1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Premiul Leibniz pentru Prof. Dr. Monyer

Echivalentul german al Nobel-ului pentru ştiinţă, premiul Gottfried Wilhelm Leibniz a fost acordat pe 25 februarie în cadrul unei ceremonii festive găzduite la Academia de Ştiinţe Berlin-Brandenburg. Cea mai bine dotată distincţie germană încununează anual activitatea unui număr restrâns de oameni de ştiinţă, care se disting prin cercetări extraordinare.
Printre cei 11 laureaţi din 2004 se numără şi Prof. Dr. Hannah Monyer, născută în România, absolventă a Şcolii Germane din Hunedoara, fostă elevă a liceului de limbă engleză din Cluj. Cu puţin timp înainte de festivitatea din Berlin, Prof. Dr. Hannah Monyer ne-a acordat următorul intreviu.

Doamnă Prof. Monyer, cum v-aţi simiţit când aţi aflat că veţi fi laureata premiului Leibniz?

Bineînţeles că m-am bucurat foarte mult. Acest premiu ne dă posibilitatea să facem ceea ce vrem fără să întrebăm, fără să cerem bani pe care trebuie să îi justificăm. Este o mare onoare să obţii un asemenea premiu, dar ceea ce m-am bucurat este că putem să facem un proiect ceva mai riscant. Îmi dau seama că toţi ne vor urmări cercetările şi că peste câţiva ani se vor întreba ce am făcut cu banii respectivi. Pe de-o parte, m-am bucurat, dar m-am bucurat de abia după două zile, când am realizat ce pot să fac cu aceşti bani. În primele două zile am văzut mai degrabă aspectul negativ. În cercetare simţim o presiune foarte mare pentru a avea succes. Aceasta este partea negativă. Partea pozitivă este curiozitatea pe care o ai pentru a descoperi ceva nou, partea negativă este acest stres permanent. Cu un premiu de o asemenea valoare, toţi se aşteaptă să fii şi mai bun.

În comunicatul dat publicităţii de către Asociaţia Germană pentru Cercetare, cu ocazia anunţării premianţilor se arată că : "activitatea dvs. bazată pe îmbinarea celor mai moderne tehnici ale biologiei moleculare cu procesele fiziologice sistemice urmăreşte evidenţierea activităţii neuronale pe baza unui proces genetic, prin care anumite celule nervoase produc o proteină fluorescentă". Nu ştiu dacă traducerea este foarte sţiinţifică, dar ar fi bine dacă ne-aţi putea explica, pe scurt, pe ce se bazează cercetările dvs.

Nu cred că este tocmai corectă explicaţia. Ceea ce ne interesează pe noi este modul în care activitea multor celule poate evidenţia cum se dezvoltă reprezentarea lumii în creierul uman.

V-aţi născut în Laslea, aţi învăţat la liceul din Cluj. Într-un articol publicat într-un ziar german declaraţi că perioada copilăriei în România are o importanţă aparte. În ce măsură a influenţat acesată perioadă cariera dvs.? A avut baza teoretică de la Cluj o importnaţă aparte în parcursul ulterior, ca profesor doctor?

Faptul că am crescut în România îl consider până în ziua de astăzi ca ceva ce m-a influenţat foarte-foarte mult în viaţa mea privată dar şi în viaţa mea profesională. În primul rând, a fi crescut şi expus la două culturi, una germană şi una latină, mi-a oferit posibilitatae de a învaţa două limbi foarte importnate.
Pornind de la ele, am avut ulterior acces la multe alte limbi. Dar şi din punct de vedere personal, trebuie să spun, mă consider o mixtură de neamţ şi român. Trebuie să adaug că experinţa avută cu profesorii şi la Hunedoara la şcoală, dar mai ales la Cluj a fost deosebită. Şcoala la care am fost la Cluj a fost atât de bună, încât am putut să sar un an când am venit în Germania şi am făcut Bacalaureatul imediat.

Parcurgând lista colaboratorilor dvs. permanenţi, am găsit şi câteva nume cu rezonanţă românească. Aveţi proiecte de colaborare cu universităţi sau centre de cercetare din România?

Nu, nu există nici un fel de proiecte de colaborare. Am foarte mulţi români la mine în laborator şi sper foarte mult că situaţia din România se va schimba, în aşa fel încât aceşti oameni tineri să se întoarcă, să ducă înapoi ceea ce au învaţat aici.
În momentul actual, din treizeci de colegi, cinci sunt români.
Nu am colaborări cu România pentru că biologia moleculară în România nu prea există. Tinerii care lucrează la mine în laborator ar vrea să se întoarcă în România. Toţi au familie. Nu au venit pentru a rămâne aici, ci au venit pentru a învăţa ceva şi apoi să se întoarcă. Văd acum cum toţi ezită, pentru că este dificil să te întorci dintr-un laborator care este atât de bogat şi să găseşti un nivel asemănător în România.

Doamnă Profesor Monyer, vă mulţumesc pentru acest interviu.
  • Data 05.03.2004
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2pD
  • Data 05.03.2004
  • Autoare/Autor Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2pD