1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prea ieftina viaţă a ziariştilor europeni

Petre M. Iancu
18 octombrie 2017

Cât mai face viaţa unui ziarist independent? Mai mult decât o ceapă degerată? Părea că doar în Rusia, Mexic şi Venezuela s-a ieftinit cumplit. Dar devalorizarea ei începe să definească şi Malta. Poate şi România.

https://p.dw.com/p/2m49O
Daphne Caruana Galizia
Ziarista malteză Daphne Caruana Galizia în aprilie 2011 în ValettaImagine: Reuters/D. Z. Lupi

Explozia bombei lipite de caroseria automobilului ei a pus capăt vieţii unei ziariste, populare la ea acasă pentru că se luase eficient în piept, de una singură aproape, cu atotputernicii penali şi mafioţi din preajma liderului ţării ei.

Nu, nu e vorba de Anna Politkovskaia, o ziaristă asasinată şi ea, acum exact 11 ani, când criticile ei bine întemeiate şi la fel de bine articulate la adresa fărădelegilor regimului Putin s-au văzut răsplătite şi curmate cu patru gloanţe în pieptul unei mame.

Şi nu e vorba nici de Mălin Bot. El e bărbat, nu e maltez, nici rus. Şi mai trăia încă, în clipa în care formulam începutul acestei propoziţii. Era la Bucureşti, unde nu oboseşte să protesteze împotriva castei penale din subordinea infractorului care conduce PSD, Camera Deputaţilor şi o Românie în derivă, pe cale de a-şi desfiinţa, în numele independenţei unui Parlament penal, independenţa justiţiei şi statul de drept.

Nu ştiu cât de bine doarme colegul meu, Mălin Bot. E unul dintre jurnaliştii români care se confruntă cu mari probleme pentru c-a ales să-şi asume hotărârea de a fi onest şi libertatea oricărui gazetar ce-şi ia meseria, angajamentul şi credibilitatea în serios. Dat afară de la varii ziare întoarse propagandistic de oligarhi şi mafioţi cu sau fără conturi în Brazilia şi hărţuit stăruitor, cu insolenţă şi amenzi absurde de jandarmeria din subordinea lor, ca pedeapsă pentru protestele sale paşnice, Mălin nu prea poate avea somnul lin. Căci a devenit ţinta unor crude ameninţări cu moartea.

Şi frecvenţa cu care i se trimit avertismente anunţând proxima sa masacrare şi virulenţa lor amintesc de tentativele de a o intimida pe Daphne Caruana Galizia. Care a avut curajul rar de a dezvălui raporturile dintre demnitari maltezi şi afacerile lor dubioase şi mănoase, cu profituri bine ascunse în Panama, în raiuri fiscale şi firme offshore nu mai puţin rentabile decât investiţiile braziliene ale unor mai mari PSD-işti. 

Se vor găsi poate observatori atenţi şi cârcotaşi, care vor obiecta la comparaţia mea, vor scoate poate în evidenţă amploarea incomparabilă cu a altor bloggeri a influenţei exercitate de ziarista malteză, ştiut fiind că Daphne Caruana Galizia s-a aflat între jurnaliştii situaţi la originea dezvăluirilor privind corupţia politică de anvergură documentată de Panama Papers.Nu întâmplător, publicaţia americană Politico a cotat-o ca una dintre cele 28 de personalităţi ale Bătrânului Continent ”în stare să răscolească Europa”.

Mă tem că Anna Politkovskaia n-a reuşit să răscolească vestul, decât murind. Iar Mălin Bot n-a fost încă în stare să răscolească nici măcar România. După ce s-a ridicat în iarnă, ţara pare să se fi calmat.

Pare să asiste iată, iar, placid, la nefăcutele unui regim a cărui ostilitate faţă de statul de drept, camuflată prin parlamentarism formal şi prezenţa la cârmă a unui partid nominal social-democrat, precum şi prin aluzii conspiraţioniste vagi la adresa unui prezumtiv ”sistem”, presupus odios, e egalată doar de aroganţă. De hybrisul liderilor acestui regim. De enorma vanitate şi vacuitate elitistă a penalilor şi semianalfabeţilor demnitari de la Bucureşti, comportându-se pe cât de şmecher, pe atât de neruşinat cu plebea, cu omul de pe stradă, cu cetăţeanul de rând.

Or, nicio insolenţă şi niciun camuflaj oricât de bine ticluit nu poate ascunde această evidenţă. Trista realitate românească se vede şi din lună, dacă ar aseleniza subit observatori lipsiţi de solzi pe ochi. Doar la Bruxelles, Paris, Berlin domneşte în continuare cecitatea.

Mai marii Comunităţii Europene au timp de te miri ce. De întors spatele kurzilor, părăsiţi, mai nou, la greu, în faţa unei ofensive irakiene sprijinite de Iran, după ce kurzii şi-au vărsat sângele ca să ajute vestul să înfrângă statul islamic şi să lichideze teritoriul terorist. De giugiulirea teocraţiei iraniene, evident. De înfierarea cu asupra de măsură a preşedintelui american, desigur, demonizat asiduu în timp ce aiatolahii se văd alintaţi, iar lui Putin ori satrapului nordcoreean al Chinei comuniste li se rezervă duioase mângâieri pe creştet şi dorinţe de mai bine.

Concomitent au vreme berechet să tolereze ori să ignore corupţia la nivel înalt din Malta. Ca şi, din ce în ce mai mult, pe cea din România. Net mai puţină vreme au să-şi deschidă ochii la crimele din Rusia şi gura în reacţie la propaganda antidemocratică a Kremlinului, edulcorând bilanţul revoltător al regimului Putin. Nici spre a cere autorităţilor din Moscova, şi în primul rând celor tăind şi spânzurând pe teritoriul propriu, în speţă din La Valetta sau de la Bucureşti, să-şi facă în fine datoria şi să-şi protejeze realmente ziariştii ameninţaţi nu par să aibă prea mult timp.

Mă întreb cât oare, prin urmare, mai face viaţa unui jurnalist independent, european? Maltez? Român? Mai mult decât o ceapă degerată? Existenţa lor a luat-o, iată, sau e pe cale să o ia, pe drumul celor ieftinite rău în Mexic, Rusia, Turcia, Zimbabwe ori Venezuela. 

Căci, indirect proporţional cu valoarea tot mai mare a libertăţii tot mai sugrumatei prese, preţul vieţii celor curajoşi cu adevărat, în ţări în care s-au înstăpânit lideri obsedaţi de a rămâne la putere, dar prea lesne coruptibili, corupţi, penali sau infractori ca Putin, Joseph Muscat, Liviu Dragnea, îmi pare că s-a ieftinit sinistru.