1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Preţul petrolului scade dar experţii sunt sceptici

Frica de o recesiune mondială duce la prăbuşirea preţului la petrol. La bursele internaţionale, preţul unui baril de petrol a scăzut în ultimele zile la sub 50 de dolari, acesta fiind cel mai mic nivel din ianuarie 2005

Experţii estimează că evoluţia actuală a preţului la petrol va fi de scurtă durată

Experţii estimează că evoluţia actuală a preţului la petrol va fi de scurtă durată

În ultimele săptămâni, şoferii din întreaga lume s-au putut bucura de o scădere spectaculoasă a preţului la carburanţi, determinată de prăbuşirea – nu mai puţin spectaculoasă – a preţului la petrol. Însă experţii avertizează că bucuria consumatorilor va fi de scurtă durată.

Fatih Birol, economist la Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) explică: „Aproape zilnic aflăm că diferite proiecte din sectorul energetic sunt amânate sau chiar anulate, atât în ceea ce priveşte exploatarea zăcămintelor de petrol cât şi în ceea ce priveşte modernizarea termocentralelor. Asta este o problemă. Dacă economia mondială îşi va reveni în anul 2010, aşa cu prevăd experţii, cererea de energie va creşte într-un ritm alert iar dacă astăzi investiţiile strict necesare în domeniu sunt amânate sau anulate atunci vom fi confruntaţi cu o criză energetică de dimensiuni inimaginabile”.

Mai ales proiectele costisitoare precum exploatarea câmpurilor de petrol din Canada, forajele submarine în Golful Mexic sau exploatarea de noi zăcăminte la poluri sunt amânate. Preţul de 50 de dolari pentru un baril nu poate acoperi investiţiile, a declarat Christophe de Margerie, şeful concernului petrolier francez, Total, la congresul statelor exportatoare de petrol din iulie 2008 de la Madrid.

„De ce este petrolul atât de scump? Este atât de scump pentru că trebuie să avem suficiente resurse pentru a descoperi noi zăcăminte. Tuturor celor care cred că este posibil să revenim la vremurile când petrolul era ieftin le aduc aminte că în anumite regiuni ale lumii exploatarea câmpurilor petroliere costă pro baril 80 de dolari”, a declarat Margerie.

Nu este astfel de mirare că la un preţ de doar 50 de dolari pentru un baril, marile concerne se feresc să facă noi investiţii şi chiar dacă sună incredibil, prăbuşirea preţului aurului negru nu este motiv de bucurie, deoarece aduce cu sine pericolul unei noi crize energetice.