1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premierul ucrainean a demisionat

Vlad Draghicescu / ag28 ianuarie 2014

Premierul ucrainean Mykola Azarov a demisionat, conform unui comunicat publicat pe site-ul guvernului de la Kiev, pe fondul amplelor manifestaţii antiguvernamentale din ultimele două luni.

https://p.dw.com/p/1AyLb
Imagine: picture-alliance/dpa

Demisia premierului reprezintă, până în prezent, cel mai mare compromis făcut opoziţiei. Azarov, în vârstă de 66 de ani, a declarat că, prin gestul său, doreşte să faciliteze găsirea unei soluţii de rezolvare a crizei în care se află Ucraina. "Conflictul ameninţă dezvoltarea economică a Ucrainei şi întreaga societate în ansamblu", a declarat prim-ministrul ucrainean.

Demisia prim-ministrului a făcut parte din setul de solicitări minime înaintate preşedintelui Ianukovici de către opoziţie, reprezentată de Vitali Klitciko.

Anterior, în cadrul negocierilor cu opoziţia, preşedintele Viktor Ianukovici a propus, sâmbăta trecută, funcţia de premier lui Arseni Iaţeniuk, unul dintre liderii formaţiunii Patria (Batkivşcina) al fostului premier Iulia Timoşenko. Iaţeniuk a respins însă oferta preşedintelui, despre care au spus că este un "dar otrăvit".

Deocamdată, nu este cunoscut numele viitorului premier. Opoziţia de la Kiev nu a dorit să comenteze decizia lui Azarov, limitându-se la a preciza că aşteaptă să vadă documentul scris care confirmă demisia premierului.

Protestele anti-prezidenţiale s-au amplificat în noiembrie, în urma deciziei preşedintelui Viktor Ianukovici de a nu semna tratatul de colaborare cu Uniunea Europeană. Klitciko şi Iaţeniuk l-au acuzat pe preşedinte că a "confiscat viitorul oamenilor".

Legi retrase

Între timp, Parlamentul de la Kiev a decis cu largă majoritate amendarea controversatei legi, care limita dreptul la demonstraţii. Respectiva reglementare a stârnit furia manifestanţilor şi a dus la amplificarea protestelor din capitala ucraineană.

În replică, Uniunea Europeană şi Statele Unite au criticat în repetate rânduri această lege şi altele, care vizau limitarea anumitor drepturi sau libertatea presei. Opoziţia a acuzat preşedintele că vrea să instaleze dictatura. Amendarea legii a fost votată de 361 de parlamentari din totalul de 412 prezenţi.

Conform legii fundamentale a Ucrainei, demisia premierului atrage după sine demisia întregului cabinet condus de acesta.