Preţul politicii imorale

Nu s-a arătat îndeajuns că situaţia complicată de acum este urmarea unor grave erori politice din trecut. În toamna anului 2008 Parlamentul adopta aproape în unanimitate o lege care ar fi condus la o majorare a salariilor profesorilor cu 34% sau, considerând întregul an 2008, cu 50% faţă de anul anterior. Toate grupurile politice au votat în favoarea acelei măsuri în prezenţa reprezentanţilor sindicali care umpluseră balcoanele sălii de şedinţă.

Însuşi ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, deşi criticase legea de la tribuna Camerei, a votat în favoarea proiectului.

A urmat unul dintre cele mai tulburi momente din istoria politică a ţării. Guvernul Tăriceanu a refuzat să aplice legea, arătând că finanţele ţării nu permit pur şi simplu această cheltuială şi avertizând asupra riscului extinderii crizei economice. Liberalii au plecat capul ruşinaţi, dar în preziua deschiderii campaniei electorale pentru alegerile legislative, PDL şi PSD au declanşat o teribilă campanie propagandistică în favoarea legii.

Practic toate programele electorale concepute de partide cu oarecare străduinţă au fost din clipa aceea abandonate şi nu s-a mai discutat decât de mărirea salariilor cu 50%.

Din telegramele WikiLeaks reiese acum că americanii erau ei înşişi deconcertaţi de înfăţişarea pe care o luase lupta politică de la Bucureşti. Vocile raţionale fuseseră pur şi simplu amuţite de o furtună populistă fără precedent. PDL, aflat în opoziţie a fost cel mai vocal, promiţând că, dacă va câştiga alegerile, va aplica legea imediat şi va oferi plăţi retroactive pentru toate lunile din urmă.

Iar preşedintele, Traian Băsescu, după o ezitare semnificativă, a promulgat legea din considerente pur electorale. O probă indirectă a faptului că nu ignora riscurile a fost deal-ul încheiat cu sindicatele pentru promovarea reformei în educaţie. Contractul numit „bani contra reformă”, arăta cu limpezime că fiecare parte era conştientă că face un sacrificiu, că se dezice de opţiunile proprii în schimbul unui avantaj de altă natură.

Dar problema României este că acel compromis continuă să producă efecte dintre cele mai grave. Sindicatele, care au de partea lor o lege adoptată după toate regulile, au dat autorităţile în judecată, obţinând, pe bună dreptate, sute de sentinţe favorabile.

Unii profesori primesc în acest moment salariile majorate cu 50%, spre deosebire de majoritatea colegilor lor. Ministrul Daniel Funeriu a intervenit oportun, cerând „să se restabilească echitatea”, dar sindicatele au obiectat că restabilirea echităţii se poate realiza şi prin majorarea uniformă a salariilor.

Dialogul a devenit imposibil şi Guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea pe un proiect de lege care să închidă discuţia odată pentru totdeauna.

Totuşi lipseşte şi de data aceasta o înfruntare directă a subiectului. Guvernul preferă pe mai departe o abordare oblică, invocând aspecte colaterale cum ar fi inegalităţile care s-ar crea în rândul profesorilor, fără să admită însă că tot ce se întâmplă este doar consecinţa logico-juridică a propriei erori din trecut.

Dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi retrimis legea la Parlament în 2008, ar fi existat premisele ca ea să nu mai fie adoptată în forma maximală. Dar acest lucru continuă să fie învăluit în tăcere.

În ultimul an guvernul PDL a reuşit, din punct de vedere tehnic, să execute un program necesar, dar şi-a pierdut autoritatea morală şi prin urmare şi forţa de convingere.

Se pare că nici „disidenţii” partidului nu reuşesc, în ciuda ambiţiilor personale, să dea grupării un nou suflu moral, deoarece evită să evoce „păcatul orginar", rătăcindu-se în critici de detaliu şi în conexiuni baroce. Cristian Preda de exemplu, a criticat sever stilistica proiectului propus de guvern, arătând, ironic, că greşelile de gramatică pe care le conţine ar reprezenta un argument suficient pentru ca salariile profesorilor să fie nu plafonate, ci, dimpotrivă, majorate.

Or, felul acesta în care toţi se strecoară alunecos pe lângă problemă, fără să asume riscuri personale, nu dă nici o speranţă că lucrurile se vor transforma în bine. România continuă să plătească preţul greu al politicii imorale.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu