Președintele în căutarea unei punți între Vest și Est

După reuniunea Consiliului European din zilele de 14 și 15 decembrie, Președintele Klaus Iohannis a inclus și o referire la politica legată de migrație și azil. Dacă în privința cooperării militare (PESCO) liderii europeni au sărbătorit un acord cu participare largă, în privința migrației divergențele s-au păstrat. Sunt doi ani de zile de când Vestul și Estul afișează poziții ireductibile pe fondul unei ample polemici ideologice. În draftul unei scrisori adresate țărilor membre, președintele Consiliului Donald Tusk era nevoit să admită că ”subiectul cotelor obligatorii s-a dovedit a fi puternic conflictual și că măsurile adoptate au fost ineficiente”.

În acest context Palatul Cotroceni a emis următorul comunicat: ”Referitor la politica Uniunii Europene în domeniul migrației și azilului, Președintele României a reiterat disponibilitatea țării noastre de a contribui activ la avansarea discuțiilor în vederea identificării de soluții acceptabile pentru toate statele membre.” 

Prin urmare președintele României speră în găsirea unui compromis sau a unei abordări care să nu mai creeze diviziuni. În orice caz este de subliniat preocuparea sa de a evita să se ralieze fără echivoc unei părți sau alteia. Dacă inițial România s-a pronunțat împotriva cotelor obligatorii, ulterior a făcut eforturi pentru a îndulci reacțiile Germaniei care solicita țărilor membre să participe solidar la efortul de preluare a migranților. În vara acestui an, ca semn de bunăvoință, autoritățile de la București anunțau că sunt gata să accepte 1942 de refugiați din Italia și Grecia, manifestând totodată o atitudine receptivă față de migranții ilegali sosiți pe diverse ambarcațiuni în largul porturilor Mangalia sau Constanța.

Dar la nivel european toate acestea par simple paleative. Țările occidentale speră pe mai departe să obțină un acord pentru unificarea legislației cu privire la azil și la migrație. În plus, așa cum reiese din documentul pe care l-am evocat mai sus, Germania și Franța propun ca o parte din bugetul UE să fie folosit pe termen lung pentru diminuarea migrației ilegale. Este iarăși de semnalat că Președintele Iohannis  a avut anumite rezerve: ”Cu privire la finanțarea acțiunilor externe ale UE, Președintele României a evidențiat faptul că instituirea unui instrument financiar destinat stopării migrației ilegale necesită o analiză aprofundată, mai ales în contextul negocierilor pentru viitorul buget multianual al Uniunii”.

Totuși problema nu se reduce la bani, mai ales că nu e deloc clar în cel fel ar trebui folosiți aceștia. Țările Grupului de la Vișegrad, bunăoară, au anunțat că au convenit să acorde un sprijin financiar Italiei pentru protecţia frontierei libiene, ceea ce exprimă o intenție cu totul diferită. Europa occidentală nu dorește să stopeze migrația, ci mai curând să creeze un canal controlabil de migrație legală, ceea ce nu are nimic de a face cu perspectiva V4 la care am putea probabil adăuga și Austria. De altfel, în replică la contribuția V4, prim-ministrul Paolo Gentiloni a declarat că aceasta nu reușește să rezolve divergențele.

Într-adevăr asistăm la o ruptură profundă care nu se raportează la bani și resurse bugetare decât în plan secundar. E un subiect care privește viitorul însuși al civilizației europene și față de care viziunile sunt radical diferite. De aceea apelurile la ”solidaritate europeană” pe care le fac liderii occidentali nu reușesc să aibă efectul scontat, căci problema nu este atât ”solidaritatea” cât atributul ”european”. Ce înseamnă de fapt Europa? Și care sunt ”valorile europene” invocate adesea ca niște lucruri de la sine înțelese?

Aluziile statelor bogate din Vest la sistarea fondurilor europene pentru statele care nu acceptă migranți nu au reușit decât să le consolideze acestora rezistența. Căci liderii occidentali (Angela Merkel, Emmanuel Macron etc.) par să  spună că Estul, de vreme ce acceptă miliarde de euro cu titlu de fonduri gratuite de dezvoltare ar trebui să renunțe să mai gândească pe cont propriu și să accepte tale quale perspectiva Vestului. Dar, în aceste condiții, mai sunt fondurile structurale cu adevărat gratuite? Iată un veritabil subiect de dezbatere.