1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Prefaţă a summitului NATO de la Bucureşti

La summit-ul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc în perioada 2-4 aprilie 2008, la Bucureşti, la Palatului Parlamentului vor participa în jur de 3.000 de înalţi delegaţi.

default

Palatul Parlamentui va găzdui summitul NATO

Potrivit coordonatorului grupului de lucru pentru organizarea evenimentului, Victor Micula, summitul din capitala României va fi cel mai mare din istoria NATO, având în vedere că, pe lângă cele 26 state membre ale Alianţei, vor participa toate cele 23 de ţări care fac parte din Parteneriatul pentru Pace.

Preşedintele SUA, George W. Bush, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, sau premierul Marii Britanii, Gordon Brown, se numără printre participanţi .

Cu o zi înaintea summitului, va fi organizat un Forum transatlantic, la care vor lua parte organizaţii neguvernamentale şi personalităţi ale scenei politice internaţionale.

Victor Micula, subsecretarul de stat şi coordonator al departamentului însărcinat cu organizarea evenimentului, a arătat că summitul va oferi României ocazia să fie mai vizibilă în stabilirea agendei acestui eveniment.

“Ne-am dori ca locaţia să aibă o legătură şi cu agenda Summitului”, a spus oficialul MAE, explicând că România are interes pentru discutarea unor probleme cum ar fi Balcanii de Vest, zona extinsă a Mării Negre, securitatea energetică, scutul antirachetă.

România a concurat pentru organizarea acestui summit cu Portugalia, ţară care ar fi trebuit să găzduiască reuniunea din 2006, dar care a renunţat în cele din urmă în favoarea Letoniei, evenimentul având loc toamna trecută la Riga.