1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

FOCUS

"Prea puțină coordonare în politica de apărare a UE"

Comisia Europeană a propus o cooperare mai strânsă între statele UE în domeniul politicii de apărare. Michael Gahler, membru al Partidului Popular European, consideră că e timpul potrivit pentru o schimbare.

Mali Deutschland Ausbildungsmission der Bundeswehr in Koulikoro (picture-alliance/dpa/M. Gambarini)

Un militar german îl învață pe colegul din Mali să caute mine

Deutsche Welle: Comisia Europeană a prezentat miercuri o serie de propuneri pentru viitorul politicii de apărare europene. Trei scenarii descriu diferitele niveluri ale cooperării, de la cooperarea de la caz la caz (la fel ca până acum), la o cooperare parțială în domenii ca securizarea granițelor și combaterea terorismului, până la proiectul ambițios al apărării și securității comune. Are nevoie Uniunea Europeană de un nou avânt în acest domeniu? 

Michael Gahler: Da, pentru că situația internațională s-a schimbat - chiar și în regiunile vecine. Fiecare, separat, a tăiat din fonduri în UE în ultimii ani, nu ne-am coordonat suficient. Pentru că avem, cu toții, prea puțini bani, trebuie să vedem cum să devenim mai eficienți. Trebuie să ne coordonăm mai mult și să găsim structurile necesare - și pentru a putea face față situațiilor în care alți parteneri NATO - spre exemplu Turcia - se împotrivesc.

De ce tocmai acum? Cancelara Angela Merkel a spus recent că nu ne mai putem baza în totalitate pe unii parteneri. Este această nouă direcție în politica militară o reacție la atitudinea președintelui SUA, Donald Trump?

Nu, e mai degrabă o reacție la ceea ce face președintele Rusiei, Vladimir Putin, de la începutul agresiunii împotriva Ucrainei. Iar în Parlamentul European ne-am ocupat sistematic de întrebările abordate acum în noile propuneri încă de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în urmă cu opt ani. Din 2013 există propuneri în acest sens din partea Consiliului European, care nu au fost puse încă în practică. Acum s-a ivit ocazia.

Da, întâmplător e exact perioada în care noua administrație de la Washington s-a pronunțat altfel decât predecesorii. Dar îndemnul că trebuie să facem mai mult pentru propria apărare e mai vechi. E o solicitare justificată, putem să obținem mult mai mult dacă acționăm împreună.

Deutschland Michael Gahler beim Landesparteitag der CDU Hessen mit Beschluss der Landesliste fuer die Euro (Imago/Eibner)

Michael Gahler

Un alt aspect e Brexit-ul: Marea Britanie a avut mereu o atitudine sceptică față de o politică de securitate comună la nivel european. Se gândește Comisia Europeană: "Acum că pleacă britanicii, putem să ne apucăm de treabă"? 

Într-adevăr. Spre exemplu, britanicii au împiedicat din 2009 o majorare a fondurilor Agenției Europene de Apărare echivalentă cu inflația, de când sunt la putere conservatorii. Când am vrut să înființăm un sediu general comun, tot britanicii au blocat proiectul. Acum suntem în stare să facem ceea ce considerăm că e necesar. E interesant că noile propuneri ale Comisiei Europene conțin un prim element post-Brexit: ele prevăd ca firmele britanice să fie excluse de la cheltuielile europene pentru apărare.  

Este Brexit o șansă pentru o politică de apărare comună la nivel european?

Pe de-o parte da, pentru că acum putem să implementăm prevederile Tratatului de la Lisabona. Pe de altă parte, vedem cum descoperă unii europarlamentari britanici conservatori, tocmai pe drumul de ieșire din UE, potențialul unei politici comune de apărare. Ei își dau seama că ar putea, poate, să participe la un astfel de proiect și după Brexit. Colegii ne roagă să nu stabilim reguli care ar exclude complet o contribuție britanică. Nici nu vom face așa ceva, pentru că britanicii au un buget de apărare ridicat: dacă hotărăsc să participe la anumite proiecte, nu-i vom opri. Dar deciziile le luăm noi, ei nu vor mai avea dreptul acesta.

De ce credeți că o politică de apărare comună va avea succes tocmai acum? În trecut a lipsit de multe ori voința politică. 

Nu putem fi siguri că Europa va rămâne o regiune a păcii, am realizat acest lucru odată cu agresiunea din Crimeea și din estul Ucrainei. Există din nou în Europa țări care vor să schimbe status quo-ul, încălcând dreptul internațional. În plus, americanii i-au îndemnat pe europeni să se ocupe de propria ogradă. Dar există prea puțini bani pentru toate acestea. Acest context e un prilej de a face mai multe - și pentru a întări pilonul european al NATO: intenția nu e să părăsim Alianța. 

Ați abordat subiectul eficienței: care sunt costurile unei cooperări insuficiente pentru statele membre ale UE? 

Dacă adunăm bugetele alocate Apărării de cele 28 de state, ajungem la suma de 200 de miliarde de euro pe an. În cadrul unui studiu s-a calculat în 2014 că 25 de miliarde din această sumă sunt rezultatul unei cooperări insuficiente. Alte studii ajung la cifre și mai ridicate. Avem nevoie de o cooperare mai bună și la fața locului: nu mai vreau să aud vreodată că militarii germani și cei francezi din Mali nu au putut nici măcar să se aprovizioneze reciproc cu benzină. În ultimii ani s-a ajuns la asemenea situații. Din acest motiv, sprijin propunerea Comisiei Europene - a fost o zi bună pentru securitatea europeană. 

Europarlamentarul conservator Michael Gahler, originar din landul german Hessa, e reprezentantul Partidului Popular European pentru politica de apărare și securitate. 

Interviul a fost realizat de Friedel Taube. 

Vă mai recomandăm