Presa româneasca, între educatie si vulgaritate

În zilele din preajma Craciunului, în România n-au aparut ziare. A fost, asadar, un bun prilej de meditatie asupra ideii de presa în România. N-am sa reiau deja cunoscutele incriminari ce pot fi aduse publicatiilor din România. N-am sa insist asupra îngenuncherii de catre Putere a marii majoritati a gazetelor din tara. N-am sa pun în evidenta nici frecventele dezertari ale unor ziaristi de la capitolul deontologie profesionala. Astfel de reprosuri ar suna strident la capatul unui an în care agresarea oamenilor din presa a atins cote alarmante.

Am sa ma refer la un lucru care stiu ca provoaca multor patroni de presa alergie: rolul educativ al ziarelor. S-a întâmplat sa discut cu unii dintre cei care conduc importante publicatii din România si când am îndraznit sa vorbesc si de o misiune "civilizatorie" a presei au sarit ca arsi: "Dom'ne, sa nu mai auzim de chestia asta cu educatia! Nu e rolul nostru! Destul s-a facut educatie prin presa pe vremea comunismului!"

Nu ma referam, în nici un caz, la transformarea ziarelor în "pedagogi ai neamului" si nici la tranformrarea editorialelor în lectii de morala (democratica sau proletara, în functie de gustul autorilor). Asteptam, însa, macar un punct de vedere coerent, o "filozofie" în numele careia respectivii insi mânuiesc condeiul. Daca reducem publicarea unui ziar la o sursa de profit, discutia se poate opri aici. Dar daca un ziar e mai mult decât arendarea pe bani grei a centimetrilor patrati de celuloza, poate ca nu e inutil sa reamintim câteva lucruri.

Elimin din discutie presa de scandal, publicatiile politice ori simplele coloane de litere umplute cu elucubratiile unor dementi rataciti printre jurnalisti. Am în minte ziarele, din Bucuresti sau din restul tarii, care pretind c-ar fi scrise la un anumit nivel de profesionalism. Or, între pretentii si realizare se întinde, de regula, o uriasa prapastie. Când îi întrebi de ce promoveaza cu atâta osârdie prostul gust, violenta, vulgaritatea si chiar pornografia, destui dintre corifeii jurnalisticii românesti îti vor raspunde cu un aer vexat: "Asta doreste publicul! Ce-ai vrea, sa fim doborâti de concurenta?!"

Nu cred, nici pe departe, ca publicul românesc asteapta doar poze cu femei fatale, stiri despre capete retezate cu toporul si descrieri de perversiuni sexuale. Din nefercire, mult prea multi condeieri de la noi nu stiu sa scrie despre altceva. N-am vazut de ani de zile vreo dezbatere de idei în ziarele românesti, n-am citit nici un comentariu pertinent pe marginea confruntarilor din Parlament. Desi petrec ore în sir în Palatul Poporului, jurnalistii acreditati sunt obsedati exclusiv de altercatiile de pe holuri, de felul dizgratios în care "alesii nemaului" îsi sorb supa, de cuvintele deochate ce si le arunca diversii adversari politici.

S-a ajuns, îm felul acesta, la rasturnarea nu doar a ierarhiilor (esti cu atât mai "mare" cu cât spui mai multe aberatii reproduse cu încântare de posesorii de reportofoane), ci si la crearea cu ajutorul presei a unui orizont de asteptare nu mai înalt de "laba broastei". Un singur exemplu, din preajma Craciunului, va fi edificator. La sfârsitul lui decembrie, revista "România literara" a decernat premiul "Cartea anului" noului volum din "Jurnalul" Monicai Lovinescu. Un premiu nu doar prestigios, ci si bine remunerat: o suta de milioane de lei.

Desi aceasta situatie continea toate ingredientele unei stiri pe placul "baronilor de presa" (glorie, bani, nume celebre prezente la decernare) nici un ziar n-a fost interesat sa faca din ea un "titlu" de pagina întâi. Poate ca nici n-as fi observat aceasta situatie (sunt demult obisnuit cu statutul de Cenusareasa acordat culturii într-o tara saraca, dar mustind de miliardari), daca ziarul cu cel mai mare succes din România n-ar fi pus pe pagina întâi o informatie despre taxele percepute de unii cântareti sau formatii românesti cu ocazia sarbatorilor de iarna. Cum s-ar spune, tot o stire culturala! Acest exemplu demonstreaza felul strâmb în care gândesc în România pâna si gazetarii de prestigiu. Ierarhia întoarsa despre care vorbeam a acoperit chiar si mintile celor mai "emancipati" dintre jurnalisti. Desi în acele zile n-a existat nici o stire politica sau sociala de oarecare importanta, când a avut de ales între doua stiri culturale, au ales-o pe aceea menita sa întareasca ideea de derizoriu, penibil si vulgar.