1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premierul japonez pierde alegerile parţiale pentru Senat

Martin Fritz / Laurentiu Diaconu-Colintineanu30 iulie 2007

Japonezii le-au oferit guvernanţilor de la Tokyo un motiv de gândire. Coaliţia sub conducerea premierului Shinzo Abe a pierdut majoritatea în Senat în urma alegerilor parţiale de duminică.

https://p.dw.com/p/BNXn
Numărătoarea voturilor la alegerile pentru SenatImagine: AP

Alegătorii japonezi au dat coaliţiei conservatoare de guvernământ o palmă morală. La alegerile parţiale, Partidul Liberaldemocrat a pierdut majoritatea în Camera Superioară a legislativului în faţa opoziţiei democrate, situându-se departe de cele 64 de mandate necesare.

Este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când Senatul japonez nu mai este controlat de liberaldemocraţi. În ciuda acestei înfrângeri, premierul în exerciţiu, Shinzo Abe, doreşte să guverneze în continuare. El şi-a asumat răspunderea pentru rezultatul nefavorabil, dar a lăsat de înţeles că nu vede în el un vot de blam pentru guvernul său. Abe a anunţat o remaniere guvernamentală, şi continuarea liniei politicii sale. ”Am promis să continui reformele şi să asigur dezvoltarea ţării. A împlini această promisiune este responsabilitatea şi datoria mea", a spus Abe.

Într-adevăr, premierul poate guverna în continuare şi fără majoritatea din Senat, pentru că este numit în funcţie de mai importanta Cameră a Deputaţilor, unde coaliţia deţine o majoritate lejeră de două treimi. Dar opoziţia începe deja să pună problema legitimităţii democratice a cabinetului. Secretarul general al Partidului Democrat, Yukio Hatoyama, este de părere că ”poporul a decis. Abe trebuie să ştie dacă pleacă sau nu. Dar să nu uităm că el însuşi afirmase: la aceste alegeri vom vedea cine e mai bun – el sau şeful opoziţiei Ichiro Ozawa”.

Japans Premierminister Shinzo Abe nach Wahlniederlage
Premierul Shinzo Abe dezamăgit de rezultatul săuImagine: AP

La Tokyo nu s-au spus ultimele cuvinte. Mulţi parlamentari ai coaliţiei ar putea sa renunţe la loialitatea faţă de Abe, de frică să nu piardă şi alegerile pentru Camera Deputaţilor. În trecut, nu mai puţin de doi premieri au trebuit să se retragă din funcţie după pierderea alegerilor la Senat.

Mulţi observatori afirmă că declinul popularităţii politicii lui Abe se datorează faptului că a omis să ia în considerare nevoile şi grijile populaţiei. În zonele rurale, care sunt liberal democrate în mod tradiţional, alegătorii au migrat în masă în tabăra opoziţiei. Motivul: majoritatea oamenilor din afara marilor metropole se consideră perdanţii reformelor economice.

În plus, Abe nu a reuşit să ţin sub control multitudinea de scandaluri care a afectat membrii cabinetului său. Ministrul agriculturii s-a sinucis datorită implicării într-un scandal de corupţie. Iar unele plăţi defectuoase în sistemul de pensii au avut darul de a-l face şi mai nepopular pe şeful guvernului.