1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Presa şi memorialul uitării

Marea problemă a presei din România este că nu are capacitatea să facă o expertiză şi să pună un diagnostic corect asupra unui eveniment ori a unei stări de fapt din societatea românească.

default

Odată cu retragerea celor mai mulţi dintre patronii străini de presă de pe piaţa românească, patronii noştri autohtoni îşi fac jocurile prin trusturile lor de presă folosindu-se în primul rînd de lipsa de scrupule a jurnaliştilor bine plătiţi din conducere, dar şi de teama celorlalţi de a nu-şi pierde locul de muncă.

O ameninţare permanentă a şomajului pluteşte difuz pe piaţa media, iar patronii o alimentează sistematic cu instrumentele pe care le au la îndemînă.

Închiderea unor ziare şi restructurarea unor posturi de radio şi televiziune, au făcut ca o serie de jurnalişti buni şi cu coloană vertebrală să rămînă pe drumuri sau să se reprofileze. Bătălia politică prin intermediul presei a făcut astfel ca puţini jurnalişti cu adevărat integri să reziste în această meserie.

Subordonarea presei intereselor pe care patronii le au faţă de un partid sau altul, faţă de un om politic sau altul, a condus treptat la o degradare, după părerea mea, fără precedent a modului în care jurnalistul îşi face azi meseria.

Concurenţa între ziare nu se manifestă prin subiecte diferite, prin exclusivităţi, ci prin felul cît mai "original" în care sînt prezentate aceste subiecte publicului. Miza jurnalistului nu este aceea de a exersa un stil de presă, ci de a fi cît mai "original", în sensul prost al cuvîntului, începînd cu titlul şi continuînd cu frazeologia articolului.

Multe din editoriale sînt adevărate pamflete, aşa zisele articole de investigaţie sînt pline de supoziţii şi scenarii, documentarele sînt lipsite de coerenţă şi conţinut. Chiar şi ştirile poartă marca ziaristului care le-a redactat, pentru că ziaristul nostru nu se poate abţine să nu includă în ele calificative sau formulări la limita calomniei.

Se poartă pamfletul, injuriile, luatul peste picior. Asta pare a fi o mîndrie pentru un ziarist care, iată, poate să se tragă de mînecă cu orice personalitate publică, de la preşedinte în jos. Nu-i de colea să arunci în şeful statului cu porecle şi injurii, nu e aşa?

Iar dacă la televizor se poate spune orice despre şeful statului sau şeful guvernului, de ce ne mai miră tot arsenalul folosit de sindicate, mai ales în ultima perioadă, la adresa oficialilor statului?

Presa nu poate pune un diagnostic corect asupra unui eveniment sau a unei stări de fapt, pentru că presa nu e liberă. Dar, din păcate, nu e vorba doar de grupuri de presă, ci şi de jurnalistul de rînd. Acesta, pentru că e supus cenzurii de către superiori, a găsit supapa prin care îşi face iluzia că se poate elibera. Iar această supapă se numeşte, în mintea lui, "originalitatea" scrisului.

Ziaristul român nu are ţinere de minte. De aceea eu cred că ar fi bine venit un manual care să se cheme "Memorialul uitării". De acolo, cel tînăr ar afla ce nu ştie, iar cel cu experienţă ar avea şansa să-şi amintească. Altfel spus, ceva în mintea lui să se răsucească şi, eventual, jurnalistul să revină pe linia de plutire.

Atunci poate că nu am mai avea atîţia monştri sacri ai presei care cu ani în urmă combăteau afacerişti veroşi, cu care astăzi fac afaceri prospere şi pe care îi apără la posturile lor de televiziune.

Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder

Vă mai recomandăm