1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prea devreme sau prea tîrziu ?

Rodica Binder4 ianuarie 2013

Liberalii germani în derivă, şomajul în scădere, India în fierbere - sunt tendinţele clar conturate şi intens comentate în cea de-a patra zi a anului 2013.

https://p.dw.com/p/17Dsz
Imagine: Fotolia

Neoliberalismul îşi demonstrează vitalitatea chiar şi în vremuri de criză, estima recent un politolog de renume, precum Colin Crouch. Ar fi normal ca, în atari condiţii, ideile liberale să consolideze poziţia unui partid precum cel al liber democraţilor, care a dat Germaniei postbelice personalităţi de talia unui Genscher sau a contelui Lambsdorff. Dar vremurile de glorie, suspină simpatizanţii micii formaţiuni, par cel puţin în momentul de faţă apuse. Au fost ele însă vreodată altfel decît azi? se întreabă BADISCHE NEUESTEN NACHRICHTEN după care formulează următorul răspuns: Nicidecum. Întotdeauna istoria liberalismului în Germania a fost marcată de suişuri şi coborîşuri, de cotituri politice şi de drame personale.

În momentul de faţă, cetăţenii par plictisiţi de disputele interne ale micului partid partener de coaliţie, de accesele de narcisism ale liderilor săi, toate netezind calea spre o prăbuşirea fără precedent, observă DIE WELT.

Problema acestei formaţiuni, considerată acul balanţei datorită disponibilităţii de a coaliza cînd cu stînga cînd cu dreapta, spre a ajunge la guvernare, este şi una de comunicare: mesajul său nu mai ajung la alegători, scrie STUTTGARTER ZEITUNG, aruncînd vina nu pe actualul preşedinte al partidului, Rössler cît pe faptul că ideile propagate de liber-democraţi nu mai sunt percepute ca liberale de liber-cugetători. Conducerea anterioară a distrus identitatea partidului prin miopia de care a dat dovadă şi prin înclinaţia de a confunda libertatea individuală cu egoismul.

În condiţiile date, anul electoral 2013 nu va fi lipsit de suspans chiar dacă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, după ce semnalează că doar cîteva zile au trecut de cînd avem un nou calendar, avansează ideea că se cam ştie ce se va întîmpla la toamnă, la alegerile parlamentare. Liderii unionali au declarat că nu vor cădea în capcana întinsă de social-democraţii care prevăd că totul va fi mai rău, ci mizează pe încrederea în viitor şi pe supoziţia că germanilor le merge încă de minune, deşi cu toţii ştiu prea bine că nu vor putea ocoli temele forte ale social democraţilor şi ecologiştilor. Liberalii, cărora li se prognozează doar 4% din sufragii la primul scrutin din acest an, cel din landul Saxonia Inferioară, reprezintă necunoscuta în ecuaţia viitoarei coaliţii. Ceea ce nu i-a împiedicat pe unii lideri UCD/UCS, siguri pe propria lor victorie la marile alegeri din toamnă, să-i ia peste picior pe social-democraţi. Or a crede orbeşte în victorie, la toamnă, acum la început de an, este încă prea devreme…

Prea devreme ar fi şi ca germanii să se culce pe lauri, aflînd că cifra celor care au de lucru în Republica Federală este mai mare decît oricînd, deşi întrebarea de ce statistica nu include natura precară a acestor locuri de muncă persistă în conştiinţa publică, fără a fi fost formulată. În schimb, li se aminteşte germanilor că ei ar fi avut cel mai mult de profitat de pe urma monedei euro şi că de aceea nu este cazul să se lase euforizaţi de recentele statistici, ci mai degrabă să-şi arunce privirile şi spre sudul continentului unde situaţia este jalnică, consideră ALLGEMEINE ZEITUNG. Ziarul care apare la Mainz se referă în context şi la o sumbră profeţie a experţilor: pînă la finele anului, continentul va număra 20 de milioane de oameni fără servici şi fără speranţe.

Cu încrederea pierdută în statul de drept au ieşit în stradă indienii, după atrocele viol comis împotriva tinerei studente la Delhi, în urma căruia, după zile de suferinţă, victima a decedat. Cît timp probabilitatea ca astfel de acte criminale să fie pedepsite este redusă la minimum, aşa cum s-a întîmplat pînă deunăzi, minim va fi şi efectul disuasiv asupra potenţialilor răufăcători, pedeapsa capitală, care le va fi probabil aplicată violatorilor - scrie NEUE ZURCHER ZEITUNG.

Insistenţa şi consecvenţa cu care presa urmăreşte tragicul incident şi consecinţele sale legale scot la iveală tocmai paradoxurile celei mai mari democraţii cum este supranumită India. Dar şi capacitatea cetăţenilor sub continentului de a exercita presiuni asupra politicii, notează SCHWÄBISCHE ZEITUNG, spre a determina guvernul să protejeze identitatea victimei şi a familiei ei iar justiţia să treacă rapid la judecarea şi pedepsirea vinovaţilor.

Şi la tăierea uneia din cele mai viguroase rădăcini ale răului: dispreţul faţă de femei.

Avîntul economic al Indiei are şi o latură întunecată care se manifestă prin excese de o inimaginabilă bestialitate ca cea în urma cărora a decedat studenta şi a avut de suferit şi logodnicul ei, deduce SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, ajungînd la următoarea concluzie: în India ca şi in restul ţărilor emergente, emanciparea socială, modernizarea mentalităţii păşesc cu mult în urma progresului economiei, un decalaj pe care occidentul se face a nu-l vedea. Tragedia petrecută în perioada de dinaintea Crăciunului la Delhi ar putea determina însă o cotitură fundamentală. Rareori s-a întîmplat ca o naţiune să se confrunte atît de masiv şi de critic cu unul din elementele centrale ale înapoierii sale. O primenire a societăţii ar putea avea loc, deşi şansele sunt destul de reduse, tocmai fiindcă forţele care au de profitat de pe urma acestui status quo sunt puternice.

Niciodată protestele indienilor nu au atins această masă critică, ce ar face posibilă declanşarea unei primăveri indiene, anticipează DER STANDARD.

În grupul G 20, India este ţara în care situaţia femeilor este cea mai precară, aminteşte LUXEMBURGER WORT, exprimîndu-şi speranţa ca presiunile asupra politicienilor sub-continentului să dureze şi după ce tragedia tinerei studente va dispărea din paginile presei.