1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Presa, democraţia şi raportul privind metodele de interogare ale CIA

Tortura e rea, respingătoare şi absolut intolerabilă în lumea civilizată. Dar evaluarea greşită a unui raport controversat nu devine bună, corectă şi recomandabilă doar pentru că laudă incriminarea ei.

Şeful CIA, John Brennan

Şeful CIA, John Brennan

Hotărât lucru, munca ziariştilor e grea. Capcanele şi faliile logice îi pândesc la orice pas. Nu doar în România, ci şi în occident.

A-i acuza pe americani de toate relele continuă să fie la modă, nu în ultimul rând în presă. Iar plăcerea de a fi la modă se exprimă în aceste zile suculent în puzderia de analize, comentarii şi editoriale dedicate raportului cu privire la prezumtiva tortură practicată în lupta contra terorismului islamist de Agenţia Centrală de Informaţii, CIA.

Chestiunea metodelor contondente aplicate islamiştilor interogaţi în siajul atentatelor de la 11 septembrie 2001 face valuri mari, nu doar în SUA şi vestul Europei, ci şi în ţări precum România şi Polonia. Cele din urmă sunt acuzate de mulţi ani că ar fi pus umărul, prin închisori secrete de pe teritoriul lor, la schingiuirea unor deţinuţi supuşi celor mai diverse cazne de agenţii serviciilor secrete americane. Ori de colegii lor răsăriteni.

Valurile mari sunt justificate. Chiar dacă subiectul n-ar implica superputerea şi numeroase ţări, chiar dacă n-ar fi extrem de delicat, de vreme ce priveşte un conflict global fierbinte, aflat la mare distanţă de o rezolvare convenabilă, chiar dacă n-ar viza echilibrul fragil dintre libertate şi securitate, interesul enorm pe care-l stârneşte e firesc.

Fiindcă e incontestabil că tortura şi tratamentele crude, inumane sunt, pe bună dreptate, tabu în societăţile deschise, în democraţii şi state de drept. Utilizarea acestor suplicii este ori se cere interzisă perpetuu în orice societate, care doreşte să-şi păstreze nordul şi să nu-şi piardă busola şi legitimitatea morală, ştergând astfel diferenţa dintre democraţia liberală şi statul de drept, pe de o parte, şi universul terorist, pe de alta.

Dar modul în care se tratează subiectul, un domeniu prin definiţie complex, în numeroase texte apărute în ultimele zile în presa europeană şi americană e la antipodul celui care ar trebui să fie indiscutabil într-o presă liberă, demnă şi onorabilă, care nu manipulează. Mulţi comentatori s-au repezit asupra subiectului fără să-l cunoască. Ori trunchiind detalii semnificative. Aşa de pildă s-a vorbit şi se vorbeşte în mod imprecis, despre un „raport al Senatului american”.

Când, în realitate, pe masă se află un raport al democraţilor din Comitetul pentru Serviciile Secrete al Senatului american. Imprecizia nu e, probabil, nevinovată. Fiindcă acuzele pe care le conţine raportul în discuţie sunt extrem de grave. Ele gratifică stânga, pun în mare încurcătură dreapta, iar implicaţiile politice interne şi internaţionale sunt serioase, SUA şi ţările aliate fiind învinuite, în esenţă, de crime de război.

Au fost comise ele? S-a torturat realmente? Unde anume? Ori s-au folosit, aşa cum pretind mulţi responsabili de atunci şi de acum, doar „metode extinse de interogare”? Au fost ele eficiente? Cine pe cine a minţit? Cum se defineşte tortura exact? Iată doar unele din chestiunile pendinte care trebuie lămurite definitiv înainte de a se trece la evaluarea unui raport ce se dovedeşte, din mai multe puncte de vedere, problematic.

Deşi salutar, în măsura în care nu e menit să livreze muniţie pentru următoarele alegeri prezidenţiale, ci tinde să demonstreze că SUA sunt o democraţie autentică, în stare să se autoinvestigheze şi să-şi critice mai-marii, acest raport pare, totuşi, să fie grevat de o sumă de tare.

Pare, de pildă, să nu fi ţinut seama nici de condiţiile în care s-au adoptat şi controlat parlamentar decizii, la Washington, după atentatele de la 11 septembrie, nici de eficienţa reală a metodelor aplicate, ori, în mod suficient, de variaţiile de interpretare a termenilor discutaţi şi nici, mai grav, de principiul „audiatur altera pars”.

Astfel, raportul nu i-a implicat pe republicani, pare să ignore concluziile altor foruri, mecanisme şi rapoarte ale altor experţi, precum Inspectoratul General al Departamentului de Stat şi să fie anistoric, ţinând cont doar de opiniile actuale ale democraţilor din Senat. În plus, documentul, criticat viguros de CIA şi de fosta administraţie, susţine că serviciile secrete ar fi minţit în faţa Congresului, (care se vede, astfel, exonerat în chip convenabil) fără să-şi probeze convingător aserţiunea, după cum afirmă analişti conservatori ca Jennifer Rubin, reluată de Washington Post.

În fapt, o succintă trecere în revistă a evenimentelor relevă că parlamentarii americani democraţi, precum Nancy Pelosi, de pildă, au fost la vremea lor „informaţi cu privire la programul de interogare” utilizat.

Aşa, cel puţin, afirmă comentatorul american Charles Krauthammer. Care o citează chiar şi pe Dianne Feinstein. Cu ani în urmă, mult înainte de a prezenta actualul raport, Senatoarea a declarat textual „că ne vedem obligaţi, spre a ne proteja, să facem unele lucruri pe care, istoric, n-am fi vrut să le facem”.

Înseamnă toate acestea că nu s-a greşit, că nu s-ar fi comis abuzuri şi excese, că, în numele luptei antiteroriste şi al prezervării securităţii nu s-ar fi încălcat, uneori flagrant, principii morale şi valori sacrosancte, ori, poate, prevederi legale? De fel.

Înseamnă doar că e obligatoriu să se studieze chestiunea într-un mod onest şi imparţial, la adăpost de orice umbră de manipulare politică şi mediatică. Publicarea severului raport demonstrează, în ciuda posibilelor lui carenţe, că America e o democraţie autentică şi are motive să fie considerată un model al lumii libere.

E adevărat că o democraţie e cu atât mai puternică cu cât are forţa de a nu-şi arunca peste bord, în numele siguranţei, principiile contestate de extremişti, terorişti, mişcări totalitare. Doar în dictaturi scopul "scuză" ilegitimitatea mijloacelor.

Dar maniera necritică în care documentul e comentat, în ciuda imperfecţiunilor lui, în massmedia, discreditează grav o parte a presei zise libere şi slăbeşte, ca atare, democraţia. Nu se vede cum pot supravieţui statul de drept, democraţia şi libertatea veritabilă în lipsa independenţei şi competenţei reale a formatorilor de opinie.