Preocupările diplomației românești

Diplomația românească nu e ușor de definit tocmai din cauza ezitărilor și stilului ei implicit și aluziv. În plus coabitarea actuală dintre un președinte și o alianță politică cu orientări diferite complică și mai mult tabloul. Din fericire, tactul actorilor implicați a făcut ca la nivelul politicii externe să nu se simtă până acum nicio divergență, chiar dacă, urmărind politica internă, am fi putut identifica posibile surse de conflict. Am putea chiar spune că președintele Klaus Iohannis și ministrul de externe Teodor Meleșcanu au reușit împreună să lărgească aria preocupărilor, punând laolaltă idei și perspective diferite.

De exemplu, ministrul de externe a dat impresia că acordă o importanță specială relațiilor bilaterale, inclusiv în interiorul Uniunii Europene, și că se orientează cu precădere către vecinătățile României. Dacă relația ”mare” cu Germania, Franța și Statele Unite a fost lăsată în seama președintelui, ministrul de externe a preluat misiunea mai modestă de a trata cu vecinii, poate cea mai importantă vizită a sa fiind la Budapesta. În alt context, o vizită în Ungaria ar fi trecut cu totul neobservată, dar diferendul politic dintre Europa occidentală și Grupul de la Vișegrad, ca și contextul mai larg care implică relațiile cu SUA și Rusia, au făcut ca orientarea ministrului român de externe să atragă în mod deosebit atenția. De altfel, la Reuniunea Anuală a Diplomație Române care a început marți a fost invitat și ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó care are ocazia de a expune în fața diplomaților români propria viziune despre Europa.

A căutat oare ministrul român de externe o apropiere de politica Grupului de la Vișegrad? Mai curând nu, dar va fi dorit, în schimb, să reînnoiască legăturile cu Ungaria în așa chip, încât să poată avea deschideri diplomatice dacă evoluțiile europene vor lua subit un curs nou. România nu pare a avea nicio ancoră privilegiată în Europa, deși îi place teribil să creadă asta. De exemplu, președintele Iohannis a invocat în cursul conferinței de presă cu președintele Macron parteneriatul strategic cu Franța, dar omologul său, fără să-l contrazică explicit, a preferat să vorbească despre un parteneriat întărit, ceea ce înseamnă evident altceva. Un parteneriat strategic presupune o relație cu obiective comune între țări care împărtășesc presupoziții identice, or francezii nu au ascuns niciodată că văd în România o țară periferică în care totul se judecă după altă măsură. A fost extrem de instructivă în acest sens dezbaterea televizată cu toți candidații la alegerile prezidențiale din Franța și în cursul căreia  România devenise subiectul unor discuții pe un ton de maximă condescendență. În cele din urmă exemplul românesc (durata zilei de muncă)  a fost ”evacuat” ca nefiind relevant pentru o dezbatere europeană.

Prin urmare, e bine să fie menținute în bună condiție și relații mai modeste ca aspirație, mai apropiate - inclusiv în sensul proximității geografice - și, în cele  din urmă, mai autentice cu cei care îți seamănă mai mult din toate punctele de vedere. Pe măsură ce ”Europa cu două viteze” va avansa (în pofida a ceea ce doresc să creadă oficialii români), relațiile strânse cu țările din aceeași categorie se vor dovedi tot mai prețioase.

În cursul discursului său introductiv de marți, de la reuniunea diplomaților, ministrul Teodor Meleșcanu a rezervat de altfel un segment special relației cu Ungaria: ”Avem un prezent și un viitor european comun, fundamental pentru țările și pentru cetățenii noștri. Avem un patrimoniu cultural comun, rezultat al unor procese istorice, multe din ele sistemice, nu exclusiv bilaterale. Avem minorități ca potențialități pentru mai buna înțelegere reciprocă. Am pledat la Budapesta și profit de reuniunea noastră, care va fi onorată de prezența omologului ungar, pentru a susține relansarea parteneriatului nostru bilateral, pe fundamentele principiilor consacrate prin Tratatul de Bază din 1996: respect reciproc, cooperare pe multiple planuri, bună vecinătate. Avem relații economice foarte strânse și o multitudine de proiecte transfrontaliere. Ungaria este pentru noi al doilea partener economic în UE, după Germania.”

Dar așa cum spuneam la început toate acestea nu clarifică cu adevărat sensul diplomației românești, ci mai curând îi sporesc ambiguitățile.