Premieri, premiere, teleormanii | România | DW | 17.01.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Premieri, premiere, teleormanii

Există numeroase manii. Una pare să fi rămas neclasificată. E teleormania. E o tulburare afectivă ce intră în faze acute undeva la nord de Dunăre şi sud de Carpaţi din 6 în 6 luni, când provoacă modificări dramatice.

Afecţiunea psihică despre care este vorba se distinge printr-un "ce" tribal. Ea se lasă cu schimbări de premieri şi instalări de premiere. De preferinţă teleormănene.

Boala cu pricina, o spun din capul locului, n-are a face neapărat cu locuitorii frumosului oraş purtând numele lui Alexandru Macedon. Cel care, acum vreo 2.300 de ani, organiza o expediţie punitivă în contra "tribalilor, un neam tracic de la nord de Balcani," bătându-i rău undeva pe la Zimnicea, după cum afirmă istorici avizaţi.

Teleormania n-are cine ştie ce de-a face nici cu nevinovaţii lor conjudeţeni şi conjudeţene, fie ele chiar foste secretare sau cadre didactice de prin şcolilele generale ale splendidei regiuni danubiene, care are cinstea de a fi raionul-mumă al liderului PSD. Iar mai nou, al unei şefe de guvern propuse, cu părul monumental, chiar permanent coafat, o frizură numai potrivită unei persoane de "anvergură internaţională”, cum ne-a prezentat-o premierul interimar Mihai Fifor.

Era, mărturisesc, să-mi ţâşnească lacrimile de fericire când l-am auzit pe interimarul de la apărare (neştiind că persoana în cauză, numita Vasilica-Viorica Dancilă, din Videle, n-a izbutit nici să câştige o primărie prin alegeri libere) explicându-ne că (totuşi) n-a putut fi "contestată profesional". Ba chiar şi, culmea, că a mai dovedit, colac peste pupăză, "proprietate morală”.

Nu se ştie exact când a dovedit ea această "proprietate". Pesemne într-un email trimis la 3 februarie 2017 colegilor ei europarlamentari. În care le bătea obrazul protestatarilor împotriva ordonanţei 13. Şi mai ales pe-al celor care, în străinătate, îngrijoraţi de ce se întâmplă în România, lăudau vai, sutele de mii de români manifestând atunci în favoarea prezervării statului de drept.

În rest, propusa premieră teleormăneană corespunde, e clar, celei mai înalte funcţii guvernamentale. Se califică sigur pentru ea şi  fiindcă, între alte calităţi, pare a nu şti engleza nici cât o vânzătoare de îngheţată dintr-o staţiune balneară. Şi, cu atât mai puţin, cât faimoasa Olguţa Vasilescu. Ceea ce, să fim oneşti poate fi spre lauda ei. Nu spui a cui.

Rămâne faptul incontestabil că Liviu Dragnea, care admite că are o mână proastă, nu crede că propusa e doar o nulitate din specia slugilor docile. El însuşi a recomandat-o cu mâna lui bună acum, cu mult timp, deci, înainte de a-i da, peste şase luni, un picior nimerind prost, în partea dorsală. 

A recomandat-o efectiv. Ce o recomandă pentru funcţie? E "comunicativă". (Că nu comunică decât în limba ei de lemn e iarăşi imbatabil, ca atu, într-un partid în care alte limbi, străine fiind, au iz suspect de sorosism). Şi că e, apud Dragnea,”civilizată”. În fine, tot el despre ea: este ”neconflictuală”. Aici, Daddy, se ascunde buba teleormaniacei propuneri în premieră. Dacă-i neconflictuală tovarăşa de partid, cum să se lupte ea cu conflictualitatea, cu grozăvia fără margini care este "statul paralel"?

Dar pentru lupte ce ne trebuie premier dacă-l avem pe Daddy? Un lider tare ca fieru', iute ca oţelu'. Atât de tare şi de iute e încât a reuşit să dea jos într-un an două guverne şi să dăruiască ţării în acelaşi scurt răstimp nu mai puţin de trei crize majore. Iar toată această performanţă fără a pune la socoteală isprava inegalabilă a aruncării ţării în derizoriul suprem al văduvirii ei de premier chiar în ajunul vizitei la Bucureşti a şefului executivului nipon.

Atât de iute ştie el să fie! Nimic nu-i poate întrece graba, când vine vorba de asigurat autoritatea proprie şi fotoliul unui ministru de interne obedient, când bat la uşă proteste de anvergura celor de la 20 ianuarie. În astfel de situaţii limită, cel zis şi Escobar mănâncă jar, precum, iertaţi-mi cacofonia, jăraticofagul bidiviu călărit de Harap Alb.

Ce e pentru un astfel de lider năzdrăvan pe cale de a deveni tătuca Stalin redivivus o mică criză colea? De exemplu una de râs? Ce dacă râd de România şi de guvernarea ei "profesionistă", de "anvergură internaţională" şi Europa şi americanii şi întregul spaţiu asiatic? Nu e un un capăt de ţară pentru un lider neînfricat. "Decât" e totuşi o problemă? Doar, poate, pentru cine se teme rău de crize.

Avertizând în contra repetării celei de acum juma' de an, liderul de la Cotroceni, care şi-a început miercuri consultările cu partidele, se obligase să nu mai numească şi un al treilea premier pesedist. "Dacă ar cădea şi acest guvern mă întreb extrem de serios dacă PSD ar mai avea capacitatea să guverneze”. Serios? Sau, nu serios? Chiar vreau să ştiu. Cât de serioasă era, în fond, chestiunea pe care şi-o punea la 12 octombrie preşedintele? Cât de în serios îşi ia propriul cuvânt? 

După legendarele vizite la muzeele satului şi al ţăranului ale premierului nipon cel privat de omolog şi partener de dialog şi ale celor 30 de oameni de afaceri din delegaţia liderului uneia dintre cele mai mari economii mondiale, cum oare vede şeful statului dezastrul românesc? Chiar crede că s-a redus sensibil din octombrie încoace? Desigur, vina pentru catastrofă nu e a premierului nipon, ne confirmă suspiciunea însuşi Daddy, subliniind că Shinzo Abe a luat "o decizie corectă, că nu-i este nimic de reproşat". Ce bun e Dragnea. Milos s-a dovedit şi cu Tudose. 

Când, demiţându-l, nu i-a reproşat decât că "e manipulat". Or, e notoriu că în ţara în care guvernele se fac şi se desfac de ani de zile la antene şi prin tradiţie, se tot minte poporu' cu televizoru', că a fi manipulat (sau telemaniac) nu este o afecţiune izolată. Atunci de ce să-l dai afară pe premier? Mai ales dacă eşti bun? Aşa omenos, cum se arată şefu' de partid al  Vasilicăi Dancilă, mă întreb (serios) cât o va mai fi având oare premierul nipon, înainte de fi demis şi el în Biroul politic al PSD? Pardon, în Cex, cum i se spune, postocmunist, înaltului for PCR-ist?

Pe scurt: cer excesiv, dacă insist? Când stărui să rezist să-i cer şefului statului român să scoată ţara din băşcălia nesfârşită în care, în loc să guverneze, o tot aruncă, neostoit, partidul guvernamental? Exagerez dacă îl rog fierbinte pe preşedinte să dea suveranului, poporului în speţă, posibilitatea de a se pronunţa, în alegeri anticipate, asupra modului în care a înţeles PSD-ALDE-UDMR să se achite de datoria de a guverna în folosul românilor şi României?

Mi se va replica instantaneu că sunt naiv. Sau, cine ştie, maniac. Că am obsesii, idei fixe. Că, pesemne, sufăr de tulburări de percepţie. Ce, "nu ştii dom-le", mi se spune, "că PSD-ul ar câştiga şi anticipatele?"

Ei bine, uite ce nu reuşesc să aflu de la nimeni. Dacă PSD-ul e chiar atât de sigur de victorie, de ce oare le refuză obstinat? De ce se teme de anticipate ca dracu' de tămâie? Din vreo manie? Dintr-o teleormanie?