1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prezidenţialismul câştigă teren

18 noiembrie 2010

Curtea Constituţională a admis miercuri posibilitatea ca deputaţii migranţi să constituie un grup politic cu drepturi depline.

https://p.dw.com/p/QCJ1
Imagine: picture-alliance/ dpa

Grupul independenţilor de la Camera Deputaţilor şi grupul similar de la Senat reprezintă cheia puterii politice deţinute de preşedintele Traian Băsescu. Anul trecut preşedintele Traian Băsescu câştiga alegerile într-o ambianţă cu totul incertă în care, cel puţin la prima vedere, nu exista posibilitatea constituirii unei majorităţi politice favorabile. Grupul, impropriu numit, al independenţilor, alcătuit din deputaţi demisionaţi din PSD şi PNL, a reprezentat, după atragerea UDMR în noua formulă guvernamentală, arma secretă a preşedintelui Traian Băsescu.

De fapt intenţia PDL de a racola politicieni de la celelalte partide era cunoscută şi fusese expusă pe larg de publicişti apropiaţi partidului încă din toamna anul 2009. În presa oficioasă, în texte dintre cele mai sobre, liberalii erau avertizaţi că greşesc dacă refuză oferta participării la guvernare, deoarece, în această eventualitate, PDL va forma majoritatea cu deputaţi atraşi de la alte partide.

Între timp, PDL şi preşedintele Traian Băsescu au obţinut o majoritate şi la Curtea Constituţională, forul care decide în ultimă instanţă toate litigiile politice. Este adevărat că acest for şi-a îngăduit cîteva „disidenţe" faţă de linia politică dominantă, dar nu s-a atins niciodată de baza însăşi a puterii. Aşa cum în trecut Curtea Constituţională decidea în favoarea PSD în situaţiile strategice, astăzi decide în favoarea guvernării actuale în situaţiile limită. Când a luat decizii care contraziceau opţiunile guvernului s-a întîmplat doar pentru că în interiorul însuşi al coaliţiei de guvernare existaseră opinii diferite. Subiectul diminuării pensiilor cu 15%, de exemplu, fusese aprig disputat în sânul coaliţiei şi destui lideri PDL dezaprobaseră măsura susţinută de Preşedinte, la fel ca şi militanţii UDMR. Iar cât priveşte legea educaţiei, ea a fost blocată practic din cauza disputelor interne din cadrul grupului PDL de la Senat.

În trecut Curtea Constituţională oferea fostului prim ministru Adrian Năstase o portiţă de scăpare prin interpretarea favorabilă dată imunităţii parlamentare. Astăzi Curtea salvează baza politică a guvernării actuale.

Subiectul aflat în dispută, cel al migraţiei politice, pretinde însă o discuţie specială, deoarece, consacrând valabilitatea acestor traversări politice neîngrădite, Curtea Constituţională slăbeşte dramatic legătura dintre membrii Parlamentului şi alegătorii lor. Parlamentul îşi pierde şi mai mult din importanţă, deoarece majorităţile politice nu mai decurg cu necesitate din alegeri, ci se constituie ulterior prin influenţa politică a Preşedintelui. În esenţă, Curtea Constituţională a întărit latura prezidenţială a regimului politic din România.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz