1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Prejudecăţi americane, prejudecăţi europene

Cât de uşor se vehiculează prejudecăţile! Achitarea, în SUA, a unui alb care a împuşcat un adolescent de culoare de care afirmă că se simţea ameninţat a redeschis răni vechi şi a stârnit cele mai vii pasiuni...

George Zimmerman Trayvon Martin

George Zimmerman Trayvon Martin

Verdictul adoptat în temeiul unei decizii a celor 12 juraţi ai procesului intentat lui George Zimmerman ar putea fi însă şi un test important pentru întreaga lume liberă; un prilej să ne trezească, dacă ne imaginăm că, în America, doar oamenii de o anumită culoare a pielii ar fi victimele prejudecăţilor, rasiale, religioase, etnice. Ori dacă, în pofida evidenţelor, mai credem că suntem, în Europa, superiori şi la adăpost de o serie de primitive clişee.

În februarie 2012 George Zimmerman, un american alb, de origine latinoamericană, membru al unui grup civic de autoapărare, a descoperit un tânăr de culoare care se plimba într-un cartier afectat de repetate spargeri. Îl crede un posibil spărgător, îl urmăreşte, îl abordează, se sperie de el, se consideră ameninţat şi îl împuşcă.

Era el în legitimă apărare? Trebuia el achitat, aşa cum s-a întâmplat în faţa Curţii cu Juraţi care l-a judecat în SUA? Sau condamnat? O considerabilă parte a populaţiei de culoare din SUA, mulţi americani de stânga, unii de dreapta şi foarte mulţi vesteuropeni cred ferm că Zimmermann ar fi trebuit osândit.

Pe de altă parte, curtea care l-a judecat a examinat legea cu maximă atenţie. E clar că, potrivit codurilor penale ale statelor de drept, acela ce recurge la forţă spre a-şi salva viaţa aflată în pericol e în stare de legitimă apărare. La fel, adesea, şi acela care se foloseşte în mod disproporţionat de forţă, dacă o face din cauza temerilor şi tulburării sale excesive în raport cu dimensiunile reale ale atacului.

În plus, în statul American Florida e în vigoare o lege intitulată “Stand Your Ground”, care stipulează că, în stare de legitimă apărare se poate recurge la forţa armelor chiar şi dacă se poate evita catastrofa prin îndepărtare de la faţa locului.

Date fiind toate aceste prevederi legale, juraţii au considerat că nu pot face altceva decât să-l achite pe inculpat. Pe care l-ar putea paşte însă încă un proces, de această dată la nivel federal, dacă ministerul american al justiţiei va constata că Zimmerman a încălcat drepturile civice ale adolescentului de culoare pe care l-a împuşcat.

Nimic nu descrie mai pregnant emoţiile pe care le-a generat acest caz decât apelurile lansate compatrioţilor lor de doi dintre cei mai proeminenţi americani de culoare: preşedintele Obama însuşi, precum şi fostul candidat la preşedinţie şi apărător al drepturilor civice, Jesse Jackson. Amândoi le-au cerut oamenilor să respecte verdictul justiţiei americane. Cel din urmă a ţinut să deplângă însă faptul că din juriu n-a făcut parte nici un afro-american. Ceea ce ar putea trăda o mentalitate deloc străină de gândirea în categorii rasiale.

Oricum, cât se poate de vizibilă în internet, revărsarea de ură care s-a abătut asupra lui George Zimmerman a atins o intensitate şi o virulenţă fără precedent. Să fie spânzurat, propun unii. Ba linşat lent şi ucis în bătaie, supralicitează alţii. Ameninţat la tot pasul, Zimmerman nu-şi va putea relua vechea viaţă.

Ceea ce n-a potolit pofta de vindictă a multora. Care cred că în America nu s-ar putea face dreptate; că Zimmerman, fiu al unui judecător, ar fi fost apărat de casta din care face parte tatăl său; că alta ar fi fost situaţia dacă, la Sanford, în Florida, „un negru” ar fi apăsat pe trăgaci, iar victima ar fi fost albă.

Sigur, s-au articulat şi opinii mai puţin părtinitoare. Unii americani şi-au declarat empatia pentru familia tânărului Trayvon, fără să piardă din vedere că procesul nu fusese menit să elucideze justeţea legilor americane, ori a deciziei lui Zimmerman de a-şi urmări victima, ci existenţa unui caz de legitimă apărare.

Agresivitatea şi violenţa sentimentelor manifestate în acest dosar a trezit nu doar ample temeri de noi tulburări rasiale în SUA, ci şi conştiinţa nevoii de a se soluţiona multiple probleme de ordin juridic, legislativ şi social. Pare, într-adevăr intolerabil, ca, la peste o jumătate de veac de la Martin Luther King şi electrizantul său „I have a dream”, un discurs legendar, care avea să schimbe faţa Americii, discriminarea rasială sistematică să mai fie, peste ocean, o posibilitate discutată la modul serios.

Foarte multora le pare clar că regimul armelor este prea lax în SUA; că nu trebuie să existe legi care să le permită oamenilor să tragă în alţii dacă se pot apăra spălând putina; şi că, în ciuda provenienţei sale hispanice, George Zimmerman n-ar fi apăsat pe trăgaci dacă, în capul său, culoarea pielii celui pe care-l urmărea nu ar fi iscat reacţii negative, de natură să-l echivaleze abuziv pe Trayvon Martin cu fărădelegile din cartier şi cu un pericol real.

Or, clar este că, dacă rasismul n-a dispărut complet din cotidianul american, după dubla alegere în funcţia supremă a unui preşedinte de culoare SUA nu mai sunt şi nici nu mai pot fi ce-au fost în anii 50 sau 60 ai veacului trecut.

Prin urmare, înainte de a-i arăta cu degetul pe americani europenii ar face bine să se întrebe în ce măsură s-a progresat la fel de mult pe Bătrânul Continent. Şi dacă nu cumva supravieţuieşte în lumea veche, alături de un nejustificat complex de superioritate faţă de cea nouă şi un set de puternice prejudecăţi antiamericane.