1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Prigoană şi intelectualii

Există un conflict de adâncime între intelectuali şi non-intelectuali sau asistăm la simptomele unei maladii de creştere?

default

Deputatul PDL Silviu Prigoană a anunţat astăzi că nu mai candidează la primăria Capitalei, deoarece Teodor Baconschi, Cristian Preda, Theodor Paleologu adică “greii partidului”, după cum s-a exprimat el cu o doză de ironie, nu îl consideră “suficient de intelectual. “Am decis – a mai spus Silviu Prigoană cu vădită amărăciune – să las intelectualii să reprezinte partidul.”

Theodor Paleologu, cel puţin, a explicat că nu l-a atacat niciodată pe Silviu Prigoană, dar problema rămâne. Un militant al PDL se consideră oarecum exclus de alţi militanţi PDL după criterii intelectuale. Oricât ar părea de nemotivat şi de exagerat gestul lui Silviu Prigoană, el rămâne expresia unei dificultăţi reale. Primarul sectorului 5 din Bucureşti, Marian Vanghelie manifestase şi el în cadrul PSD aceeaşi suferinţă care nu poate fi descrisă uşor. În societatea românească continuă se pare să se manifeste o ruptură nevăzută între intelectuali şi neintelectuali, o formă de raportare tensionată, care nu a fost explorată suficient.

Faptul că opinia publică este încredinţată că în PDL există un grup distinct de intelectuali, care sunt de altfel numiţi de fiecare dată, este ceva ce nu poate fi pus la îndoială. Ce înseamnă “intelectual” şi în ce măsură persoanele desemnate formează cu adevărat un grup e mai puţin important. Impresia aceasta a unei grupări sau separări este în sine o problemă. La o privire mai atentă Teodor Baconschi şi Cristian Preda nu au prea multe în comun, dar ei sunt adesea evocaţi laolaltă cu sau fără motive întemeiate. S-ar putea obiecta că presa greşeşte în virtutea unor simple automatisme de limbaj, dar eroarea are şi ea nevoie de o explicaţie.

Încoporarea unor intelectuali, desemnaţi ca atare, în PDL a fost considerată în anumite cercuri un eveniment politic. A fost ca şi cum politica ar fi depăşit faza vegetativă, dobândind accesul la treapta raţionalităţii. Preocuparea sporită pentru doctrine şi idei politice a fost cu siguranţă un simptom al intelectualizării politicii. Dar a fost mai mult decât atât. Accesul la vârful partidelor al unor persoane desemnate ca intelectuali a părut un eveniment real, întrucât părea să marcheze o ruptură faţă de o politică făcută cu tot dinadinsul împotriva sau în pofida intelectualilor. A fost ca şi cum o veche şi dureroasă schismă s-ar fi vindecat.

Cu toate acestea intelectualii (nu vorbim de toţi cei care practică profesii intelectuale, ci de aceia care sunt desemnaţi în mod curent cu acest termen) au părut să fie pe mai departe ceva insolubil, un corp străin care nu se asimilează complet. E greu de explicat. Dacă luăm în seamă reacţiile unui Silviu Prigoană există şi un complex al celorlalţi, al celor ne-intelectuali (după modul de desemnare) şi poate o formă de resentiment, dar poate că şi intelectualii au ţinut ei înşişi într-un mod discret, dar persistent, să fie percepuţi pe mai departe ca o categorie deosebită.

Aici se află probabil explicaţia acestei stări încordate şi a acestei neasimilări a intelectualilor în “poporul” indistinct al unui partid politic. E pe de o parte un aspect de natură istorică, dar mai e ceva care ţine de psihologie. În cadrul unui partid intelectualii nu ar trebui să reprezintă o separare şi dacă ei ar fi totuşi percepuţi ca ceva diferit ar trebui să facă eforturi pentru a găsi mai multe puncte de solidaritate. Cu siguranţă dacă intelectualii din PDL ar fi renunţat la a-şi considera propria condiţie ca o demnitate şi ar fi încercat să o asume ca pe o formă de responsabilitate, ar fi avut mai multe şanse de a nu fi priviţi ca străini aterizaţi în partid.