1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Premiul Nobel pentru Pace acordat lui Mohammed Yunus

Premiul Nobel pentru Pace este decernat în acest an economistului Mohammed Yunus din Bangladesh şi instituţiei Grameen Bank. Fostul profesor universitar de economie în vârstă de 66 de ani a fondat această bancă în 1976 cu scopul de a acorda aşa-numite micro-credite persoanelor sărace din mediul rural.

Economistul Mohammed Yunus din Bangladesh.

Economistul Mohammed Yunus din Bangladesh.

Comitetul din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace al anului 2006 lui Mohammed Yunus şi băncii Grameen pentru eforturile lor în vederea dezvoltării economice şi sociale de jos.

„Nu se poate ajunge la stabilitate şi pace decât dacă părţi ample ale populţiei găsesc o cale de a ieşi din sărăcie”, a declarat Comitetul din Oslo.

Numele băncii „Grameen” înseamnă „sat” în limba bengali. Până în prezent, 6,6 milioane de persoane din mediul rural au beneficiat de creditele băncii Grameen, dintre care 97 de procente sunt femei care au reuşit astfel să se devină independente. Cei peste 18.000 de angajaţi ai băncii îşi desfăşoară activitatea în 71.000 de sate din Bangladesh. Banca fondată de Yunus cu sprijin internaţional acordă credite şi persoanelor care nu dispun de nici un fel de garanţii financiare şi materiale, şi plătesc ratele ulterior doar pe baza unor principii morale. Persoanele care au datorii la banca Grameen se întâlnesc săptămânal cu angajaţii băncii şi discută despre posibilităţile de a plăti ratele, fiind instruite în acelaşi timp în domenii precum igienă şi contracepţie în vederea unei îmbunătăţiri generale a nivelului de trai în satele din Bangladesh. Adesea, creditele acordate de acest institut supranumit „banca săracilor” nu depăşesc suma de 30 de euro, ele îmbunătăţesc însă substanţial situaţia materială a unei familii de ţărani din Bangladesh, oferindu-le posibilitatea unor mici investiţii.

Yunus s-a născut în 1940 în Bangladesh. 5 dintre cei 13 de fraţi ai economistului au murit deja în copilărie. După terminarea facultăţii de ştiinţe economice în statele unite s-a întors în 1972 în ţara sa natală, unde a devenit profesor universitar la Chittagong. În numeroasele sale călătorii prin satele din Bangladesh şi-a dat seama că cei mai mulţi ţărani săraci ar putea ieşi din situaţia lor disperată cu ajutorul a doar câţiva dolari pentru o mică investiţie.

Premiul Nobel pentru pace este dotat cu 1,1 milioane de euro. În anul anterior distincţia i-a fost acordată egipteanului Mohammed El Baradei şi organizaţiei internaţionale pentru energie atomică pe care o conduce.

  • Data 13.10.2006
  • Autoare/Autor Alexandra Sora
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1JL
  • Data 13.10.2006
  • Autoare/Autor Alexandra Sora
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1JL