1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Planuri de modificare a constituţiei poloneze

5 mai 2017

Andrzej Duda doreşte modificarea legii fundamentale. Opoziţia acuză că se urmăreşte crearea unui sistem autoritar.

https://p.dw.com/p/2cUxd
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda Imagine: Reuters/J. Dudek

Preşedintele polonez Andrzej Duda şi-a surprins deopotrivă adversarii, cât şi susţinătorii politici, când a vorbit despre nevoia unor schimbări în sistemul politic al ţării, respectiv modificarea constituţiei. În acest sens, liderul polonez propune organizarea unui referendum. Opoziţia acuză că iniţiativa preşedintelui ar putea transforma Polonia într-un stat autoritar. Modul în care guvernul înţelege separarea puterilor în stat, nu prevesteşte nimic bun, spun adversarii preşedintelui.

Despre Andrzej Duda, în vârstă de 44 ani, unul dintre cei mai tineri preşedinţi de ţară din lume, se spune că ar fi depedent de mentorul său politic, Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului conservator PiS (Partidul Lege şi Justiţie). Acesta din urmă l-a şi propus drept candidat la preşedinţie pe Duda, susţinându-l fără rezerve. De aceea, spun unele voci, voinţa proprie a tânărul preşedinte polonez, ar conta mai puţin.

Cu atât mai surprinzătoare este, în context, declaraţia lui Duda, care consideră că "a sosit timpul pentru o dezbatere serioasă privind constituţia, la care să participe nu numai elitele şi politicienii, ci şi poporul polonez". Polonezii ar trebui să spună dacă sunt mulţumiţi de actualul sistem politic sau dacă, dimpotrivă, acesta trebuie modificat. "Polonia şi polonezii merită o nouă constituţie". 

Puteri sporite pentru preşedinte

În 2018, poporul polonez este, deci, chemat să decidă ce fel de sistem politic preferă, ce fel de rol ar trebui să aibă preşedintele ţării şi parlamentul, şi care drepturi şi libertăţi cetăţeneşti ar trebui să fie mai bine apărate. Polonia, a mai spus Duda, trebuie să fie un stat fără "caste" privilegiate de cetăţeni. Argumentul anti-elite aminteşte de declaraţiile lui Kaczynski, care a împărţit societatea între cetăţenii buni, adică patrioţii, şi "soiurile mai rele".

Propunerea lui Duda i-a prins pe picior greşit inclusiv pe câţiva dintre reprezentanţii guvernului. Juristul Pavel Mucha, un colaborator de încredere al preşedintelui, s-a mărginit la a spune că "ne aflăm abia la începutul dezbaterii privind constituţia". De aceea, a precizat Mucha, deocamdată nu este foarte limpede care vor fi întrebările adresate poporului polonez.

Opoziţia vorbeşte despre "stat autoritar"

Opoziţia, dar şi unii experţi, sunt îngrijoraţi de iniţiativa prezidenţială. Liberalul Andrzej Halicki aminteşte de proiectul de constituţie al formaţiunii Lege şi Justiţie din 2010. "Această constituţie ar însemna sfârşitul statului laic şi democratic".

Predecesorul lui Duda, Bronislaw Komorowski a criticat la rândul său propunerea, despre care spune că este o încercare a actualului preşedinte de a escamota propriile erori. "El a încălcat constituţia. După părerea mea, Duda va fi dus, în viitor, în faţa unui tribunal". Komorowksi spune că nu va participa sub nicio formă la dezbaterile în legătură cu modificarea legii fundamentale poloneze.

În tabăra opoziţiei, unii se întreabă dacă nu cumva, prin dezbaterea pe care o propune, Duda doreşte să îşi lărgească spaţiul de manevră în interioriul propriei tabere politice. În ultimele săptămâni au apărut semnele primelor tensiuni între preşedinte şi ministrul apărării Antoni Macierewicz, considerat controversat din mai multe motive. Prin scrisori publice, preşedintele a solicitat un raport de activitate din partea Ministerului Apărării din Polonia.

Actuala constituţie poloneză a intrat în vigoare în 1997, în urma unui referendum, votată de 53,5 la sută dintre alegători. Ea este considerată o constituţie modernă, inclusiv datorită formulei de compromis privind raportarea la Dumnezeu, care nu-i lasă pe dinafară nici pe necredincioşi. Cu toate acestea, de-a lungul ultimilor ani, mulţi experţi au solicitat modificarea anumitor paragrafe din constituţie.

Autor: Gerhard Gnauck / vd