1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Premierul Streleţ vrea să-l debarce pe guvernatorul Drăguţanu

Împărţite pe criterii politice între partidele de la guvernare, instituţiile publice din Republica Moldova se războiesc între ele, deservind partidele din sânul cărora provin şefii lor, sunt corupte şi ineficiente

default

Valeriu Streleţ

Deşi oficial constituie împreună o alianţă de guvernare (AIE-3), Partidul Liberal-Democrat, Partidul Liberal şi Partidul Democrat din Moldova se atacă, deocamdată subtil, prin intermediul instituţiilor de stat pe care le controlează politic. În trecut, cele trei partide au avut o relaţie ostilă – la început PLDM cu PDM, iar ulterior PL cu PLDM. După constituirea noii coaliţii de guvernare, tentaţia de a se anihila politic reciproc se face din nou simţită. Premierul Valeriu Streleţ (fruntaş PLDM) a anunţat că îşi doreşte „o dezbatere parlamentară deschisă” despre activitatea Băncii Naţionale (BNM) „care să se încheie cu remanieri” – BNM fiind condusă acum de Dorin Drăguţanu, despre care presa a scris că ar fi ajuns în funcţie datorită PL. „Consider că Banca Națională nu a acționat cu toată diligența și responsabilitatea în mai multe situații pe durata ultimilor patru ani”, a comentat Streleţ în cadrul unei emisiuni TV.

El a adăugat că Republica Moldova a pierdut aproape jumătate din rezervele valutare - de la 2,6 miliarde de dolari, cât constituiau în 2014, la 1,7 miliarde de dolari în prezent, iar acesta este un motiv întemeiat pentru remanieri la BNM. „În lege scrie că prejudicierea intereselor Băncii Naționale este unul din posibilele motive de demisie. Aici prejudiciul este evident și a dus la un lanț întreg de consecințe pentru noi, pentru economie și pentru societate”, a menţionat Valeriu Streleţ.

PL şi PDM au din nou aceeaşi ţintă?

Pe de altă parte, anterior, guvernatorul BNM a încercat în repetate rânduri să aducă în atenţia opiniei publice subiectul creditelor neperformante oferite de „Banca de Economii” (bancă de stat) şi alte două bănci devalizate unor firme din anturajul liderul PLDM, Vlad Filat. Din această cauză, în prezent, naşul de cununie şi nepotul lui Vlad Filat se află în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie (instituţie controlată politic, potrivit presei, de PDM). În luna mai 2015, guvernatorul BNM Dorin Drăguţanu şi şeful Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, au susţinut la unison, în cadrul unor audieri parlamentare, că „Banca de Economii”, „Banca Socială” și „Unibank” nu au fost decapitalizate într-o săptămână, ci din 2007, prin intermediul creditelor neperformante.

Deşi Chetraru şi Drăguţanu au susţinut atunci că „cel puţin o parte din banii furaţi (presa invocă suma de 1 miliard de dolari - n.n.) se află în ţară şi pot fi recuperaţi”, Banca Naţională a Moldovei amână, sub diferite pretexte, organizarea celei de-a doua faze a concursului internaţional pentru desemnarea companiei străine care s-ar ocupa de recuperarea banilor furaţi. Totodată, ancheta desfăşurată în acest caz de organele de drept din Republica Moldova bate pasul pe loc, chiar dacă la respectiva dezbatere parlamentară şeful CNA, Viorel Chetraru, a anunţat de la tribuna Parlamentului că instituția pe care o conduce “deținea mult mai multă informație decât cea prezentată în raportul companiei internaţionale de audit “Kroll” în prima fază a investigaţiei internaţionale. Cu toate acestea, de atunci în „dosarul miliardului furat” nu s-a întâmplat nimic palpabil.

Veaceslav Balacci despre „răţoiala” lui Streleţ

„Dezbaterile în Parlament la subiectul furtului de la „Banca de Economii” sunt desigur necesare, ca şi demisia guvernatorului BNM, care nu a intervenit la timp pentru a stopa jaful. Dar ele nu au nici un rost fără soluţii juridice în cadrul dosarelor penale. Asta aşteaptă Bruxelles-ul şi partenerii externi de la noi, pedepsirea hoţilor şi complicilor acestora şi întoarcerea banilor furaţi! Şi apoi sancţionarea celor care n-au intervenit la timp pentru stoparea acestora. Nu invers! Nu cred că cineva din UE ne va aplauda în picioare pentru că am schimbat-o pe „Tanda” cu „Manda” la şefia BNM! Aceste măsuri par ridicole atât timp cât nu sunt pedepsiţi însăşi hoţii şi complicii lor, unii din ei fiind în subordinea directă a lui Streleţ!”, a comentat bloggerul Veaceslav Balacci, fost angajat al Serviciului Vamal.

Streleţ are consilier anti-corupţie din UE

Începând de marți, 18 august, trei noi consilieri la nivel înalt în domeniul bancar, macro-financiar şi anti-corupţie s-au alăturat Misiunii UE de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova. Unul dintre ei oferă consiliere la nivel înalt în oficiul premierului Streleţ în probleme legate de combaterea corupţiei. Alt consilier va activa în sectorul bancar, oferind expertiză bazată pe practicile bancare internaţionale, iar cel de-al treilea se va alătura Ministerului Finanţelor şi îşi va oferi expertiza în domeniul administrării finanţelor publice şi a prognozelor macro-financiare.

Misiunea UE de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova a fost formată ca răspuns al Uniunii Europene la solicitarea Guvernului Republicii Moldova de a i se acorda asistenţă în cadrul reformelor democratice şi parcursului european al ţării. Pentru a sprijini acest angajament, consilieri în politici publice au fost detaşaţi în principalele instituţii publice. Aceştia oferă consiliere în domeniul politicilor publice autorităţilor naţionale pentru a consolida capacitatea acestora de implementare a agendei de asociere a Moldovei la UE. Momentan, misiunea oferă consiliere în politici publice în domeniile: energetică, economie, educaţie, afaceri interne, transport şi anti-corupţie.