată de procurorul general interimar. Într-o scrisoare adresată CSM de către magistrații Curții de Apel se menționează că „procurorul general interimar și-a asumat un atentat fără precedent asupra independenței justiției, contrar standardelor internaționale în domeniul justiției și contrar obiectivelor de integrare europeană promovate de corpul judecătoresc”. (...) „Noi, judecătorii, nu putem înfăptui justiţia sub ameninţarea răspunderii penale. (…) Avem obligaţia de a ne opune atât actelor individuale de intimidare şi persecutare a judecătorilor, cât şi celor cu caracter sistemic. (...) Apreciem ca fiind tendențioasă și periculoasă pentru tot sistemul judecătoresc sesizarea procurorului general interimar”, se arată în scrisoarea publică a magistraților Curții de Apel.

Și „Forumul Judecătorilor din România” a reacționat la cazul judecătoarei Domnica Manole. Colegii români și-au manifestat susținerea față de principiile care stau la baza demersurilor judecătorilor Curţii de Apel Chişinău și societății civile din Republica Moldova în aces caz.

Domnica Manole a expediat o declaraţie ambasadelor acreditate la Chişinău, în care trage un semnal de alarmă privind intimidarea sa pentru că şi-a permis pe parcursul activităţii să denunțe modul cum au fost promovați unii magistraţi şi că, fiind membră a Colegiului Disciplinar, a votat pentru pedepsirea unor judecători controversaţi.

Lacrimi de judecător

După ședința CSM de marți, Domnica Manole a declarat, cu ochii în lacrimi, că acum este convinsă că „CSM apără alte interese decât pe cele ale judecătorilor”: „Nu am făcut decât să aplic legea în conformitate cu conștiința mea și interesele țării. Și acum sunt convinsă că legea e de partea celor 400 de mii de cetățeni care au semnat pentru organizarea referendumului”, a menționat judecătoarea contestată de Procuratură. „Am experiență de muncă de peste 25 de ani. M-am străduit mereu să fiu un exemplu pentru colegi. Sesizarea procurorului nu are legătură însă numai cu acest dosar. Eu deranjez demult. E vorba și despre criticile aduse la Adunarea generală a judecătorilor inițiativelor legislative nocive venite din sistem”, a explicat Manole. Ea a spus că va contesta decizia de marți a CSM la Curtea Supremă de Justiție, dar nu-și „pune mari speranțe”, lăsând să se înțeleagă că decizia CSJ poate fi intuită.

În ultimul său interviu acordat agenției „Moldpres”, premierul Pavel Filip a spus că nu vrea „ca oamenii să fie prea răbdători cu guvernarea”, dar vrea „să vadă ce face aceasta și să îmbunătățească împreună Moldova”.

Vă mai recomandăm