1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Premiul Nobel duce la noi intimidări ale disidenţilor în China

Laureatului încarcerat al Premiului Nobel pentru Pace Liu Xiaobo i s-a permis să îşi întâlnească, în închisoare, soţia. Premiul a iritat, însă, oficialităţile de la Beijing, care au trecut la intimidarea opoziţiei.

default

Zona în care locuieşte Liu Xia, soţia lui Liu Xiaobo, izolată de poliţie, după decizia de arest la domiciliu dictată împotriva acesteia

Numele lui Liu Xiaobo era cunoscut celor familiarizaţi cu Republica Populară Chineză - câştigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Pace s-a aflat în prim planul eforturilor de democratizare a ţării sale încă din 1989, când tancurile lui Deng Xiaoping au înecat în sânge protestele studenţeşti din Piaţa Tien An Men.

În 2008, Liu a contribuit la elaborarea unei platforme democratice intitulată Charta 2008, un manifest în favoarea reformării vieţii politice a Chinei.

În opinia regimului de la Beijing însă, Liu este un criminal şi, ca atare, reacţiile liderilor comunişti chinezi au fost extrem de dure la adresa Comitetului Nobel şi autorităţilor norvegiene - în vreme ce soţiei laureatului i s-a ordonat să părăsească Beijingul, oficialităţile comuniste sperând a o ţine, astfel, departe de presa străină.

Cu toate acestea, Liu Xia a reuşit să anunţe, vineri, agenţia France Presse că, însoţită de poliţie, se îndreaptă către un loc în care îşi va întâlni soţul, cel mai probabil la Jinzhou (500 kilometri nord-est de Beijing), unde disidentul este încarcerat. Duminică dimineaţa, o organizaţie de apărare a drepturilor omului din Hong Kong a anunţat că întâlnirea a avut loc.

Toată lumea a speculat că laureatul Nobel va afla, cu această ocazie, despre distincţia ce i-a fost acordată la Oslo; soţia disidentului avertizase, însă, într-un interviu acordat postului de radio Free Asia, că ar putea fi forţată să nu-i vorbească despre această veste, deoarece "atunci când stăm faţă în faţă nu mi se permite să-i transmit informaţii despre lumea de afară".

După întâlnirea cu Liu Xiaobo, soţia acestuia a fost anunţată că este în arest la domiciliu, că nu îşi mai poate folosi telefonul mobil şi că legătura la Internet i-a fost blocată. Se pare că ea a reuşit să-i spună soţului încarcerat că a câştigat Nobelul pentru Pace, premiu pe care Liu l-ar fi dedicat victimelor protestelor din Piaţa Tienanmen.

Anhänger von Friedennobelpreisträger Liu Xiaobo werden in Peking von der Polizei festgenommen

Activişti chinezi, susţinători ai lui Liu Xiaobo, arestaţi de poliţie la Beijing după anunţarea câştigătorului premiului Nobel pentru Pace

O speranţă are doamna Liu: "premiul înseamnă o eliberare mai rapidă a soţului meu". Deocamdată, şansele sunt mici, deşi toată planeta (inclusiv preşedintele american Barack Obama) vorbeşte despre (şi îl elogiază pe) cel ce zace în puşcăria politică de la Jinzhou pentru un delict de conştiinţă - crima supremă în China comunistă.

În acest ton sună şi mesajele transmise de media oficială de la Beijing, atât cât subiectul reuşeşte să pătrundă în jurnalele informative: Comitetul Nobel ar fi acordat premiul unui criminal de rând.

Arestări, dispariţii

Zen Jinyan, soţia activistului pentru drepturile persoanelor bolnave de SIDA Hu Jia (aflat, de asemenea, în detenţie), este sceptică în ce priveşte efectele Nobelului asupra libertăţilor civile din China:

"Premiul este o mare onoare. Dar mă îndoiesc că ar putea să ne influenţeze destinul - nouă personal sau societăţii chineze. Liu Xiaobo are, acum, premiul, dar nu cred că va fi eliberat".

Dacă înaintea anunţării câştigătorului premiului, motorul de căutare pe internet Baidu a înregistrat în jur de 300.000 de căutări după combinaţia de cuvinte-cheie "Nobel pentru Pace" şi "Liu Xiaobo", de când anunţul a devenit public s-a aşternut tăcerea. Cenzura blochează totul, inclusiv mailurile şi mesajele scrise telefonice.

În plus, relatează agenţia DPA, câteva dintre cele mai reprezentative figuri ale mişcării pentru drepturi civice şi pluripartitism au fost reţinute sau puse sub arest la domiciliu, unele fiind date dispărute.

Avocatul adversarilor puterii, Teng Biao, a relatat, pe contul său de Twitter, că a fost săltat de trei poliţişti în timp ce se ducea la o întâlnire cu ziarişti străini. Premiul Nobel "este o mare bătaie de cap pentru regim", a conchis Teng.

Autor: Cristian Ştefănescu / ag
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm