1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Prezentul şi viitorul „auriu” al Europei

Ar fi fost firesc ca Europa să preia de la americani măcar în parte atribuţiile de bastion al libertăţii. Dar alegerile de la 6 mai au scos la iveală o Europă cu totul neliniştitoare...

Liderul partidului neonazist elen, Aurora aurie, Nikolaos Michaloliakos

Liderul partidului neonazist elen, Aurora aurie, Nikolaos Michaloliakos

În timp ce America abia-şi revine economic, e angrenată în plin proces electoral, se vede condusă de o administraţie de stânga, parţial relativistă şi nu pare în stare să-şi mai în serios rolul de lider al lumii libere, ar fi fost firesc ca Europa să-i preia măcar în parte atribuţiile de bastion al libertăţii.

Normal ar fi fost ca, în această pauză de auto-reflecţie americană şi de declin al Lumii Noi, Bătrânul Continent să-şi asume ce e de asumat. Să preia de pildă partitura de principal fief al drepturilor civice, al liberalismului şi anti-colectivismului societăţilor deschise, precum şi rolul de campion al principiilor democraţiei şi statului de drept.

Dar alegerile de la 6 mai au devoalat o Europă alarmantă. Scrutinele din Franţa şi Grecia au dat la iveală un continent derutat, plin de carenţe, glisând în plină derivă la antipodul tuturor speranţelor de democraţie şi prosperitate.

E o Europă aflată sub asaltul susţinut al celor mai gregare, mai barbare şi mai respingătoare forţe extremiste.

Extrema stângă alcătuită din comunişti, ecologişti radicali şi troţkişti, care ar putea ridica pretenţii din partea noului preşedinte al Franţei, precum şi extrema dreaptă a Frontului Naţional, care i-a refuzat lui Nicolas Sarkozy victoria, şi-au adjudecat în Hexagon o treime din voturile cetăţenilor. Nu mai puţin de o incredibilă treime. Iar aceasta în vestul cel prosper şi stabil.

Încă şi mai amplă e oroarea provocată de votul elen. Grecii nu s-au mulţumit să ridice pe scut extrema stângă, a cărei alianţă a obţinut net mai multe voturi decât partidul socialist, precum şi pe comunişti, ci i-au propulsat în parlament, cu 7 la sută din voturi şi pe neonaziştii „Aurorei aurii”.

Electoratul elen a avut grijă, concomitent, să modifice scena politică de la Atena astfel, încât ţara să devină virtual neguvernabilă. Într-un mod deliberat şi metodic, grecii au votat nu doar sinucigaş ci şi iresponsabil şi criminal în raport cu restul Europei. Care are nevoie de integrare ca de aer, spre a avea şansa de a ţine piept concurenţei statelor emergente în lumea globalizată.

Or, alegătorii greci au optat astfel încât să pedepsească nu doar elita politică proprie şi să arunce în aer, concomitent, întregul sistem politic elen, ci şi să spulbere nădejdile ţărilor europene economic performante, precum Germania, destrămând şansa menţinerii intacte a zonei euro.

Se vor mai dezbate mult şi intens cauzele acestui vot. Se vor căuta, futil, vinovaţii, atribuindu-i-se responsabilitatea pentru previzibila implozie a zonei euro ba vanităţii şi lenei greceşti, ba cancelarului german şi stăruinţei Berlinului asupra unor programe riguroase de austeritate.

În realitate, dacă, aşa cum a afirmat Angela Merkel înaintea alegerilor franceze, „Europa eşuează dacă eşuează moneda euro”, acest naufragiu nu se va datora în primul rând grecilor şi eventualei lor reveniri la drahmă şi nici ideii de austeritate. Fără greci în zona euro Bătrânul Continent va supravieţui bine-mersi. Nu însă şi cu datorii debordante.

Catastrofa se va datora unui mănunchi de alţi factori. Bunăoară neluării în serios a propriilor valori. Bunăoară neintegrării imigraţiei musulmane. Bunăoară neasumării autentice a trecutului totalitar al Europei, nepedepsirii exemplare a naziştilor şi comuniştilor după cel de-al doilea război mondial şi după prăbuşirea comunismului şi neexplicitării suficiente a atrocităţilor celor două sisteme totalitare care au însângerat veacul al XX-lea.

Catastrofa se va datora uşurinţei cu care europenii tind să atribuie economiei de piaţă vini imaginare şi să uite, simultan, de cataclismul provocat de anticapitalismul colectivist al nazismului şi comunismului, de varii mişcări extremiste şi totalitare, de antisemitism şi antiamericanism.

Această iresponsabilă uşurinţă îi determină pe prea mulţi europeni să cocheteze cu promotorii celor mai dezgustătoare ideologii, pe alegători să se prezinte la urne şi să aleagă deputaţi nazişti, antisemiţi, rasişti, stalinişti ori troţkişti.

Spre a protesta împotriva unor neajunsuri economice date de prea puţina lor competitivitate, mult prea mulţi europenii îşi imaginează că şi-ar putea permite să legitimeze prin mandate parlamentare indivizi şi formaţiuni care le-ar sugruma libertăţile şi drepturile mai degrabă azi decât mâine.

Sunt indivizi şi grupări care, deşi se urăsc mutual, se adună şi se aseamănă graţie urii lor comune împotriva democraţiei, a valorilor societăţii deschise, a Americii, a Israelului.

Catastrofa va fi, de asemenea, consecinţa seriosului deficit democratic al construcţiei europene care a făcut ca elitele politice să împiedice varii popoare să se poată pronunţa prin referendum asupra viitorului lor şi al tratatelor continentale.

În condiţiile în care nu se vor înlătura grabnic aceste deficite, carenţe şi neajunsuri, viitorul „auriu” al Europei riscă să fie totodată şi trecutul ei funest.