1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Primăriile, sursa principală a risipei

Arieratele locale depăşesc în anumite cazuri nivelul total al veniturilor pe un an de zile.

Restanţele de plată ale primăriilor sunt un capitol distinct şi dificil de abordat la nivel guvernamental. Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a admis dificultatea subiectului, dar a menţionat existenţa unui acord cu Guvernul privitor la un plan de redresare. Guvernul a adoptat deja o ordonanţă care obligă primăriile cu arierate să mărească taxele şi impozitele locale, în ciuda faptului că, anterior, le oferise libertatea de a lua şi decizia contrară. A durat puţin vântul acesta de subsidiaritate!

În plus, Guvernul a trasat pentru primării un plan de reducere a restanţelor cu 5% în fiecare lună, în timp ce alte instituţii publice locale sunt obligate să reducă restanţele cu 3%. În cazul în care administraţiile locale nu respectă acest plan ele vor pierde finanţarea prin transferurile de la bugetul de stat.

De asemenea primăriile nu vor putea încheia contracte noi dacă nu vor fi achitat între timp toate datoriile înregistrate la finele anului trecut.

Chiar dacă aceste măsuri vor fi respectate întocmai, multe primării nu îşi vor putea achita, totuşi, datoriile, căci ele au ajuns atât de mari încât depăşesc veniturile. Şeful misiunii FMI, Eric de Vrijer a arătat că această situaţie crează o mare îngrijorare şi că este posibil ca primăriile aflate în aceste dificile situaţii să primească un credit-punte de la administraţia centrală, pe care să-l achite într-o perioadă mai lungă de timp.

În general, însă, FMI se aşteaptă ca Guvernul să atingă până în luna iunie 2013 ţinta stabilită iniţial pentru sfârşitul lui 2012 şi să reuşească să elimine toate arieratele până la finele acestui an. Şeful delegaţiei FMI a mai arătat că arieratele administraţiilor locale reprezintă derapajul cel mai grav al noii administraţii.

După alegerile locale din acest an s-a produs o relaxare fără precedent a tuturor rigorilor, care a ridicat nivelul restanţelor de la 840 de milioane de lei, la 1,3 miliarde numai până la finele septembrie 2012.

Este clar, aşadar, că noua majoritate politică nu mai poate invoca probleme „istorice”, fiind nevoită să accepte că a contribuit, la rândul ei, la agravarea situaţiei, într-un timp foarte scurt.

Guvernul USL, deşi nu răspunde direct de ce se întâmplă în primării, are o responsabilitate politică importantă, în virtutea faptului că alianţa care îl susţine a câştigat alegerile locale în cele mai multe primării din ţară. Va fi dificil probabil să taie avântul cheltuitorilor şi să-i supună unui regim de disciplină, dar, dacă scapă lucrurile de sub control de pe acum, Guvernul Ponta va pierde partida chiar mai înainte de a o fi început cu adevărat.