Preşedinţii de partid şi de stat

Preşedinţii pe care i-am avut pînă acum, cu excepţia lui Emil Constantinescu, au fost locomotive pentru partidele lor.

Ion Iliescu şi-a folosit toate cele trei mandate pentru a trage după sine partidul său de stînga, sub diversele denumiri pe care le-a avut de-a lungul anilor – partid pe care în realitate l-a condus tot timpul din fotoliul său de la Cotroceni.

Odată cu anul 2004, după ce Ion Iliescu nu a mai fost în poziţia de şef al statului, Partidul Social Democrat a început să fie tot mai mult controlat de aşa-numiţii „baroni” ai partidului, cei care acumulaseră averi fabuloase şi aveau în felul acesta o influenţă tot mai mare în structurile PSD. Aşa s-a ajuns la situaţia de azi, cînd personaje precum Marian Vanghelie, Marian Oprişan sau Liviu Dragnea impun decizii politice importante pe care conducerea partidului şi le asumă.

Fostul preşedinte Emil Constantinescu, ajuns în fruntea statului prin susţinerea sa de către Convenţia Democrată, dar şi de pe urma prestigiului încă viu în percepţia publică a lui Corneliu Coposu, a fost, cum spuneam, excepţia de la regulă. El nu numai că nu a tras după sine Convenţia Democrată, şi în special pe ţărănişti, ci a contribuit, după părerea mea, la prăbuşirea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat.

Preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, a fost la rîndul său o locomotivă pentru partid. Însă lucrurile au început să se complice odată cu actuala alianţă la guvernare. De la formarea guvernului PDL-PSD, Traian Băsescu a pierdut aproape jumatate din electorat, apropiindu-se de procentul pe care PDL l-a obţinut la alegerile parlamentare din toamna trecută.

De aceea, eu cred că miza lui Traian Băsescu nu este doar aceea de a cîştiga un nou mandat de preşedinte, ci şi de a construi din PDL un partid mult mai puternic decît este acum. Începutul unui nou mandat i-ar oferi cu siguranţă o serie de posibilităţi, de la punerea în practică a proiectului de modificare a Constituţiei, pînă la o nouă formulă de guvernare.

„A fi preşedintele tuturor românilor” trebuie să recunoaştem că e o formulă frumoasă, pe care au folosit-o toţi preşedinţii, însă ea nu a fost niciodată confirmată şi în practică.

În situaţia în care simbioza dintre şeful statului şi partidul său care guvernează nu a fost niciodată ruptă, este imposibil de imaginat că preşedintele nu face acte de discriminare faţă de unii cetăţeni. Nu neapărat în mod direct, ci prin intermediul partidului. Mai exact, prin oamenii partidului, care împart posturi pe criterii politice, alocă fonduri pe criterii politice, măsoară performanţele pe criterii politice.

Miza alegerilor prezidenţiale din toamnă este aşadar şi aceea a detaşării unuia din cele două partide, PDL şi PSD, aflate acum la egalitate.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu