1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Premieră pentru Merkel

În plină criză a refugiaţilor, CSU şi CDU trebuie să colaboreze. De aceea, Angela Merkel ia parte în premieră la întrunirea tradiţională a creştin-socialilor bavarezi de la Wildbad-Kreuth.

Horst Seehofer şi Angela Merkel

Horst Seehofer şi Angela Merkel

CSU este un fel de copil rebel în familia partidelor germane. Fratele bavarez al creştin-democraţilor este deseori acuzat de "populism". Precum recent, când şeful social-democraţilor (SPD), Sigmar Gabriel, a spus despre creştin-sociali (CSU) că sunt "panicarzi".

Şi totuşi, unele formulări mai dure se pot transforma în idei politice, după cum a ţinut să precizeze şefa grupării creştin-sociale din Bundestag, Gerda Hasselfeldt, în debutul discuţiilor liderilor reuniţi la Wildbad-Kreuth. Cel mai elocvent exemplu este referirea în premieră la stabilirea unor limite pentru imigraţie. Sau, în urmă cu un an, propunerea lansată tot la Wildbad-Kreuth de a diferenţia între cei care au nevoie de ajutor şi restul nou veniţilor, toate devenite între timp proiecte politice. De altfel şi dezbaterea privind abuzarea sistemelor sociale în Europa a fost iniţiată tot de CSU: "Am fost cei care au lansat impulsuri şi vrem să rămânem aşa", a spus Hasselfeldt.

Nu mai mult de 200.000 de refugiaţi?

Merită aşadar să urmăreşti lucrările grupului parlamentar CSU din Bundestag şi mesajele lansate de membrii săi. Astfel se explică şi interesul mare al jurnaliştilor prezenţi la dezbateri, dar şi al unor oaspeţi străini importanţi sosiţi în idilica localitate din Alpi. Anul acesta există doi oaspeţi de seamă: David Cameron, premierul Marii Britanii şi, în premieră, cancelara Angela Merkel, care este şi preşedinta partidului frate CDU.

Leitmotivul din acest an este politica faţă de refugiaţi. O temă abordată în mod repetat şi de preşedintele CSU, Horst Seehofer, chiar şi cu puţin timp înainte de debutul lucrărilor, cu toate că Merkel a declarat de nenumărate ori că nu este de acord cu stabilirea unor limite clare. El a propus o cotă de acceptare de maximum 200.000 de refugiaţi anual. În 2015, s-a depăşit limita de 1 milion de oameni intraţi pe teritoriul Republicii Federale în căutarea protecţiei. Pentru 2016, Seehofer cere o "schimbare a politicii de imigraţie în toate faţetele ei." Altfel, relaţiile dintre CDU şi CSU se vor deteriora considerabil, a mai adăugat liderul creştin-social.

Sosirea Angelei Merkel

În cursul serii de miercuri, elicopterul oficial a efectuat o rundă deasupra localităţii şi a aterizat la numai 100 de metri distanţă de castelul în care are loc întrunirea. Merkel a coborât din elicopter şi a parcurs cei câţiva metri rămaşi cu un automobil. A urmat o scurtă apariţie în faţa presei, care nu a avut voie să pună întrebări, alături de Hasselfeld şi Seehofer, care însă nu a declarat nimic. Gazdă este de fapt Hasselfeldt, nu premierul bavarez.

În timp ce Hasselfeldt se adresa presei, Merkel privea nostalgică împrejurimile, localitatea fiind faimoasă pentru şarmul ei. Dacă ar fi ajuns mai devreme, s-ar fi putut bucura de peisajul pus în scenă de zăpada proaspăt aşternută şi de soarele de iarnă. Aşa, nu i-au mai rămas decât reflecoarele şi întunericul de peste vârfurile munţilor.

Diferenţele se menţin

Jurnaliştii au aşteptat cu nerăbdare o reacţie la declaraţia anterioară a lui Seehofer privind limitarea accesului refugiaţilor. Merkel s-a referit însă la politica economică, unde nu sunt permise greşelile pentru a nu periclita piaţa muncii şi încasările la buget. Ceva mai târziu a menţionat scurt "marea provocare" de a "face faţă valului de imigraţie.

A repetat apoi declaraţiile deja ştiute: combaterea cauzelor imigraţiei şi iniţierea proceselor de pace, mai ales în Ucraina, Siria, şi întreg Orientul Mijlociu şi Apropiat. Europa ar trebui să iasă mai puternică din criza refugiaţilor, deşi, Mekel însăşi a fost nevoită să recunoască existenţa unor diferenţe clare de abordare în UE. Aceasta şi continuarea politicii de respingere ar implica o "reducere sesizabilă" a numărului refugiaţilor.

Nici o referire la vreo limită. Mai exact, Merkel a spus că au existat mereu diferenţe între CSU şi CDU şi că situaţia nu se va schimba. "La muncă acum!", a spus ea în final şi s-a îndreptat spre liderii adunaţi în subsolul castelului pentru consultări.