Pregătiri pentru condamnarea Comunismului

Există o mare aşteptare legată de acest mesaj, dar nu atît în mediile largi populare, cît în cercurile intelectuale şi anticomuniste, care au devenit mult mai influente după alegerile din 2004. Pe de altă pare nici în aceste medii avizate şi implicate aşteptările nu sînt identice. Intelectuali cu un profil public proeminent au criticat exigenţa preşedintelui Traian Basescu de a iniţia o anchetă care să-i ofere argumente pentru condamnarea comunismului. Andrei Pleşu de pildă a spus că o anchetă prealabilă este inutilă de vreme ce crimele comunismului au fost un fapt cotidian al istoriei recente.

Alţii au criticat componenţa Comsiei investite cu conducerea anchetei. Gabriel Liiceanu, bunăoară, a spus că este inadmisibil (“strigător la cer” după cum s-a exprimat el) ca această Comisie să fie condusă de Vladimir Tismăneanu, persoană care în trecut contribuia şi ea la propaganda comunistă. O polemică întreagă a fost declanşată pe acest subiect, dar este de semnalat că aceste dezbateri nu s-au bucurat de o mare audienţă. Gabriel Liiceanu a făcut afirmaţiile de mai sus la un post de televiziune cu o audienţă foarte restrînsă, un post de nişă, Realitatea TV , iar replicile au apărut în reviste culturale de cîteva mii de exemplare ca “Adevărul literar şi artistic” sau “Observatorul cultural”. Aceste constatări sînt utile întrucît ele arată că subiectul condamnării comunismului nu a reuşit să suscite un interes public foarte larg. Totuşi Preşedintele nu mai putea ignora subiectul întrucît el tindea să se întoarcă împotriva sa şi să-i provoace mari daune politice dacă ar fi fost preluat de rivalii săi din Partidul Naţional Liberal.

Aşadar, Comisia constituită de Preşedinte şi condusă de Vladimir Tismăneanu, istoric reputat al comunismului românesc, a lucrat harnic şi a încheiat redactarea Raportului. Cercetătorii au avut acces la toate documentele pe care le-au solicitat. Ei au fost atît de încîntaţi de această deschidere, încît au copiat mii de documente care nu intrau în sarcina lor imediată, dar pe care speră să le folosească în lucrările lor viitoare. Aşadar pentru cercetătorii implicaţi a fost un moment fericit care ar trebui la drept vorbind să fie doar preambulul deschiderii arhivelor pentru toată lumea. Excepţia de acum ar trebui să devină regulă.

Ce ştim de pe acum despre Raport? El trebuia să aibă iniţial 150 de pagini. Ar fi fost aşadar o concluzie foarte concisă însoţită de anexe mai largi. Ulterior, pentru că nimeni nu dorea să renunţe la părţile sale, Raportul a crescut la 300 de pagini ca să ajungă în final la aproape 700 de pagini.

Mai ştim că Raportul acordă perioadei Ceauşescu partea cea mai consistentă. Unii membri ai Comisiei au văzut aici o disproporţie incorectă, dar pînă la urmă lucrurile au rămas aşa, întrucît pentru perioada Ceauşescu, graţie accesului neîngrădit la Arhive, s-au adus la lumină mai multe fapte necunoscute pînă acum. Mai ştim de asemenea că va fi inclus în Raport pentru prima dată într-o versiune canonică, aşa zicînd, punctul de vedere al maghiarilor despre perioada comunistă din România. Ungurii ca şi evreii au fost adesea culpabilizaţi pentru perioada de început a comunismului, ceea ce a împiedicat cunoaşterea punctului lor de vedere. În fine Raportul va fi publicat integral şi probabil la data la care preşedintele Traian Băsescu va rosti mesajul politic în Parlament, vor fi existat deja multe luări de poziţie.