1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Premierul Tony Blair anunţă un plebiscit britanic asupra constituţiei UE

default

Premierul britanic Tony Blair a anunţat ieri că ultimul cuvânt asupra viitoarei constituţii a Uniunii Europene nu-l va avea parlamentul ci naţiunea. Procedură pe care în octombrie trecut o respinsese categoric. Ca motiv actual al referendumului, Tony Blair a argumentat că e în fine – odată pentru totdeauna - momentul deciziei dacă Marea Britanie se doreşte plasată în centrul sau la periferia Europei. N-a menţionat un termen precis al plebiscitului dar observatorii consideră probabil să fie stabilit după alegerile parlamentare – previzibile pentru primăvara anului 2005. Ori acestea ameninţă a deveni un eşec – mai puţin pentru UE, mai degrabă pentru Tony Blair personal.

Premierul britanic are, incontestabil, curaj. Sau doar curajul disperării? Tony Blair se confruntă în prezent cu probleme considerabile: populaţia se crede minţită şi înşelată prin propaganda ameninţărilor sale din ajunul războiului din Irak. Din scandalul Kelly s-a mai putut descurca cu chiu cu vai. Dar că în chestiunea armelor de distrugere în masă ar fi spus adevărul, probabil că nu-l mai crede azi nimeni.

Grav lezatul şef de guvern anunţă acum că doreşte un vot al britanicilor – şi majoritatea lor sunt sceptici cu privire la Europa - asupra delicatei tematici a constituţiei UE. Tocmai el, care se vede cu regularitate atacat de presa de senzaţie pentru pretinsa sa linie excesiv de amabilă faţă de Bruxelles.

Pe premierul britanic ar trebui să-l sperie de fapt până şi o privire dincolo de frontieră, spre vecinul mai mic Irlanda, a cărei populaţie gândeşte în termeni mult mai prietenoşi despre Europa. Până şi acolo eşuase deplorabil primul plebiscit, din 2001, asupra Acordului de la Nisa. Abia în cea de a doua repriză, cu un an mai târziu, irlandezii au consimţit la el. Necesar în acest scop a fost însă un efort uriaş al guvernului, de lămurire a populaţiei asupra raţiunii şi scopului acestui acord. Ori procedura se prezintă dificilă, îndeosebi pentru că textul şi toate consecinţele sale – anevoie negociate de diplomaţi şi redactate de jurişti – abia dacă se pretează explicării pe înţelesul tuturor. În cele din urmă, majoritatea irlandezilor va fi acordat mai degrabă încredere declaraţiilor oamenilor politici decât studiului factic al Acordului de la Nisa, pentru a-l aprecia apoi ei înşişi dacă e sau nu favorabil.

Ori tocmai acest fapt îi poate fi fatal lui Blair: încrederea populaţiei, Blair a pierdut-o în mare parte prin războiul din Irak. La care se adaugă foarte influenta presă bulevardieră britanică, care blestemă UE prin poveşti oribile, născocite cu multă fantezie. Să nu uităm apoi că în Marea Britanie, până şi noţiunea de “constituţie” se cere abia încetăţenită, din moment ce până acum, ţara se descurcă foarte bine şi fără. Nu-i deci de mirare că deocamdată, sondajele de opinie zugrăvesc perspective din cele mai sumbre. Anume că în plebiscit, peste jumătate din britanici sunt decişi să voteze împotriva constituţiei UE. Dar toate acestea par a nu-l speria pe Blair – mai degrabă le consideră o provocare. “Bătălia cu euroscepticii poate începe” – s-a exprimat el belicos.

Cine însă îl mai crede azi capabil de o victorie pe acest “câmp de bătaie”? La Bruxelles şi Strasbourg s-a dat de acum alarma. Presupunând că britanicii vor respinge constituţia UE, consecinţa directă nu va fi aruncarea acestui proiect la coş. Pentru asemenea cazuri, autorii constituţiei au dotat-o profilactic cu trucuri juridice, cu al căror ajutor mai poate fi salvată. Un NU al britanicilor ar avea însă ca urmare cel puţin tărăgănarea temporară a procedurii, probabil negocieri succesorale, apoi un al doilea referendum, poate un al treilea şi al patrulea, până la adoptarea finală şi definitivă a constituţiei. În cel mai rău caz ar intra în vigoare în toate statele membre, cu excepţia Marii Britanii.

Câţiva deputaţi germani ai parlamentului european s-au şi avântat cu propuneri creative: de pildă implementarea unei clauze în textul constituţiei, în sensul că statele care nu consimt la ea ar urma automat excluse din Uniunea Europeană. O provocare cu subînţelesul: e vina ta, Tony, dacă ţii cu tot dinadinsul să te joci de a “democraţia de la bază”. Asemenea afirmaţii pot fi utile cel mult adversarilor UE.

Chiar dacă, în cele din urmă, constituţia europeană nu poate eşua nici printr-un NU al britanicilor, pentru Tony Blair personal se pune problema existenţei politice. În cazul înfrângerii, forţa presei bulevardiere îl poate mătura din funcţie – în ipoteza că în acea clipă n-o va fi pierdut deja prin eşecul electoral.

  • Data 21.04.2004
  • Autoare/Autor Klaus Dahmann / Valeriu Lazăr
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1ha
  • Data 21.04.2004
  • Autoare/Autor Klaus Dahmann / Valeriu Lazăr
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1ha