1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

"Primăvara arabă" cu arme străine

Conform unui raport Amnesty International, protestele din lumea arabă au fost reprimate cu arme pe care străinătatea le-a livrat regimurilor aflate la putere în Orientul Mijlociu şi nordul Africii.

default

Armele au fost folosite împotriva manifestanţilor, arată cel mai recent raport Amnesty International, intitulat "Transferuri de arme către Orientul Mijlociu şi Africa de Nord: Lecţii pentru un tratat eficient privind comerţul cu arme". Organizaţia notează că guvernele care au susţinut protestele din lumea arabă au livrat, în paralel, arme utilizate împotriva rebelilor.

Cel puţin 11 state au furnizat asistenţă militară sau au permis exporturi de arme, muniţii şi echipamente militare către Yemen, unde se estimează că şi-ar fi pierdut viaţa în 2011până la cinci sute de persoane. Printre ţările exportatoare se numără Bulgaria, Cehia, Germania, Italia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie şi SUA.

Potrivit raportului, obţinerea de date în cazul Siriei a fost dificilă, fiindcă puţine guverne anunţă oficial comerţul de arme cu guvernul sirian. Din informaţiile disponibile, Rusia este cel mai mare şi important furnizor, în condiţiile în care circa 10% din exporturile de arme ruse sunt destinate Damascului. India a autorizat furnizarea de vehicule blindate către Siria, în timp ce Franţa i-a vândut muniţii între 2005 şi 2009.

Amnesty International a identificat zece state ale căror guverne au permis livrarea de arme, muniţii şi echipament militar regimului lui Muammar Gaddafi după 2005. Majoritatea armelor de calibru greu, descoperite în Libia, pare să fie de fabricaţie rusă. O parte din muniţii proveneau din China, Bulgaria sau Italia.

Neue US-Waffen für die afghanische Armee Flash-Galerie

Arme americane pentru armata din Afganistan

Cel puţin 20 de state au vândut arme de mici dimensiuni, muniţie, gaze lacrimogene şi alte echipamente Egiptului. Cel mai mare furnizor au fost Statele Unite.

"Exporturile au primit aviz favorabil din partea autorităţilor, deşi exista pericolul ca prin folosirea acestor echipamente de luptă să fie lezate drepturile omului", a criticat Mathias John, expert în balistică (Amnesty International).

Organizaţia a recunoscut, însă, că anul acesta comunitatea internaţională a luat măsuri de restricţionare a transferului de arme către Bahrain, Egipt, Libia, Siria şi Yemen.

Ecologiştii din Germania solicită întreruperea livrărilor de arme către ţările în care drepturile omului sunt încălcate sistematic şi un control parlamentar riguros al exporturilor. Cererile opoziţiei apar pe fondul unui preconizat transport de tancuri Leopard 2 către Arabia Saudită, afacere pe care Consiliul federal de securitate a aprobat-o în luna iunie şi despre care cabinetul Merkel refuză să ofere lămuriri suplimentare.

În ciuda asigurărilor pe care Guvernul de la Berlin le dă în privinţa exigenţei cu care sunt aprobate exporturile, Bundestag-ul s-a decis să analizeze cererea fracţiunii de stânga care solicită interzicerea livrărilor de arme în 16 ţări din Orientul Mijlociu şi nordul Africii.

Sursa: dpa
Redactor: Rodica Binder